Această lucrare a fost realizată în perioada în care Grigorescu se afla în Franţa, unde a luat contact cu concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon, fiind preocupat de pictura en-plein-air, care pregătea apropiata afrimare a impresioniştilor.
Pescariţa la Granville
Nicolae Grigorescu, 1884
Colecţia Doctor Dona
sursa: wikipedia
Artistul a reprezentat o tânară fată aşezată pe malul mării, lânga nişte stânci, privind valurile înspumate care se sparg de ţarm. Fata este îmbracată modest, cu o bluza albă şi o fustă simplă, având părul ascuns de bereta specifică francezilor. Este desculţă, iar în mâna stângă ţine un coş şi ceea ce pare a fi o lopată, obiecte folosite probabil la pescuit. Tânara pare ca se odihneşte, facând o pauza de la muncă. Chipul fetei este accesibil privitorului doar din profil, iar conturul mâinilor şi al picioarelor este doar sugerat prin câteva trasaturi de pensulă.
Daca nu s-ar fi specificat în titlul tabloului ocupaţia fetei, poate compoziţia nu ne-ar fi dus cu gândul la pescuit. Artisul a utilizat nuanţe pastelate de griuri albastrui, bej, alb şi câteva tonuri închise pentru a sugera umbrele. Tuşele largi ale pensulei sunt orientate în toate direcţiile, în special în redarea stâncilor, a nisipului şi a valurilor, artistul utilizând o pastă groasă. În reprezentarea cerului de un gri deschis, urmele fine ale pensulei nu se disting.
Atmosfera sugerată de tablou este calmă şi meditativă, acompaniată parcă de zgomotul ritmic al valurilor care se sparg la mal.
Tabloul se mai numeste si Venus dintre stanci, datorita Parcului Rokeby (in engleza Printre stanci) din Yorkshire, unde a fost gazduit timp de un secol, inainte de a fi cumparat de Galeria Nationala, in 1906.
Lucrarea o reprezinta pe Venus, intinsa pe pat, privindu-se intr-o oglinda tinuta de fiul sau, Cupidon. In perioada in care a fost pictata, nudurile era o raritate in Spania datorita Inchizitiei care le confisca. Acesta este singurul nud feminin creat de Velazquez care a supravietuit.
Venus si Cupidon (Venus printre stanci)
Diego Velazquez, c. 1648
123 x 177 cm
Galeria Nationala, Londra
sursa: wikipedia
Prima atestare a tabloului provine din 1651, cand era in colectia unui nobil spaniol din Madrid. Se crede ca a fost pictat inainte de a doua plecare a artistului in Italia, sau chiar in Italia si trimis in Spania. Velazquez s-a inspirat din arta itialiana, in special din lucrarile lui Titian (Venus din Urbino) si Giorgione (Venus dormind). Totusi femeia este reprezentata mai putin idealizat decat in picturile italiene.
In 1615, tabloul a fost descris ca fiind "Un tablou despre un nud de femeie asezata pe un material... aratandu-si spatele, sprijinita pe bratul drept si privindu-si imaginea in oglinda tinuta de un copil". Singurele elemente care ne duc cu gandul la subiectul clasic sunt aripile baiatului identificat ca si Cupidon.
Velazquez a combinat doua pozitii tipice ale lui Venus: intinsa pe pat si privindu-se in oglinda. Din mai multe puncte de vedere pictura este caracterizata de o abordare expresiva, in special datorita pozitionarii centrale a oglinzii si datorita faptului ca Venus se afla cu spatele la privitor.
Artistul a utilizat contrastele pentru un efect mai puternic. Cearsafurile inchise de matase pe care se odihneste zeita formeaza un contrast reusit cu nuantele roz ale pielii ei. Nuantele pielii lui Cupidon, ceva mai inchise decat ale lui Venus, contrasteaza cu aripile gri si esarfa albastra. Rama neagra a oglinzii contrasteaza cu culorile mai deschise din jur.
Perdeaua rosie din fundal adauga o nota calda tabloului, compensand culorile reci care domina pictura.
Pozitia lui Venus este foarte senzuala. Se observa ca a fost reprezentat fara lucrurile sale personale, cum ar fi bijuteriile, trandafirii si mirtul alaturi de care apare in alte tablouri. Un alt element care o deosebeste de alte reprezentari timpurii este culoarea inchisa a parului care de obicei aparea blond. Faptul ca imaginea reflectata in oglinda este neclara poate simboliza dorinta artistului de a reprezenta idealul de frumusete feminina, subiectul mitologic fiind doar un pretext pentru acest lucru.
Nu distingem nicaieri arcul si sagetile lui Cupidon. Panglica atarnata de oglinda poate face referinta la catusele cu care zeul isi lega amantele. Criticul de arta Julián Gallego considera ca expresia lui Cupidon este plina de melancolie, iar panglica are rolul de legatura dintre zeu si frumusetea intruchipata, tabloul putand fi numit "Cupidon cucerit de Frumusete".
Analizele arta ca nuanta gri a cearsafurilor era in trecut un mov intens, care a palit cu timpul.
Unii critici considera ca Velazquez a pictat-o pe Venus dupa un model real in timpul vizitei in Italia, unde ar fi avut o amanta care i-a nascut un copil. Altii cred ca femeia este aceeasi cu cea care apare in Incoronarea Fecioarei si Las Hilanderas, amandoua tablouri aflandu-se la muzeul Prado.
Aceasta lucrare celebra a lui Van Gogh apartine perioadei in care acesta se afla in azilul din Saint Remy si reprezinta o demonstratie impresionanata a modului unic de perceptie si interpretare a naturii de catre un artist care a stiut sa isi proiecteze sentimentele asupra lucrurilor din jurul sau. In aceasta perioada, Van Gogh isi pierduse credinta, dar scria ca mai simte "o groaznica nevoie de - oare pot spune cuvantul - religie. Si atunci mi se intampla sa ies noaptea sa pictez stele. "
Noapte instelata
Vincent van Gogh, 1889
73 x 92 cm
Muzeul de arta moderna, New York
sursa: wikipedia
Artistul a pictat cerul instelat cu un sentiment teribil in fata maretiei universului. Cerul, luna si stelele sunt inlantuite intr-un ritm unduios. Totusi nu e vorba de o efuziune spontana, planul fiind frumos calculat cu copacii profilati pe fundal, echilibrand compozitia.
In acest peisaj nocturn, compozitia e dominata de cerul instelat. Culorile predominante sunt albastru , galben si verde. La poalele dealurilor ondulate se distinge un oras in care unele case au ferestrele luminate.
Stelele, neobisnuit de mari si de stralucitoare, sunt inconjurate de o aureola si par ca se invart continuu pe firmament. Semiluna degaja o lumina atat de puternica incat poate fi comparata cu soarele.
Spirale de lumina strabat cerul ca niste valuri, dand nastere unor reprezentari extrem de stilizate ale Galaxiei.
Chiparosii salta spre ceruri ca limbile de foc, dar intunecimea lor transmite o senzatie de greutate, astfel ca sentimentul de miscare nu devine coplesitor.
Alaturi de chiparosi, numai biserica se ridica deasupra dealurilor.
Aceasta lucrarea, apartinand perioadei de creatie din Arles, reprezinta interiorul unei cafenele in timpul noptii, caracterizata printr-o atmosfera sumbra si apasatoare. Desi in acesta perioada artistul era preocupat de scenele luminoase si insorite, el considera ca "Noaptea este mai vie, mai bogat colorata, decat ziua".
Cafeneaua de noapte
Vincent Van Gogh, 1888
70 x 89 cm
Galeria de Arta a Universitatii Yale
sursa: wikipedia
Van Gogh era un mare amator de alcool si un cunoscator al vietii de noapte. Intr-o scrisoare catre fratele sau, Theo, artistul spunea: "In pictura mea am incercat sa arat ca o cafenea este un loc unde te poti distruge, poti innebuni sau chiar comite o crima. Am vrut sa scot la iveala pasiuni teribile ale umanitatii cu ajutorul culorilor rosu si verde." Aceste culori, care nu reflectau intocmai realitatea, aveau rolul de a transmite "emotii ale unui temperament patimas", ceea ce dovedeste profunda implicare a lui Van Gogh in propriul mod de exprimare artistica.
Privind tabloul, se observa un interior tipic localurilor de noapte. De-o parte si de alta a incaperii sunt insiruite mese cu scaune, cateva dintre ele fiind ocuptate de clienti posomorati, cu capul in maini, ametiti probabil de prea multa bautura. La o masa din spate, o femeie si un barbat par foarte apropiati. Pe mesele goale au ramas sticle si pahare goale.
In centrul compozitiei este plasata masa de biliard, langa care se afla un barbat cu o figura incruntata. Pe peretele din fundal este agatat un ceas care arata ora trecuta de miezul noptii.
Culorile folosite intetesc atmosfera apasatoare. Tavanul, masa de biliard si alte obiecte sunt pictate in verde, asociat cu un sentiment de coruptie, care inlocuieste semnificatia de frumusete a lumii naturale asociate in general acestei nuante. Culoarea predominanta, un galben acid, morbid, intruchipeaza fumul, mirosul puternic de bautura si atmosfera sufocanta.
Pentru pereti, artistul a ales culoarea rosie, un rosu coplesitor, care in general e asociat cu ideea de sange, sugerand pericolul si patima. In jurul luminilor, galbenul, verdele si rosul formeaza un model asemenea unui vartej, amplificand starea de betie si imaginile difuze asoliate ei.
Artistul a utilizat o pasta groasa, fiind vizibile cu usurinta urmele pensulei, sugerand diferitele texturi.
Fresca Judecata de Apoi acopera peretele de est al Capelei Sixtine. La vremea cand a fost realizata era cea mai mare pictura din lume. A fost comandata de papa Paul al III-lea, cel mai insemnat patron al lui Michelangelo din ultimii sai ani de viata, fiind dezvelita in 31 octombrie 1541, la 29 de ani dupa ce frescele de pe plafon ale artistului au fost arate lumii intregi.
Judecata de Apoi
Michelangelo Buonarroti (1536-1541)
13,7 x 12,2 m
Capela Sixtina, Vatican, Roma
sursa: wikipedia
Pictura reprezinta sfarsitul lumii si contine in jur de 300 de personaje. Hristos, aflat in centrul compozitiei, alaturi de mama sa si inconjurat de sfinti, judeca mortii. Tema capătă dimensiuni uriaşe, fresca înfăţişează figuri şi scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credinţă.
Vasari afirma ca fresca a fost privita cu "uimire si surprindere" de "intreaga Roma sau, mai curand, de intreaga lume".
Autorităţile bisericeşti şi opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale, fără nicio acoperire, în cea mai importantă biserică a creştinătăţii. Artistul este învinuit de imoralitate, obscenitate şi blasfemie. Cardinalul Carafa organizează o campanie ("Campania frunzelor de viţă") pentru acoperirea organelor genitale. Această acţiune va avea loc după moartea lui Michelangelo şi va fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, care si-a castigat porecla de "Il Bragghettone" (creatorul de pantaloni). Cu ocazia recentelor lucrări de restaurare, asepectul original a fost refăcut în cea mai mare parte.
In partea de sus a tabloului sunt reprezentati ingerii, in doua zone semicirculare, purtand pe brate instrumentele patimilor lui Hristos: stalpul pe care a fost biciuit si crucea pe care a fost rastignit.
In centrul compozitiei, Hristos este infatisat ridicand mana dreapta intr-un gest de osandire a pacatosilor, in timp ce mana stanga ii cheama pe cei binecuvantati langa El.
In apropierea lui Hristos, in partea dreapta, printre sfiniti, este reprezentat Sfantul Bartolomeu, care a fost jupuit de viu. Chipul sau e un autoportret al artistului.
In partea inferioara a picturii este infatisat un bacaragiu care ii duce pe cei pacatosi in iad. Personajul este identificat cu Chiron, cel care apare in mitologia greaca si in Divina Comedie a lui Dante, care ii placea foarte mult lui Michelangelo.
In trecut, femeile erau desconsiderate. Viitorul lor depindea de barbatul cu care se vor casatori, iar tot ce trebuiau sa faca era sa isi pastreze frumusetea si sa isi indeplineasca cu succes rolul de sotii credincioase, acceptandu-i sotului toate abaterile si eventualele acte de violenta.
O femeie, oricat de talentata si inteligenta ar fi fost, nu avea dreptul sa viseze la o cariera. Cele mai indraznete dintre acestea, care doreau sa se ridice la nivelul unui barbat, erau privite cu dispret si excluse din societate. Din aceasta cauza intalnim, din antichitate si pana la modernism, aproape numai artisti barbati. Exceptiile sunt foarte putine.
Daca o femeie dorea sa practice pictura, trebuia sa suporte consecintele. Chiar daca era talentata, lucrarile ei nu erau considerate la fel de bune ca ale unui barbat. Mi-ar fi placut sa cunosc viziunile artistice ale femeilor din Evul Mediu sau din Renastere sau din Baroc...
Mama si sora artistei Berthe Morisot 1869-70 National Galley of Art, DC
Totusi, cateva nume de femei au ramas cunoscute in istoria artei. Cu totii am auzit de Frida Kahlo sau poate de Berthe Morisot. Au mai existat si alte artiste talentate. Despre ele puteri citi pe Women in Art, unde le puteti vizualiza si cateva din lucrari.
Autoportret
Frida Kahlo 1947 Colectie privata
Madonna Pietra degli Scrovigni Marie Spartali Stillman 1884 gouache and watercolor on paper 78x61cm Walker Art Gallery, Liverpool
Dupa cum se vede, in trecut, femeile se puteau compara fara probleme cu barbatii pe plan artistic. Din fericire, in ziua de azi o femeie nu mai are niciun imprediment in a-si exploata la maxim creativitatea.
Recomandare
Un articol interesant pe care il recomand, este cel despre Arta lui Humberto Calzada, un pictor contemporan, nascut in Havana, Cuba, cunoscut pentru picturile in acrilic reprezentand imagini din arhitectura, intr-o tehnica deosebita.
Imi plac foarte mult picturile cu nuferi ale lui Monet. Cea de jos este printre preferatele mele.
Monet a realizat intre 1914-1917, in jur de 60 de panze reprezentand lacul cu nuferi.
Aceasta vedere asupra lacului cu nuferi este caracterizata printr-un stil pictural uimitor si dimensiuni impresionante, fiind pictata mai indraznet si mai liber ca versiunile realizate intre anii 1903-1908. Artistul s-a despartit de ideea pictarii ca descriere a naturii, dezvaluind viitoarea tendinta abstracta din arta.
Nuferi
Claude Monet, 19o7
200 x 200 m
The Museum of Fine Arts, Boston sursa
Pe lacul albastru, verde inchis si violet plutesc grupuri concentrice de nuferi infloriti si boboci, culoarea lor predominanta fiind galben si roz. Compozitia nu respecta tiparul traditional, artistul renuntand la punctele de referinta vizuale, ca de pilda linia orizontului, redand doar o zona izolata a apei acoperite de nuferi.
Imaginea florilor de nuferi este intrrupta simplu de marginile panzei, creand impresia decuparii unei parti dintr-o pictura mai mare.
Pe panza au ramas zone nepictate, dand senzatia de spontaneitate, procesul picturii devenind mai evident.
Dinamismul lucrarii este dat de tusele verticale de albastru, verde si violet, sugerand atat trasatura reflectanta a apei, cat si radacinile subacvatice.
Bobocii de nufar au cea mai evidenta substanta fizica si sunt pictati cu miscari scurte de culoare in plina pasta.
Futurismul este un curent de avangarda in arta primei jumatati a secolului al XX-lea.
Dinamismul unui catel in lesa
Giacomo Balla, 1912 Albright-Knox Art Gallery, Buffalo, New York sursa
Initiat prin mai multe manifeste – dintre care cel lansat in 1909, la Paris, de F. Marinetti in “Le Figaro” si cel al picturii si sculpturii lansat in 1910 de Boccioni sunt cele mai cunoscute, - a facut o scurta dar fulminanta cariera in Italia. Faptul ca admiratia pentru marile secole de inflorire artistica, renascentista, manierista, baroca, neoclasica fixase arta italiana intr-o adevarata anchiloza, lipsita de o perspectiva de innoire, a dus la o reactie violenta, menita sa scoata spiritele din amorteala. Asa se explica numarul mare de manifeste, locvacitatea si violent de limbaj.
Chemand la “distrugerea muzeelor, comparate cu cimitirele”, socotind ca “un automobile de curse este mai frumos decat Nike din Samotrace”, futurismul cerea o innoire totala a artei. Asta in teorie pentru ca, in practica, protagonistii curentului n-au facut o adevarata revolutie si noutatile aduse de ei nu echivalau nici pe departe cu marile revolutii artistice care se produsesera in Franta.
Cu exceptia incercarii de a sugera miscarea – ca unul din punctele forte ale programului lor – fapt, ce-i reuseste de minune unui Giacomo Balla cand picteaza tabloul Dinamismul unui catel in lesa, futurismul constituie pana la urma un fel de varianta a cubismului. Ca este asa, o dovedeste descompunerea imaginii in forme mai mult sau mai putin geometrice si recompunerea ei arbitrara.
Inmormantarea anarhistului Galli
Carlo Carra sursa
Principalii futuristi italieni au fost Boccioni, Russolo, Balla, Carra, Severini, Soffici. Dupa turneul de conferinte facut in 1910 de Marinetii la Moscova si Petersburg, la futurism au aderat si cativa artisti rusi, asa cum unele influiente ale curentului s-au exercitat si asupra unor pictori din Franta si din Germania.
Damien Weighill, un artist din Londra, ne invita sa ii trimitem o poza cu noi si el va realiza o ilustratie amuzanta de genul celor de mai jos, pe care o va publica la el pe blog.
Am descoperit blog-ul Art Inconnu, unde autorul, care este pictor si art dealer, publica picturi ale unor artisti mai putin cunoscti, dar foarte valorosi. E o adevarata placere sa il rasfoiesti.
Madona din grota cu stanci a ridicat multe semne de intrebare, deoarece se afla in dublu exemplar. O versiune se gaseste la Muzeul Luvru din Paris, iar alta la Galeria Nationala din Londra.
Leonardo a finalizat foarte putine tablouri. De ce a ales sa reprezinte aceasta pictura in doua versiuni?
Madona din grota cu stanci
Leonardo da Vinci, c. 1495-1508
National Gallery, Londra
sursa: wikipedia
In 1483, Leonardo a primit o comanda pentru o pictura de altar de la o comunitate de laici din Milano, Confreria Neprihanitei Zamisliri. Este vorba de Madona din grota cu stanci, aflata la Luvru. Intre 1495 si 1508, Leonardo a fost implicat intr-un litigiu legat de aceasta lucrare. In 1506 a promis sa o termine. Litigiul trebuie sa se fi referit la pictura de la Galeria Nationala din Londra. [1]
La pictura de la Galeria Nationala din Londra, Leonardo a fost probabil asistat de fratii De Predis, care au realizat parti din lucrare. Tabloul a fost comandat de biserica San Francesco Grande din Milano, care mai apoi a vandut-o. Lucrarea a fost adusa in Anglia de Gavin Hamilton. Dupa ce a trecut prin mai multe colectii, a ajuns in 1880 in locul in care se afla astazi.
In iunie 2005, razele infrarosii au dezvaluit o alta pictura aflata sub cea vizibila, reprezentand un portret al unei femei ingenuncheate, tinand de mana un copil. Expertii cred ca initial Leonardo a vrut sa picteze Adoratia Pruncului Iisus.
Compozitia cu patru personaje este reprezentata pe un fundal neobisnuit pentru o scena religioasa. Peisajul este salbatic, format din stanci prapastioase, ce contrasteaza cu muntii incetosati din departare. Se stie ca Leonardo era pasionat de studiul naturii, explorand cu mare interes mediul inconjurator. Misteriosul portet Mona Lisa este reprezentat de asemenea pe fondul unui peisaj natural neobisnuit.
Dupa ce a stat la gura unei pesteri, artistul descrie in caietele sale "frica inspirata de intunericul amenintator" si "dorinta de a vedea daca exista ceva extraordinar inauntrul ei".[2]
Cu toate ca peisajul este usor amenintator si incarcat de mister, personajele se afla la adapost, protejate de stancile colturoase. In centrul compozitiei este plasata Fecioara Maria, care il imbratiseaza cu o mana pe Ioan Botezatorul, iar cealalta mana o tine ridicata deasupra capului pruncului Iisus. Alaturi de acesta din urma se afla ingerul Uriel. Faptul ca Iisus nu se afla in bratele mamei sale, care il protejeaza pe Ioan Botezatorul, este un lucru neobisnuit pentru o scena religioasa.
Iisus il binecuvanteaza pe Ioan, care tine mainile intr-un gest de rugaciune.
Chipul minunat al Fecioarei si al ingerului cu bucle aurii sunt pictate cu siguranta de Leonardo. Artistul a utilizat tehnica clarobscurului, caracteristica multor lucrari ale sale. Contrastul puternic, ce marcheaza gura si obrazul stang al Madonei accentueaza tridimensionalitatea lucrarii.
Lucrarea de la Luvru a fost pictata intre 1483-1486 si este cu 8 cm mai inalta decat versiunea de la Londra. Aici lipseste crucifizul lui Ioan Botezatorul, iar privirea ingerului este atintita asupra privitorului.
Ambele versiuni au fost pictate pe lemn, dar cea de la Luvru a fost transferata pe panza.
Madona din grota cu stanci
Leonardo da Vinci, 1483-1486
Muzeul Luvru, Paris
Ca sa reusesti sa comentezi un tablou sau orice opera de arta, trebuie in primul rand sa observi si sa descrii in amanunt ceea ce vezi. Pare simplu, nu? Totusi, cateodata, avem dificultati in aceasta privinta.
Aici, pe smARThistory este un exemplu care ne invata sa descriem ceea ce vedem. E in engleza, dar sper sa va fie util.
Aceasta pictura reprezinta o scena religioasa neobisnuita. Prezenta unui inger ne duce cu gandul la scena Bunei Vestiri, iar personajele principale ne amintesc de Adorarea Pastorilor sau aMagilor.
Ia Orana Maria (Pe tine Te slavim, Maria)
Paul Gauguin, 1891
Muzeul Metropolitan de Arta, New York sursa
Gauguin nu a fost un crestin in adevaratul sens al cuvantului, fiind insa preocupat de misticismul si spiritualitatea "primitivilor". In acest tablou, personajele biblice sunt intruchipate de localnici tahitieni, iar scena este plasata intr-un cadru natural exotic. Portretizarea personajelor biblice ca persoane non-occidentale a fost interzisa de biserica romano-catolica pana in 1951, deci compozitia lui Gauguin este foarte indrazneata.
Daca mama si copilul nu ar fi purtat aura, nu ar fi fost niciodata identificati cu Maria si Iisus. Figura si coloritul pielii lor, imbracamintea Mariei reprezentata de un pareo rosu aprins cu model floral, la fel ca si parul ei lung si negru sunt caracteristici specifice localnicilor tahitieni, care il fascinau atat de mult pe artist. Pozitia pruncului nu aminteste de tablourile occidentale.
Perechea de persoanje centrale a fost imprumutata dintr-o friza de pe tempul javanez din Borobudur. Gauguin a cumparat fotografii ale acestor frize in cadrul Expozitiei Universale din 1889. Forma ingerului cu aripi galbene este estompata de ramurile unui copac, fapt ce ii confera un aer misterios. Ingerul are de asemenea trasaturile unui "primitiv" si este acoperit de un pareo exotic, cu modele florale.
Personajele si fundalul vegetal amintesc de lucrarea lui Boticelli, Primavara, a carei reproducere o avea Gauguin pe peretele locuintei sale. Fundalul este compus din diferite specii de plante exotice cu flori, iar in coltul din dreapta se observa un palmier. In departare se distinge conturul unei locuinte rudimentare. In prim plan, sunt reprezentate legaturi de banane alaturi de alte fructe.
Gauguin a inscriptionat numele tabloului, Ia Orana Maria, in partea de jos.
Pentru pasionatii de desen, in specia de ilustratii, arta digitala si photoshop, blog-ul idrawgirls este foarte folositor, oferind sfaturi, tutoriale video si lectii pas cu pas. De la reprezentarea personajelor umane pana la redarea animalelor, a navelor spatiale si robotilor, nimic nu este imposibil, asa cum promite autorul blog-ului, Xia, aflat in Seattle, S.U.A., unde se ocupa cu crearea caracterelor 3D, cat si a ilustratiilor pentru publicitate.
Am mai vorbit aici de stilul si tehnicile lui Velazquez, mentionand si lucrarile sale in stil bodegon. In limba spaniola,bodegon insemna, in sensul sau de baza, un local pentru oamenii din clasele inferioare. A fost apoi imprumutat in pictura pentru a desemna acele tablouri care infatisau scene din viata oamenilor modesti, unde mancarea si bautura jucau un rol important. Uneori erau infatisate interioare de taverne, alteori doar bucatarii sau imprejurimi mai neobisnuite.
Intre anii 1617-1623, cand se afla la Sevilia, Velazquez a pictat numeroase tablouri de acest gen. Desi considerate triviale, artistul a reusit sa le imprime o adevarata seriozitate, demonstrandu-si maiestria in prezentarea imaginilor naturale si redarea detaliilor.
Cel mai important tablou un stil bodegon este Negustorul de apa din Sevilia. Velazquez a prezentat acest tablou unui inalt curtean, Juan de Fonseca, care il ajutase si il sprijinise. Tabloul era o adevarata carte de vizita, artistul redand impecabil detaliile, cum ar fi picaturile de apa care se scurg pe ulcior sau paharul plin oferit tanarului.
Negustorul de apa din Sevilia
Diego Velazquez, 1620 sursa
In cele doua tablouri de mai jos, Servitoarea maura ajutor de bucatareasasi Femeie batrana prajind oua, pictorul a redat interioare de bucatarii, unde se observa vasele de gatit specifice vremurilor, redate cu maiestrie intr-un mod realist, accentul cazand pe detalii. Personajele sunt surprinse in timpul muncii de zi cu zi.
Servitoarea maura ajutor de bucatareasa
Diego Vezazquez sursa
Femeie batrana prajind oua
Diego Velazquez
sursa: wikipedia
In Hristos in casa Martei si Mariei, se observa in plan secund subiectul evanghelic, care constituie doar un pretext pentru infatisarea interiorului unei bucatarii, in care domneste o rigoare naturalista.
Hristos in casa Martei si Mariei
Diego Velazquez (1619-1520) sursa
Velazquez utiliza deseori contrastul dintre tineri si batrani pentru un mai mare efect. Se obeserva ca batrana si mojarul din Femeie batrana prajind oua reapar in lucrarea Iisus in casa Martei si Mariei, iar baiatul din acelasi tablou, cu cativa ani mai mare, apare in Negustorul de apa din Sevilia.
Acest tip de scene a aparut in aceasi perioada si in literatura. In romanul lui Mateo Alemand, Guzman de Alfarache, publicat in doua parti in 1599 si 1602, include o descriere a unui batrane prajind oua pentru un tanar erou. Velazquez cunostea probabil romanul, deoarece autorul se nascuse ca si el, in Sevilia.
Dadasimul este un curent artistic de avangarda, lansat la Zurich, in 1916, de către un grup de artiști și scriitori, printre care și romanii Tristan Tzara si Marcel Iancu, reuniți în asa-zisul “Cabaret Voltaire”, fondat de ei. Numele curentului se trage de la cuvântul “dada”, găsit întâmplator într-un dicționar.
Fantana
Marcel Duchamp
sursa: wikipedia
Ca și alte mișcări de avangarda, dadaismul s-a manifestat în arta și literatură ca un act de revolta împotriva valorilor burgheze pe care promotorii încercau sa le persifleze și sa le discrediteze prin deriziuni, în numele unei noi estetici care afirma independenta absoluta a individului. Militând cu vehementa pentru compromiterea și dezintegrarea limbajului tradițional al artei, dadaiștii au încercat sa dizolve însăși forma operei, abandonând-o hazardului. Abstracta în fond, folosind colajul, cum făceau și cubiștii, arta dadaista se deosebea de abstracționism și de cubism prin caracterul aleatoriu al compunerii tabloului.
The large glass
Marcel Duchamp
sursa: wikipedia
De la Zurich, acest curent s-a extins rapid în Franța și mai cu seama în Germania. In America, la New York, fără sa poarte numele respectiv, fenomenul “dada” se manifesta încă din 1915, gratie pictorilor francezi Marchel Duchamp și Francis Picabia, care experimentau în spirit de fronda arta dadaista. Mult mai bine conturat decât în arta plastica, în care se confunda cu alte curente, dadaismul s-a manifestat in literatură, prin compunerea unor texte din cuvinte disparate. Voga acestei mișcări n-a durat decat sase-sapte ani, pana când s-a afirmat suprarealismul.
Bibliografie:“Mica encinclopedie de arta universala”, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura “Litera International”, 2005
Asemenea altor noțiuni, ca baroc, manierism, clasic etc., are doua accepțiuni: una de curent artistic și alta de însușire constanta ce străbate întreaga istorie a artei, caracterizând anumite etape, anumite școli naționale sau creația anumitor artiști.
Ca precursor al curentului expresionism modern este considerat Van Gogh, asa cum Cezanne este considerat precursor al cubismului, iar Gauguin al simbolismului – toate aceste curente fiind reacții la impresionism. Spre deosebire de celelalte mișcări de avangarda a căror patrie a fost Franța și Italia, expresionismul bântuie mai ales tarile nordice, în lumea slava și germanica, patria lui, unde s-a produs ecloziunea și explozia, fiind Germania. Cu o mențiune însa, și anume contribuita norvegianului Munch cu renumitul sau Țipat, expresionismul fiind în general considerat un țipăt, un strigat. Pentru ca, asa cum declara Kandinsky, “prin mijlocirea unui colt din natura”, arta dezvăluie de fapt lumea spirituala a artistului, acesta recreând lumea din imagini zămislite în sufletul sau.
Tipatul
Edvard Munch, 1893
Galeria Nationala, Oslo
sursa: wikipedia
Ca reprezentare a trăirilor sufletești ale artistului și deci nu a obiectului, arta apărea astfel, pentru expresioniști, ca “dare, nu ca redare”, cum spunea Herwarth Walden. Întrucât arta germana încă din vremea supremației goticului și a Renașterii, prin artiști ca Grunewald, își demonstrează înclinația spre potențarea expresiei prin distorsionări ale formei, era firesc ca, urmând tradiția, artiștii germani sa promoveze înaintea altora expresionismul. Pași hotărâtori în acest sens au făcut gruparea “Die Brucke”(Podul) în anii 1905-1913 și gruparea “Der Blaue Reiter”(Călărețul albastru) in anii 1911-1914, in care, în afara de germanii Marc si Macke, au participat ca fondatori și rusii Kandinsky, Jawlensky si Mariana Veriovkin.
In cenusiu
Vasili Kandinsky, 1919
Muzeul National de Arta Moderna, Paris
sursa: wikipedia
Alexander Sakharoff, 1909
Alexej von Jawlensky
sursa: wikipedia
Vedere pe o alee
August Macke, 1914
acuarela
sursa: wilkipedia
Soarta animalelor
Franz Marc, 1913
sursa: wikipedia
Din punctul de vedere al stărilor de spirit subiective exprimate de artiști, în expresionism au fost doua direcții: unamistica, decepționistă și alta presupunând militantism social în numele unui crez. Aceasta din urma, cea mai bogata în personalități, a avut un rol important în luptele sociale, in lupta contra războiului și în afirmarea curentului în Europa și pe alte continente.
Dintr-o lista nici pe departe completa fac parte, ca adepți ai expresionismului, germanii Kirchner, Schmidt-Rottluff, Pechstein, Macke, Marc, Heckel, Grosz, Beckmann, Barlach, Dix, Nolde, francezii Rouault si Gromaire, austriacul Kokoschka, belgianul Ensor, lituanianul Soutine, mexicanii Siqueiros, Orozco, Rivera.
Pasune alpina la lumina lunii
Ernst Ludwing Kirchner, 1919
sursa: wikipedia
Capul lui Hristos
Georges Rouault
sursa: wikipedia
Mireasa Vantului
Oskar Kokoschka, 1913
sursa: wikipedia
Cat privește arta romanească, aici nu s-a putut constata un impact prea puternic al expresionismului: un Mattis Teutsch, un Hans Eder, un Lascar Vorel, un Tuculescu și unele realizări mai vizibile in grafica.
O distincție mai trebuie făcuta intre expresionismul din pictura, în care rolul principal îl joaca linia, și expresionismul bazat în special pe culoare, acesta din urma fiind caracteristic pentru germanici.
Exista și un expresionism abstract, cunoscut și sub numele de “pictura gestuala” sau de “Action Painting”, promovat in ultimele decenii în școala din New York, ca o replica la abstracționismul European derivate din cubism, futurism, orfism, reionism etc.
Bibliografie:
“Mica encinclopedie de arta universala”, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura “Litera International”, 2005
Pescariţa la Granville
.jpg)
