Se afișează postările cu eticheta Mitologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mitologie. Afișați toate postările

14 februarie 2013

Nașterea lui Venus - Sandro Botticelli

Sandro Botticelli s-a născut la Florența în anul 1445 și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți artiști renascentiști. Protejat de familia de Medici și mai apoi de Papă, Botticelli a oscilat între teme mitologice și religioase pentru picturile sale, preluând o parte dintre elementele inovative ale Renașterii, fără să părăsească însă influențele gotice. 
 
Nașterea lui Venus
Sandro Botticelli
cca 1485
tempera pe pânză
172,5 x 278,5 cm
Galeria Uffizi, Florența

Interesul Renașterii pentru textele antice a scos la lumină legendele Greciei și Romei, care au devenit instrumente ale învățării. Tot în această perioadă au fost traduse lucrările lui Platon de către apropiații familiei de Medici, Botticelli preluând astfel ideile neoplatoniciene, transpunându-le în picturile sale.

Lucrările artistului inspirate din mitologie au fost realizate la scară mare pentru a fi expuse în locuințele somptuoase ale nobililor italieni, lucru neobișnuit până în acel moment, subiectele mitologice jucând un rol minor în pictură. Vilele și palatele erau împodobite cu fresce și tapiserii, iar în secolul al XV-lea se practica expunerea tablourilor pe un fel de lambriuri (spalliera) sau deasupra obiectelor de mobilier, fapt care a influențat compoziția picturilor.
 
 Venus Capitoline
copie după Praxiteles

Chiar dacă la începutul secolului al XV-lea legile perspectivei stabilite de Alberti și Brunelleschi erau cunoscute, Botticelli nu le-a dat prea mare importanță, multe dintre picturile sale având un aspect plat, bidimensional. Artistul nu era preocupat de redarea realistă a personajelor cu ajutorul umbrelor, respectând proporțiile și nici de redarea mișcării. Personajele sale sunt statice, sculpturale, apărând mai degrabă în fața peisajelor decât încadrate în peisaj, creând un efect de friză. Pentru redarea naturii, artistul folosește elemente decorative, la fel ca în tapiserie. 
 
 Nașterea lui Venus (detaliu) - Zefir și Chloris

Nașterea lui Venus a fost comandată de Lorenzo di Pierfrancesco dei Medici, pentru a împodobi vila sa de la țară. Pictura nu redă momentul nașterii lui Venus așa cum este descris de mitologia antică, zeița născându-se din organele genitale ale lui Uranus aruncate în mare, ci artistul s-a inspirat dintr-un poem contemporan, La Giostra, unde Venus este descrisă ca fiind adusă la țărm pe o scoică gigantică. Chiar dacă personajele nu sunt corect redate din punct de vedere anatomic, remarcându-se lungimea ciudată a gâtului, umerii căzuți și redarea stângace a brațului stâng, întreaga compoziție este caracterizată de armonie, tandrețe și delicatețe, fiind plăcută privirii. 
 
 Venus de Medici

În centrul compoziției se află zeița Venus reprezentată nud, cu plete lungi, aurii și piele albă de porțelan, trimițând la sculptura clasică Venus Pudica. Cu mâna dreaptă își acoperă un sân, iar cu cea stângă, zona pubiană. Este purtată pe scoica gigantică spre țărm, unde o așteptă o nimfă, însoțită de către Zefir și Chloris, într-o ploaie de trandafiri. Peisajul este plat, decorativ. Artistul a utilizat elemente suflate cu aur pentru redarea trunchiurilor copacilor din fundal. 
 
 Nașterea lui Venus (detaliu) - trunchiuri de copaci decorate cu elemente aurite

Pictura este presărată cu diverse simboluri, cum ar fi trandafirul (dragostea), scoica (feminitatea), ghirlanda de mirt (copacul sacru al lui Venus simbolizând iubirea eternă). În această lucrare se regăsesc ideile neoplatoniciene care au circulat în perioada Renașterii. Pentru neoplatonicienii florentini din secolul al XV-lea, Venus reprezenta atât natura spirituală a iubirii, cât și pe cea fizică. Iubirea Celestă, născută din contemplarea divinului era simbolizată de reprezentarea nud a lui Venus, iar Iubirea Terestră, de Venus împodobită cu bijuterii.

Vezi și:
Publicat de la 3 comentarii:

9 februarie 2013

Afrodita (Venus)

Afrodita sau Venus, așa cum o denumeau romanii, este zeița sexualității. În Teogonia lui Hesiod, se spune că Afrodita s-a născut din organele genitale ale lui Uranus căzute în mare, fiind retezate de Cronos cu o seceră de adamant, o substanță extrem de puternică, în dorința de a-l opri să mai procreeze. Uranus își împiedica copiii să mai vadă lumina zilei, ascunzându-i în pântecele Pământului (Geea). Sângele și sperma lui Uranus au dovedit o fertilitate uimitoare, inseminând Pământul, dând naștere Furiilor (Eriniile), Nimfelor și Uriașilor, iar din contactul cu marea rezultând Afrodita.

Sandro Botticelli
1483-1485, tempera pe lemn

„În jurul organelor genitale o spumă albă s-a ivit din carnea nemuritoare și într-o fată s-a transformat. Mai întâi ea s-a apropiat de sfânta Kythera; apoi a ajuns în Cipru, înconjurat de mare. Și din ea a pășit o zeiță modestă și frumoasă, iarba a început să crească în jurul picioarelor ei suple. Zeii și oamenii o numeau Afrodita, pentru că s-a născut din spumă (aphros) și Kytheira, pentru că s-a apropiat de Kytheira, și Cipru, pentru că s-a născut în Ciprul spălat de de valurile mării, și iubitoare de veselie (philommeides), pentru că s-a zămislit din organe genitale (edea). Eros și Desire au participat la nașterea ei și au însoțit-o când s-a dus să se alăture familiei zeilor. Și acesta a fost locul ei încă de la început, printre oameni și zei nemuritori: șușotelile fetelor, zâmbetele, plăcerea dulce, intimitatea și tandrețea ”. (Hesiod, Teogonia) 

Afrodita Anadyomene
frescă din Casa lui Venus (Pompei), atribuită lui Appeles
sec. 1 î.Hr.

Potrivit Iliadei lui Homer, Afrodita s-a născut în urma relației dintre Zeus și zeița Dione. Homer înfățișează o Afrodita mult mai umană; fiind rănită pe câmpul de luptă de eroul Diomede, aceasta fuge la mama sa pentru a fi alinată.

Nașterea Afroditei din spuma mării, 1879
William Adolphe Bouguereau
ulei pe pânză, Muzeul Orsay

Relația Afroditei cu Eros este descrisă în diferite moduri. Hesiod îl situează pe Eros la începutul cosmosului, Afrodita făcându-și apariția mai târziu. Apolonios din Rodos îl vede pe Eros ca fiind copilul zeiței, înarmat cu săgețile sale afrodisiace. Printre apelativele zeiței se numără Porne (Prostituata) și Heteira (Însoțitoarea sexuală).

Venus din Milo
Muzeul Luvru
 
Influența Afroditei era deosebită. În cunoscuta poveste Judecata lui Paris, Hera, Artemis și Afrodita s-au certa pentru titlul de cea mai frumoasă zeiță, lăsând-ul într-un final să decidă pe muritorul Paris, fiul regelui Priam din Troia. Hera i-a oferit putere, Artemis i-a promis victorie, iar Afrodita, dragostea celei mai frumoase femei, Elena din Troia. Astfel Paris a ales-o pe cea din urmă, provocând Războiul Troian. 

 Nașterea lui Venus
Tronul Ludovisi, frescă parte dintr-un altar
mijl. sec. V î.Hr.

Afrodita era căsătorită cu fierarul hidos și șchiop Hefaistos (Vulcan), însă acest lucru n-a împiedicat-o să aibă o relație extraconjugală cu Ares (Marte), din dragostea lor rezultând patru copii: Fobos (Teama), Deimos (Teroarea), Harmonia (Armonia) și potrivit unei variante diferite față de cea a lui Hesiod, Eros (Dorința sexuală).

 Zeus, Afrodita, Eros
pictură pe lut
350-340 î.Hr.

Alegorie cu Venus și Timpul
Tiepolo
1754-1758
Galeria Națională, Londra

Simbolurile zeiței sunt cingătoarea afrodisiacă, porumbelul și vrăbiuța. Cingătoarea era purtată până sub sâni și exercita o puternică atracție sexuală. În momentul culminant din Iliada, i-a fost împrumutată Herei pentru a-i distrage atenția lui Zeus de la câmpul de luptă.

 Nașterea lui Venus
mozaic

În Imnul homeric către Afrodita, zeița a fost înjosită de către Zeus, acesta determinând-o să se îndrăgostească de muritorul Anchise, care își ducea animalele la păscut pe muntele Ida, în apropiere de Troia. Afrodita s-a îmbăiat și s-a parfumat în sanctuarul ei din Parfos, apoi s-a degihizat în muritoare.  Anchise, trezindu-se, a văzut-o pe zeiță așa cum era ea în realitate și a promis să păstreze secretul. În urma unei beții, a dezvăluit totul, fiind apoi aspru pedepsit de către Zeus. Rodul dragostei celor doi a fost Eneas.

 Eneas atacat de Diomede, și salvat de Afrodita
pictură pe vas
490-480 î.Hr.



Venus și Eneas
frescă pompeiană



 Venus Capitolina
sec.III-II î.Hr.



 Venus
copie romană după Praxiteles
350-340 î.Hr.



 Venus din Milo
c. 150-100 î.Hr.



 Venus
copie romană după Griego
c.350 î.Hr.

Vezi și:
Zeus
Publicat de la Un comentariu:

18 noiembrie 2009

Zeus

Zeus, "parintele zeilor si al oamenilor", "maresalul norilor", dupa cum il caracterizeaza Homer, era cel mai mic dintre fiii lui Cronos si al Rheei. Cronos isi inghitea copiii imediat dupa ce se nasteau, dar Zeus a fost salvat de catre mama sa si ascuns in Creta, unde a fost crescut de catre nimfele Adrasteia si Ida. A fost hranit cu laptele caprei Amaltheia si cu ambrozie.


 Statuia lui Zeus
Phillippe Galle, 1572
gravura



Crescand, Zeus i-a declarat razboi tatalui sau, dupa ce l-a obligat sa verse toti copiii pe care i-a inghitit. Razboiul a durat zece ani, iar in final, Cronos a fost invins. Zeus a devenit astfel stapanul Universului.


Statuia lui Zeus din Olympia, reconstituire


Sfera lui de activitate este cerul, vremea. Este zeul fulgerului, reprezentat deseori trasnetul in mana. Unul din simbolurile autoritatii sale este vulturul.



Monedă antică din timpul împăratului roman Adrian,
reprezentând statuia lui Zeus din Olympia

Zeus beneficiaza de o impresionanta forta fizica, in Iliada fiind prezentat un moment in care se lauda cu superioritatea sa uimitoare chiar asupra propriilor sai frati.





Zeus

Este casatorit cu sora sa, Hera, dar are numeroase amante din randul zeitelor si muritoarelor (Leto, Demetra, Europa etc.), legaturi din care adeasea rezulta urmasi.


 Bustul lui Zeus

Chiar daca este stapanul tuturor olimpienilor, cel mai puternic dintre zei, este nevoit sa se plece cateodata in fata inevitabilului. De exemplu, priveste neputinicios moartea fiului sau, Sarpedon, pe care ar fi putut sa il salveze, atragand astfel asupra sa mania celorlalti zei.




Zeus pe tron



Zeus si Hera


Romanii il numesc Jupiter.


Zeus cu fulgerul si vulturul


Capul lui Zeus reprezentat pe o moneda de aur
360-340 i.Hr
sursa



 Caleasca lui Zeus


Bustul lui Zeus
British Museum, Londra
 sursa

Statuia lui Zeus din Olimp e una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.


Templul lui Zeus din Olimpia - Faţada frontală (reconstituire)



mai multe reprezentari ale lui Zeus
Publicat de la Un comentariu:

26 mai 2009

Venus si Cupidon - Diego Velazquez

Tabloul se mai numeste si Venus dintre stanci, datorita Parcului Rokeby (in engleza Printre stanci) din Yorkshire, unde a fost gazduit timp de un secol, inainte de a fi cumparat de Galeria Nationala, in 1906.

Lucrarea o reprezinta pe Venus, intinsa pe pat, privindu-se intr-o oglinda tinuta de fiul sau, Cupidon. In perioada in care a fost pictata, nudurile era o raritate in Spania datorita Inchizitiei care le confisca. Acesta este singurul nud feminin creat de Velazquez care a supravietuit.

Venus si Cupidon (Venus printre stanci)
Diego Velazquez, c. 1648
123 x 177 cm
Galeria Nationala, Londra
sursa: wikipedia

Prima atestare a tabloului provine din 1651, cand era in colectia unui nobil spaniol din Madrid. Se crede ca a fost pictat inainte de a doua plecare a artistului in Italia, sau chiar in Italia si trimis in Spania. Velazquez s-a inspirat din arta itialiana, in special din lucrarile lui Titian (Venus din Urbino) si Giorgione (Venus dormind). Totusi femeia este reprezentata mai putin idealizat decat in picturile italiene.

In 1615, tabloul a fost descris ca fiind "Un tablou despre un nud de femeie asezata pe un material... aratandu-si spatele, sprijinita pe bratul drept si privindu-si imaginea in oglinda tinuta de un copil". Singurele elemente care ne duc cu gandul la subiectul clasic sunt aripile baiatului identificat ca si Cupidon.

Velazquez a combinat doua pozitii tipice ale lui Venus: intinsa pe pat si privindu-se in oglinda. Din mai multe puncte de vedere pictura este caracterizata de o abordare expresiva, in special datorita pozitionarii centrale a oglinzii si datorita faptului ca Venus se afla cu spatele la privitor.

Artistul a utilizat contrastele pentru un efect mai puternic. Cearsafurile inchise de matase pe care se odihneste zeita formeaza un contrast reusit cu nuantele roz ale pielii ei. Nuantele pielii lui Cupidon, ceva mai inchise decat ale lui Venus, contrasteaza cu aripile gri si esarfa albastra. Rama neagra a oglinzii contrasteaza cu culorile mai deschise din jur.

Perdeaua rosie din fundal adauga o nota calda tabloului, compensand culorile reci care domina pictura.

Pozitia lui Venus este foarte senzuala. Se observa ca a fost reprezentat fara lucrurile sale personale, cum ar fi bijuteriile, trandafirii si mirtul alaturi de care apare in alte tablouri. Un alt element care o deosebeste de alte reprezentari timpurii este culoarea inchisa a parului care de obicei aparea blond. Faptul ca imaginea reflectata in oglinda este neclara poate simboliza dorinta artistului de a reprezenta idealul de frumusete feminina, subiectul mitologic fiind doar un pretext pentru acest lucru.

Nu distingem nicaieri arcul si sagetile lui Cupidon. Panglica atarnata de oglinda poate face referinta la catusele cu care zeul isi lega amantele. Criticul de arta Julián Gallego considera ca expresia lui Cupidon este plina de melancolie, iar panglica are rolul de legatura dintre zeu si frumusetea intruchipata, tabloul putand fi numit "Cupidon cucerit de Frumusete".

Analizele arta ca nuanta gri a cearsafurilor era in trecut un mov intens, care a palit cu timpul.

Unii critici considera ca Velazquez a pictat-o pe Venus dupa un model real in timpul vizitei in Italia, unde ar fi avut o amanta care i-a nascut un copil. Altii cred ca femeia este aceeasi cu cea care apare in Incoronarea Fecioarei si Las Hilanderas, amandoua tablouri aflandu-se la muzeul Prado.

Venus dormind
Giorgione, 1510

Venus cu oglinda
Titian, c.1555

Venus in oglinda
Rubens, c. 1614-1615

Incoronarea Fecioarei
Velazquez, 1641-1642

La maja desnuda
Goya, 1797-1800

Olympia
Manet, 1863

Valul si Perla
Paul-Jaques-Aime Baudry, 1862

sursa pozelor: wikipedia

Bibliografie: Wikipedia, Revista Art Gallery, nr. 15, Editura de Agostini

Vezi si: Las Meninas, Lucrari de tip "bodegon"
Publicat de la Niciun comentariu:

10 februarie 2009

Psyche si Amor

Sculptura mea preferata de pana acum este "Psyche inviata de sarutul lui Amor", a lui Antonio Canova, aflata la Muzeul Luvru din Paris.

Mai intai am vazut-o intr-o poza, la un magazin de suveniruri din interiorul muzeului, apoi cand am ajuns in zona sculpturilor, am cautat-o in mod special si am ramas uimita de gratia si frumusetea ei. As fi ramas s-o privesc mai mult, dar agitatia de acolo si faptul ca ne grabeam au facut imposibil acest lucru. Un motiv in plus sa merg din nou la Paris. :D


Asa arata poza pe care am vazut-o initial:


Psyche inviata de sarutul lui Amor - detaliu
Antonio Canova
marmura
Muzeul Luvru, Paris

O poza facuta de mine:

Psyche inviata de sarutul lui Amor
Antonio Canova
marmura
Muzeul Luvru, Paris
poza personala

Cine e Antonio Canova?
Antonio Canova (1757-1822) s-a nascut in satul Possanio, in regiunea Venetiei, ajungand unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai neoclasicismului in sculptura europeana, model pentru academistii secolului al XIX-lea.

Lucrarile sale sunt adunate la Muzeul Luvru din Paris si Ermitajul din Sankt Petersburg.

Cele mai importante sunt: Perseu cu capul Medusei, Napoleon, Lupta lui Theseu cu centaurul, Hercules si Lichas, Hector si Ajax, Venus, Cele trei Gratii si altele.

Psyche inviata de sarutul lui Amor
Antonio Canova
marmura
Muzeul Luvru, Paris

Sculpturile reprezentand cuplul Psyche si Amor (Cupidon) i-au marit reputatia sculptorului atat de mult, incat cele mai flatante oferte au venit din partea curtii rusesti, propunandu-i-se sa se mute la Sankt Petersburg, Canova refuzand insa parasirea Italiei.

Cuplul Psyche si Amor a fost reprezentat de catre sculptor in doua grupari diferite, una verticala si una orizontala, expresiile fiind si ele total opuse.

Psyche si Amor, 1796

Antonio Canova
marmura, h 137 cm
Ermitajul din Sankt Petersburg
sursa


Legenda lui Psyche si Cupidon:
Povestea de dragoste dintre Eros (Cupidon) si Psyche a fost consemnata pentru prima data de catre Lucius Apuleius in romanul sau Magarul de Aur, scris in secolul II si este considerata model al dragostei netramutate care reuseste sa invinga toate greutatile si vicisitudinile.

Geloasa pe frumusetea femeii muritoare Psyche, Afrodita (Venus) l-a rugat pe fiul sau, Cupidon, sa-i strapunga acesteia inima cu una din sagetile cu varf de aur, pentru ca Psyche sa se indragosteasca de cel mai hidos om de pe pamant. Eros a cazut de acord, insa din greseala s-a intepat si el in sageata si s-a indragostit de Psyche. Vazand ca toti lauda frumusetea lui Psyche dar nimeni n-o vrea de sotie, parintii ei au consultat oracolul, care le-a spus s-o duca pe un varf de munte, caci nu-i e menit sa aiba un sot muritor, ci un nepamantean.

Zeul Zefir a luat-o de pe munte si a dus-o intr-o vale minunata, in castelul lui Eros, unde Psyche a devenit sotia acestuia. Insa iie era interzis sa afle cum arata sotul ei, caci se intalneau doar noaptea, pe intuneric. Surorile lui Psyche, invidioase, au indemnat-o sa aprinda noaptea un opait ca sa vada daca nu cumva este casatorita cu un monstru; Psyche le-a ascultat si a vazut ca sotul ei e zeul Eros, de o frumusete iesita din comun. Insa o picatura de ulei l-a trezit pe Eros si, suparat ca sotia i-a incalcat porunca, zeul a disparut. Desperata, Psyche a cerut ajutorul mamei acestuia.

Afrodita a supus-o unor incercari foarte grele, dar, cu ajutorul unor ajutoare din lumea animalelor, Psyche a reusit sa le treaca cu bine. In final, Afrodita a trimis-o in lumea subpamanteana, ca sa ceara de la Persefona un pic din frumusetea sa; Afrodita a avertizat-o sa nu deschida sipetul, insa Psyche, dorind sa devina mai frumaosa pentru sotul ei, a cedat tentatiei si i-a ridicat capacul. De aici, in loc de frumusete, s-a abatut asupra ei un somn de moarte.

Afland aceasta, Eros a dus-o pe muntele Olimp si a cerut ajutorul lui Zeus. Impresionat de dragostea nestramutata a celor doi, Zeus a facut-o pe Psyche nemuritoare. Copilul lui Eros si Psyche este Voluptas – zeul voluptatii.
Cupidon si Psyche, c. 1808
Antonio Canova
marmura
Ermitajul din Sankt Petersburg

Alte reprezentari in arta ale acestui frumos cuplu:

Gravura reprezentand o sculpura din Roma Antica,
Amor si Psyche
Capitoline Museums, Roma, Italia

Amor si Psyche, 1819
Cupidon si Psyche, 1792-1793
Hugh Douglas Hamilton
In mitologia greaca si romana, Psyche apare ca personificarea pasiunii. Era cea mai mica dintre fiicele regelui Siciliei si cea mai frumoasa fata de pe insula. La un moment dat, a afirmat ca e mai frumoasa decat Venus (Afrodita) in persoana, suparand-o pe zeita si indemnand-o la razbunare.

Psyche
William Adolphe Bouguereau
Cupidon la romani
In mitologia romana, Cupidon reprezinta placerea sexuala si frumusetea. Este cunoscut si sub numele de Amor.
In arta este reprezentat deseori ca un copilas nud, cu aripi, arc si sageti.
Cupidon, 1875
William Adolphe Bouguereau
In mitologia romana, Cupidon apare ca fiul zeitei dragostei, Venus si al zeului razboiului, Marte.
Amor intinzand arcul
copie romana dupa originalul grecesc al lui Lysippos
Muzeul Capitolini, Roma
sursa

Amor Vincet Omnia
Caravaggio
ulei pe panza
Muzeul Staatliche, Berlin
Eros la greci
In mitologia greaca, este numit Eros si reprezinta dorinta sexuala si fertilitatea. In unele mituri apare ca fiul lui Afrodita (Venus) si al lui Ares (Marte), dar dupa Platon, a fost conceput de Poros (Belsugul) si Penia (Saracia), de ziua Afroditei.
Eros
ca. 470 i.Ch. - 450 i.Ch.
Uneori apare ca fiul lui Iris si al lui Zefir.
Totusi, dupa Hesiod, Eros este conceput de Gaea (Pamatul) si Chaos (Haosul), reprezentand pe langa dorinta sexuala si puterea creatoare a naturii, prima raza de lumina care face sa dispara dezordinea din cosmos.
Eros Centocelle
statuie de marmura din Pompeii, sec. 1 i.Ch.
se crede a fi copie dupa Eros din Thespiae a lui Praxiteles
sursa
Bibliografie:
Publicat de la 6 comentarii:
Abonați-vă la: Postări (Atom)