Monet este cel care a dat numele mișcării impresioniste și care a practicat-o cel mai sistematic.
Este parizian din naștere, însa de mic trimis la Le Havre, unde în aceasta vreme se găsea Boudin. O prietenie sincera se naște intre ei. La Boudin vede Monet pentru prima data, cum se așterne culoarea pe pânza, cum se prind aspectele asa de schimbătoare ale suprafaței mării și nuanțele unui cer senin.
La 16 ani se întoarce la Paris. Nu uita niciodată marea, pe care o iubește și a cărei nostalgie o poarta toata viata.
Este nevoit sa facă serviciul militar. Pornește în Africa, unde da cu ochii de natura și de lumina orientala. Nu rămâne insensibil la decorul înconjurător, îl observa și se instruiește. Dupa ce termina serviciul militar, se întoarce la Paris ca sa devina pictor. Este însa foarte sărac.
In 1863 intra în atelierul unu artist celebru pe atunci, bineînțeles academic, Gleyre. Acolo face cunostința cu Bazille, Sisley și Renoir, legându-se o strânsa prietenie intre ei. Toți își dau seama ca locul unde se aflau nu e prielnic pentru ei. Il părăsesc pe Gleyre și continua fiecare individual.
In 1865, Monet expune. Primele sale lucrări sunt mai ales figuri, de dimensiuni însemnate, asa cum le întâlnim si la Manet, dar concepute în mod diferit. Multe dintre portretele în picioare ale lui Manet se prezentau pe fond simplu, întunecos. Monet le așează într-un interior de camera sau mai adesea în mijlocul naturii. De aici nevoia de a realiza acel ecleraj, acea gradare a distribuției luminii, pe care le iau figura umana, pielea, hainele în aerul liber.
Din aceasta epoca datează portretul doamnei Monet, Camille, într-o rochie verde cu dungi negre.
Curând Monet renunța la figurile de mari proporții și se devotează peisajului. Își alege acele teme în care pământul, apa și lumina se găsesc împreunate, asa încât sa se simtă efectele unuia asupra celuilalt. Mai ales îl interesează mobilitatea elementului lichid, reflexele care se oglindesc în el, variațiile ce suferă in raport cu lumina. Își crează o metoda sugestiva de redare.
In 1874, adică atunci când impresionismul își capătă numele datorita tabloului lui Monet, Impresie, rasarit de soare, vom întâlni foarte des în operele grupului diviziunea tonurilor.
Impresie. Răsărit de soareClaude Monet, 1872
sursa
Dupa 1890, Monet ajunge la concluzia ca ar fi mai interesant sa observe variațiile acelorași motive la diferite ore ale zilei, sub aspectele schimbătoare ale cerului și ale luminii. Atunci apar în opera sa seriile: seria capitelor de fan, a catedralelor, a vederilor Parlamentului din Londra, ale podului peste Tamisa etc.
Spre sfârșitul vieții, Monet se stabilește la Giverny. Catre 1900, devine un pictor celebru, ajungând bogat. Își cumpără o vasta proprietate, pe care o transforma într-o gradina feerica, într-un adevărat paradis. Instalează apa, punți rustice, lacuri în care cresc nuferi. In tot acest timp pictează cu pasiune motivul acestei flori.
Opera lui Monet:
Trasura este un tablou de iarna. Se simte influența lui Courbet și a lui Jongkind.
Unul din exemplele caracteristice pentru perioada lui Monet, când e atras de figura umana, e pânza Femei în gradina. Într-o gradina de vara, un grup de femei vesele, în rochii deschise, albe, cu reflexe albăstrii, de la cer, sau verzui, de la copaci, se distrează. In jurul lor un frunziș de arbori, iar pe costumele lor, ușoare pete de lumina ce se joaca ori umbra transparenta a frunzelor. Din toata opera lui Monet, se apropie cel mai mult ca aspect și mod de a picta de opera lui Manet.
Prânzul, ceva mai târziu, este tot o vedere a unui colt de gradina, vara, în plin soare. Masa e pusa, dar persoanele ce vor lua parte la ea sunt încă departe, cu excepția unui copil, ce se joaca în nisip. Pretutindeni sunt flori, cu corolele lor strălucitoare, sub bătaia razelor soarelui, care inunda totul.
Putin mai târziu Monet este preocupat de motivele în care apare apa, cu reflexele caselor și lucrurilor de pe mal, cu miile de unde ușoare, la cea mai mica adiere a vântului. Asa sunt vederile din Olanda, printre care cea de la Zaandam, ori cele de la Londra, cu lumina luptând din greu ca sa pătrundă ceata, sa ajungă pana la apa grea a fluviului. Tehnica de care se servește în aceste cazuri se perfecționează tot mai mult. Trăsăturile menite sa sugereze mobilitatea și varietatea reflexelor în apa, trebuie sa fie asa de variate și de expresive, încât putem sa consideram aceasta problema ca una din cele mai grele de realizat în pictura.
Pe măsura ce înaintează în vârsta, Monet își îngreunează voluntar problemele de rezolvat. Astfel, de la reflexele în apa, el trece la o alta categorie de teme, aspectul unei gări de drum de fier, atunci când sub acoperișul unei stații fumul și vaporii de apa se amesteca, formând mase confuze, străbătute de razele soarelui, printre care se întrevăd câteva imagini ceva mai consistente (Gara Saint Lazare).
Ceva mai târziu, il vedem oprindu-se în fata unui peisaj ceva mai larg tratat, mai sintetic, uneori inspirându-se de la un motiv acvatic: dezghețul, primavara, pe suprafața unui rau, sau un sat acoperit de chiciura. La orizont, copacii, pe jumătate pierduți în aburii cetii, pe planul întâi râul, plin de soiuri de gheata, sau câmpul plin de zăpada. Liniște și o atmosfera umeda peste tot (Biserica din Vetheuil).
Catedrala Rouen a servit drept subiect pentru una din seriile de care vorbeam, în biografia pictorului. De la o fereastra, din fata maiestoasei clădiri, el observa dantela de piatra, masa grandioasa a construcției, efectele pe care lumina, la diverse ore ala zilei le produce în sculptura in piatra. Le reda, făcând sa sclipească material ca niște nestemate, fără ca prin aceasta sa avem impresia ca a dispărut soliditatea monumentului.
Mai multe reprezentari ale Catedralei Rouen in diferite momente ale zilei le gasiti aici.
Am vorbit pe scut despre viata și opera marelui pictor. Voi reveni și cu alte amănunte.
Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul și Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945
Vezi si:
Maci salbatici , Nuferii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu