Operele lui Van Gogh

Portretul lui Pere Tanguy

Pere Tanguy (Julien-Francois Tanguy) detinea un magazin cu materiale de pictura. Printre clientii sai erau Cezanne, Gauguin, Monet, Renoir si Van Gogh. Porecla de "Pere Tanguy", "pere" insemnand "tata", provine de la faptul ca era un om bland, care ii ajuta pe artisti primind uneori lucrari in schimbul materialelor.

Portretul lui Pere Tanguy
Vincent Van Gogh, 1887-88
92 x 75 cm
Muzeul Rodin, Paris
sursa

Din cand in cand, punea la vanzare unele din tablourile primite. Nu a reusit sa vanda nicio lucrarea de-a lui Van Gogh. Artistul a realizat trei portrete ale lui Pere Tanguy, acesta fiind cel din urma.

Fundalul este compus din stampe japoneze, sursa de inspiratie pentru artistii avangardisti din aceasta perioada. Culorile pline de viata ale pictuii anticipeaza perioada Arles de creatie a lui Van Gogh.

Privind taboul, observam multitudinea contrastelor prezente in lucrare. Albastrul inchis al ochilor si rosul buzelor ies in evidenta pe fondul pal al tenului si griul barbii. Mainile contrasteaza putenic cu albastrul hainei, iar floarea roz din colt este echilibrata de raportul dintre albastrul palid al cerului si restul peisajului de un verde inchis. Dungile de culoare aprinsa din partea de jos fac parte din fundalul de stampe japoneze.

Dormitorul din Arles al artistului

"E pur si simplu dormitorul meu, singurul loc unde culoarea face totul si, facand lucrurile sa para mai distinse prin simplificarea lor, are rolul de a sugera odihna sau somnul in general. Intr-un cuvant, contemplarea acestei picturi ar trebui sa odihneasca mintea, sau, mai exact, imaginatia (...) conturul generos al mobilei trebuie sa exprime de asemenea odihna netulburata (...) Umbrele sunt surprinse, totul e pictat in zone mari, plate, ca in imprimeurile japoneze. Va fi ca un puternic contrast in comparatie cu, de exemplu, Cafeneaua de noapte." (Van Gogh)

Dormitorul din Arles al artistului
Vincent Van Gogh, 1888
72 x 90 cm
Muzeul Van Gogh, Amsterdam
sursa

In perioada in care a executat lucrarea, starea de spirit a artistului era optimista. Cu o luna inainte pictase Cafeneaua de noapte, sugerand o atmosfera agresiva si apasatoare.

In acest tablou, totul exprima calm, liniste si confort. Incaperea este dominata de patul robust si simplu, care sugereaza confort si siguranta. Contururile ferme ale mobilei, in special ale mesei, creeaza o senzatie de greutate si trainicie. Formarea perechilor de obiecte (scaunele, tablourile, pernele) contribuie la senzatia de ordine si calm.

Culorile folosite sugereaza linistea si odihna. Singura pata puternica de culoare este cuvertura de pe pat.

Lan de grau cu chiparosi

"Chiparosii imi bantuie mereu gandurile. As vrea sa fac ceva din ei, ca panzele cu floarea soarelui, pentru ca ma uimeste cum de nu au fost insa lucrati, asa cum ii vad ca ar trebui sa arate. Sunt la fel de sublimi, in silueta si proportii, ca un obelisc egiptean. Si verdele lor area atata distinctie. Este ca o pata de negru intr-un peisaj insorit, dar este unul dintre cele mai interesante tonuri de negru din cate imi pot imagina si cel mai dificil de redat, exact cum imi imaginez." (Van Gogh)

Lan de greu cu chiparosi
Vincent Van Gogh, 1889
72 x 91 cm
Galeria Nationala, Londra
sursa

Artistul a pictat acest tablou in timpul sederii la azilul din St. Remy. Cand se simtea mai bine, facea plimbari in imprejurimi si admira peisajul.

Compozitia este asemanatoare cu cea din Noapte instelata. Vam Gogh a realizat o schita in ulei de dimensiuni normale si un desen de pregatire. Ulterior a pictat si o versiune mai mica, devenind evidenta profunda importanta a tabloului pentru artist.

Muntii masivi si demni sunt pictati cu miscari ferme de pensula. Densitatea dura a tufisurilor este redata cu ajutorul unei paste groase, cu o textura in relief. Miscarea agera a norilor este sugerata prin trasaturi indraznete de penel. Lanul de grau este pictat rapid, suprapus, sugerand nenumarate spice de grau, dansand in bataia vantului.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 1, Editura De Agostini

Crucificarea Sfantului Petru - Michelangelo

Crucificarea Sfantului Petru
Michelangelo Buonarroti, 1546-1550
6,25 x 6,61 m
Capela Paulina, Vatican, Roma
sursa: wikipedia

Aceasta este ultima pictura realizata de Michelangelo. Este prezentata crucificarea Sfantului Petru, care a fost condamnat la moarte la Roma, in jurul anului 64 d. Hr., cand crestinii erau persecutati de imparatul Nero. Petru a cerut sa fie atarnat cu capul in jos, considerandu-se nedemn sa moara in acelasi fel ca Iisus.

Reprezentarea unui personaj cu capul in jos fara a-i stirbi demnitatea este o problema dificila pentru artisti. Michelangelo a ales momenul ridicarii crucii, redandu-l pe Sfantul Petru intr-o postura eroica.

In centrul compozitiei este prezentat nud trupul masiv al sfantului. In jurul sau sunt dispuse o multime de personaje, care parca fac parte dintr-o roata gigantica, ce se roteste in mod inexplicabil. Sfantul Petru se uita direct la privitor, cu o expresie arzatoare si hotarata, pentru a ne aminti ca e piatra de temelie pe care Iisus si-a cladit Biserica.

In partea stanga apare un grup de soldati calare. Personajul cu turban seamana cu Michelangelo, iar cel calare de langa el ar putea fi prietenul sau, Tommaso Cavalieri ("cavaliere" inseamna "calaret").

In dreapta jos se observa un personaj masiv, cu o expresie trista, care se crede ca ar fi un autoportret al artistului. Langa acest personaj, se afla un grup de femei ingrozite de scena la care iau parte.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 18, Editura De Agostini

Operele lui Michelangelo

Punerea in mormant

Este vorba de o lucrare neterminata, a carei autenticitate a facut obiectul unei dispute. Expertii au cazut de acord ca e realizata in stilul caracteristic inceputului de cariera al lui Michelangelo. Nu se stie sigur daca a fost realizata de un ucenic dupa un desen al marelui artist sau daca e vorba de o imitatie.

Punerea in mormant
Michelangelo Buonarroti, 1500-1501
162 x 150
Galeria Nationala, Londra
sursa: wikipedia

Exista niste documente publicate in anul 1981, care arata ca in anul 1500, Michelangelo a fost angajat sa realizeze o piesa de altar pentru Sant' Agostino, din Roma, dar mai tarziu a inapoiat banii primiti. Anumite detalii sugereaza ca e vorba despre aceasta pictura, care a ramas neterminata, deoarece in anul 1501 artistul s-a intors la Florenta.

Criticul de arta Bernard Berenson scria in 1938: "Sunt uimit de faptul ca aceasta capodopera nu este acceptata. Niciun alt artist nu era capabil sa realizeze o compozitie cu personaje uriase si cu o actiune atat de plina de forta, precum cele patru personaje principale ale acestei compozitii".

Aceasta compozitie trebuia sa contina sapte personaje, dintre care cel din dreapta jos nu a fost reprezentat. In centru se afla corpul neinsufletit al lui Iisus, tinut de un barbat varstnic, cu barba, identificat ca fiind Iosif din Arimateea, cel care si-a cedat mormantul pentru inmormantarea lui Hristos.

Personajul din stanga este probabil Sfantul Ioan, reprezentat adesea cu parul lung, imbracat in rosu. La picioarele sale, se afla Sfanta Maria Magdalena.

Cele doua personaje din dreapta nu au fost identificate. Cel aflat mai in centru ar putea fi Nicodim, iar personajul din exterior, Maria Salomeea.

In dreapta jos, personajul care nu e reprezentat trebuia sa fie Fecioara Maria. Pentru haina ei Michelangelo urma sa foloseasca ultramarin, un pigment rar intalnit, pe care probabil il astepta.

Oracolul din Delphi

"Cu o miscare maiestuasa, Oracolul din Delphi se intoarce spre noi ... parul si vesmintele sunt involburate de ceea ce a fost descris ca vantul Sfantului Spirit... Mana sa stanga si spatele musculos al insotitorului sau sunt unele din cele mai frumoase detalii de pe tavanul Capelei". (Frederick Hartt)

In Capela Sixtina, alaturi de personajele reprezentand profeti din Vechiul Testament, se afla si personaje feminine, infatisand clarvazatoare si Oracole. Acestea erau femei care aveau darul profetiei si au prezis venirea lui Iisus. Fiecare este asezata pe un tron masiv.

Oracolul din Delphi
Michelangelo Buonarroti, 1509
aprox. 270 cm inaltime
Capela Sixtina, Vatican, Roma
sursa: wikipedia

Oracolul din Delphi, numita asa dupa orasul Delphi din Grecia, a fost prima clarvazatoare pictata.

Culorile folosite de artist sunt remarcabile. Pentru vesmantul clarvazatoarei, sunt utilizate doua nuante complementare, albastru si oranj. Parul ei cade pe spate, cu o tenta de brun auriu, scos in evidenta de culoarea rece a fundalului. Esarfa are nuante delicate de albastru-gri, cu reflexe argintii. Camasa este verde aprins, mai inchis in zona faldurilor si cu reflexe galbui in zona de lumina.

Sfanta Familie (Doni Tondo)

Tabloul a fost comandat de Agnolo Doni, un tesator prosper, pentru a celebra probabil casatoria sa cu Maddalena Strozzi din 1503. Rama este originala, creata poate de Michelangelo.

"Tondo" inseamna "rotund" in limba italiana. Lucrarea nu e chiar rotunda, inaltimea fiind ceva mai mare ca latimea.

Michelangelo nu a mai creat picturi de acest gen. Este de admirat maiestria liniilor utilizate pentru a reda un grup atat de complex, desi culorile sunt prea stridente, dupa afirmatiile unor critici.

Sfanta Familie (Doni Tondo)
Michelangelo Buonarroti, c. 1503-1504
Galeria Uffizi, Florenta
sursa: wikipedia

In centrul compozitiei, se afla Iosif care ii da Fecioarei Pruncul. Poate reprezenta un joc de cuvinte, "donare" insemnand in italiana "a da", iar "doni" insemnand "a darui".

In fundal apar niste tineri a caror semnificatie e neclara. Probabil reprezinta paganismul, in opozitie cu crestinismul. Ei se apleaca peste un grup de stanci, forma acestora putand fi o referire la luna care apare pe blazonul Maddalenei Strozzi, sotia lui Agnolo Doni.

Sfanta Familie e separata de tinerii pagani printr-o bordura. Gradina imprejmuita e un simbol frecvent al virginitatii Fecioarei. Langa bordura, in partea dreapta, este reprezentata o floare, care poate fi o aluzie la profetia despre Iisus din Vechiul Testament, Isaia 53:2, "El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat".

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 18, Editura De Agostini, Wikipedia (The Entombment - Michelangelo)

Vezi si: Crearea lui Adam , Judecata de Apoi

Operele lui Gauguin

Viziune dupa predica

Tabloul marcheaza despartirea artistului de impresionism. Scena complet imaginara este executata in stilul sintetic descoperit de Bernard si Gauguin. Persobajele sunt simplificate, iar modelul decorativ al contururilor curbate aminteste de stampele japoneze.

Viziune dupa predica
Paul Gauguin, 1888
73 x 92 cm
Galeria Nationala a Scotiei, Edinburgh
sursa: wikipedia

Gauguin ii scria lui Schuffenecker: "In acest an, am sacrificat tot - executie, culoare - de dragul stilului, deoarece am vrut sa ma fortez sa creez ceva diferit de ce stiu sa fac."

Este o scena religioasa, inspirata probabil de Iertare - o zi de sarbatoare religioasa, cand bretonii isi imbracau costumele traditionale. La sfarsitul procesiunii principale, aveau loc lupte.

Tabloul datoreaza mult lucrarii lui Bernard, Femei bretone intr-o poienita.

Fundalul de culoare rosie subliniaza faptul ca scena este imaginara, petrecandu-se doar in mintea femeilor de la sat. Personajele care se roaga demonstreaza profunda pietate a bretonilor, pentru care sarbatorile religioase erau foarte importante.

Pozitia luptatorilor este preluata dintr-o stampa japoneza. Acestia reprezinta personajele din episodul biblic al Evangheliei dupa Iacob, redand lupta cu un inger, simbolizand lupta omului pe Pamant.

In partea din dreapta jos apare imaginea preotului care a tinut o predica ce a dat nastere acestei viziuni in mintea enoriasilor sai.

Christul galben

In 1889, artistul trece printr-o perioada de despresie, deoarece tablourile sale expuse la Paris nu avusesera succes. Pentru a reda aceasta starea, a creat o serie de lucrari pe tema Patimilor lui Hristos, inlocuind chipul acestuia cu propriile sale trasaturi.

Tabloul a fost apreciat de prietenii lui Gauguin, fiind cumparata de Schuffenecker. Octave Mirbeau a descris-o ca fiind "un amestec tulburator si placut de splendoare barbara, liturghie catolica, meditatie hinduista, imagine gotica si simbolism obscur si subtil".

Christul galben
Paul Gauguin, 1889
92,5 x 73 cm
Galeria de Arta Albrigth-Knox, Buffalo
sursa: wikipedia

Fundalul infatiseaza o zona rurala bretona pe timp de toamna (Pont-Avene si colina Sainte-Marguerite), iar cele trei femei ingenuncheate ar putea sa le reprezinte pe cele trei Marii. Daca privim cu atentie lucrarea Viziune dupa predica, observam in coltul din stanga sus versiunile micsorate ale celor doua femei din partea stanga a acestui tablou.

Crucifixul galben este legat de o statuie policroma din secolul al XVII-lea, din capela din Tremalo, aflata in vecinatatea orasului Pont-Aven.

Autoportrete

Prin autoportrete, artistii ofera publicului o verisune idealizata a propriei imagini. Gauguin a realizat autoportrete in care se reprezinta in rol de Hristos. Nu a dorit ca aceste lucrari sa fie considerate blasfemii, ci aveau rolul de a reda sentimentele sale de sacrificiu si izolare.

Autoportret
Paul Gauguin, 1889
Galeria Nationala de Arta, Washington, DC
sursa: wikipedia

Cel mai controversat autoportret de acest fel este Hristos in gradina cu maslini, unde este infatisat cu parul rosu. Artstul i-a scris lui Van Gogh: "Aceasta panza este predestinata a nu fi inteleasa, asa ca o voi pastra pentru mine o perioada mai indelungata".

Autoportet
Paul Gauguin, 1889-1890
sursa: wikipedia

Alte autoportrete au rolul de autopromovare, portretizandu-se ca pictor (Autoportret cu paleta) sau aseaza in jurul propriei imagini lucrari personale, uneori reprezentand si ele autoportrete.

Autoportret cu paleta
Paul Gauguin, 1893
colectie privata
sursa: Olga's Gallery

Autoportet
Paul Gauguin, 1896
sursa: wikipedia

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 17, Editura de Agostini

Vezi si: Ziua zeului , Pe tine Te slavim, Maria, De unde venim? Cine suntem? Incotro ne indreptam, Spiritul mortilor vegheaza

Operele lui Da Vinci

Bunavestire

Aceasta pictura reprezinta momentul in care arhanghelul Gavril aduce vestea cea buna Fecioarei Maria, spunandu-i ca va purta in pantece pe Fiul lui Dumnezeu. Pictura a fost cunoscuta abia in 1867, cand a fost mutata de la o manastire la Galeriile Uffizi.

Bunavestire
Leonardo da Vinci, c. 1472
104 x 217 cm
Galeriile Uffizi, Florenta
sursa: wikipedia

Nu se stie sigur daca lucrarea apartine lui Leonardo. Totusi, datorita maiestriei cu care a fost creata si datorita atentiei acordata detaliului, nu poate fi atribuita altcuiva, mai ales ca artistul a facut schite ce trimit la aceasta lucrare. Este o opera din tinerete, pictata cu o usoara stangacie, probabil dupa terminarea uceniciei.

Este vorba de o scena de exterior, pe fundal observandu-se diferite specii de copaci, marea si niste munti indepartati. Artistul era preocupat de studiul naturii, de aceea a redat cu multa maiestrie cadrul natural. Marea si muntii sunt acoperiti de o ceata albastra, sugerand modul in care departarea, praful si umezeala din atmosfera afecteaza culorile.

Aripile ingerului sunt asemanatoare cu cele ale unei pasari, observandu-se curiozitatea stiintifica ce l-a caracterizat pe Leonardo.

Florile din prim-plan au fost realizare cu multa atentie.

Vestmantul fecioarei are falduri grele, care cad extrem de realist. Vasari nota ca Leonardo facea uneori "figurine de lut pe care le acoperea cu carpe inmuiate in ghips si pe care le desena apoi meticulos".

Cina cea de taina

Este pictura de cele mai mari dimensiuni a lui Leonardo si singura fresca a sa care se mai pastreaza. Acopera in prezent peretele salii de mese a manastirii Santa Maria delle Grazzie.

Aceasta tema era predilecta pentru astfel de incaperi, dar artistul a abordat-o in mod original. Pana atunci, Iisus era reprezentat de cealalta parte a mesei. Este surprins momentul in care acesta le spune apostolilor ca unul dintre ei il va trada. Se poate observa multitudinea de reactii ale personajelor.

Cina cea de taina
Leonardo da Vinci, c. 1495-98
460 x 880 cm
Manastirea Santa Maria delle Grazie, Milano
sursa: wikipedia

Din pacate, fresca s-a deteriorat, pentru ca lui Leonardo ii placea foarte mult sa experimenteze. In locul metodei traditionale de pictare a frescelor, pe suport de ghips ud, care nu permitea modificarile ulterioare, artistul a ales sa picteze pe ghips uscat, cu culori utilizate pentru panoul de lemn. Vasari caracteriza lucrarea drept "o mare de pete indistincte".

Iisus isi intinde bratele intr-un gest de resemnare, reprezentand un punct de liniste si echilibru. Sfantul Petru (al cincilea din stanga) se avanta infuriat inainte, iar Iuda se trage vinovat inapoi. Sfantul Iacov (al cincilea din dreapta) isi deschide larg bratele intr-un gest de surprindere. Langa el, Sfantul Filip isi declara dragostea pentru Iisus si nevinovatia sa, inclestandu-si mainile pe piept.

La capatul din dreapta, de la stanga la dreapta, Sfantul Matei, Iuda si Sfantul Simon gesticuleaza vehement.

In perioada in care a fost realizata lucrarea, legile perspectivei nu mai erau un mister, artistul redand cu maiestrie adancimea incaperii, sugerand spatiul tridimensional.

Aceasta pictura a fost interpretata in mod diferit de catre Dan Brown in Codul lui Da Vinci. Este o carte interesanta, care mi-a placut foarte mult in vremea cand am citit-o. Autorul considera ca tabloul transmite un mesaj ascuns, referitor la faptul ca Iisus si Maria Magdalena ar fi alcatuit un cuplu. In stanga lui Iisus este redat Sfantul Ioan Botezatorul, care, daca privim cu atentie, are chipul delicat al unei femei, considerata a fi Maria Magdalena. Corpul acesteia formeaza cu cel al lui Iisus un V, simbolul feminitatii. Sfantul Petru, invidios pe faptul ca Iisus ii dadea atentie mai mare unei femei decat apostolilor, tine o mana intinsa in dreptul gatului celei considerate a fi Maria Magdalena, iar in cealalta mana strange un cutit.

Este o interpretare interesanta. Ma fascineaza modul in care un tablou poate transmite sensuri ascunse. Bineinteles ca niciodata nu vom afla adevarata intentie a lui Leonardo.

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul
Leonardo da Vinci, c. 1514
Muzeul Luvru, Paris
sursa: wikipedia

Aceasta pictura se afla la Muzeul Luvru, acolo unde se afla si celebra Mona Lisa. Daca privim cu atentie chipul acesteia din urma, regasim aceleasi trasaturi pe chipul Sfantului Ioan.

Personajul tine degetul aratator intins in sus. Acest gest se regaseste in sculpturile romane antice, transformandu-se apoi intr-un cliseu. Simbolizeaza aspiratia intelectuala sau spirituala, regasindu-se in mai multe din lucrarile lui Leonardo (Bacchus, Madona din grota cu stanci - ingerul, Cina cea de taina - Sfantul Toma Necredinciosul).

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 2, Editura De Agostini

Vezi si: Mona Lisa, Madona din grota cu stanci, Doamna cu hermina

Licenţiată şi foarte fericită

S-a terminat şi examenul de licenţă. Cu bine. Cu foarte bine.

Eu...

... şi idolul meu - Elle Woods (Legally Blonde)
Există o asemănare între noi, nu? :D
sursa

Nu-mi vine să cred că au trecut cinci ani de facultate. Îmi amintesc cât de speriată eram în anul I, cât de greu mi-a fost sa depășesc cu bine toate examenele şi laboratoarele de pe parcurs şi cât de mult visam la momentul în care voi absolvi, devenind, aşa cum scrie pe diploma onorifică, "viitorul inginer automatist al României".

La cursul festiv

Bineînţeles că facultatea nu mi s-a potrivit deloc, dar an după an speram că lucrurile se vor schimba şi voi fi fericită cu alegerea facută. Sunt fericită şi foarte mandră de mine, să nu se înţeleagă greşit, dar dacă ar fi să mai aleg odată, Politehnica nu ar mai fi pe primul loc.

Colegii mei

Am învăţat multe lucruri în aceşti cinci ani lungi şi grei. Nu atat despre automatică, programare şi calculatoare, ci despre viaţă şi cel mai important, despre mine. Am ajuns sa mă cunosc mai bine, am învăţat să nu cedez cand lucrurile nu îmi reuşesc din prima, să lupt, să am încredere în mine şi să ma bazez în primul rand pe mine, mai puţin pe ceilalţi.

Yeey! Suntem ingineeeri!

Nu a fost o perioada prea roz, cel puţin primii trei ani. De multe mă simţeam exclusă, consideram că nu fac parte din lumea celor cu IQ uriaş, nu mă integram deloc în colectiv, nu înţelegeam cursurile şi laboratoarele, ba mai mult, nu ma interesau deloc subiectele abordate. Totuşi am reuşit să fiu integralistă în fiecare an şi am rămas cu cateva cunoştiinţe tehnice, cel puţin aşa vreau să cred. :D

Inginerii automatişti ai României

Acum, după ce s-a terminat totul, mi-e puţin dor de colegi, de profesori, de laboratoare, adică de Politehnica Timişoara în general (deşi nu aş mai repeta experienţa niciodată!!!) şi sunt extrem de fericită că am ieşit întreagă şi învingătoare din această luptă aprigă.

Mama şi eu

Politehnica şi eu

Stadionul de la Poli, proaspăt renovat - îmi va fi foarte dor de el

E minunat să termini o facultate grea. Pentru senzaţia pe care o am acum, să zicem că a meritat fiecare efort!

Cu stimă şi respect,

Ing. Anca LEU

P.S. Acum nimic nu mă mai împiedică să scriu despre artă!

La Manneporte - Claude Monet

Acest tablou reprezinta o stanca de calcar de la Etretat, de pe coasta Normandiei. Monet a vizitat des aceste locuri si intre 1883-1886 au rezultat peste 60 de panze cu acest subiect, sase dintre ele prezentand vederea celui mai mare arc, numit Manneporte.

La Manneporte
Claude Monet, 1883
61 x 81 cm
Muzeul Metropolitan de Arta, New York
sursa

Varful stancii este taiat de muchia superioara a panzei; partea stanga a arcului se inalta de-a lungul muchiei panzei, iar masa de stanca umbrita a varfului arcului se intinde de-a lungul a doua treimi din muchia superioara.

Artistul a folosit nuante de albastru, gri deschis, rosu si alb ocru pentru a descrie suprafata de calcar si apa marii.

Suprafata stancii este redata in mod original, traseele de culoare sugerand caneluri si striatii, contribuind la crearea ritmului si texturii picturii.

Partea interioara a arcului este luminata (ecleraj lateral stang). Partea luminata contrasteaza puternic cu intunecimea apasatoarea a partilor umbrite care ies din mare.

Elementele picturii se disting prin faptul ca sunt interconectate de energia si miscarea tusei. Vartejuri caligrafice si licariri rotunde de albastru si alb descriu valurile inspumate.

Monet a adaugat si doua siluete umane, pentru a conferi o mai mare grandoare monumentului natural. Cercetarile arata ca culoarea de sub tuse era deja uscata, deci personajele nu faceau parte din compozitia initiala, fiind adaugate mai apoi.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr.5, Editura De Agostini

Citind

Saptamana asta nu prea am timp sa ma ocup de blog (licenta e de vina), asa ca o sa cam lipsesc de aici.

Lasand asta la o parte, am gasit articolul acesta, pe blog-ul Art Inconnu, in care sunt prezentate opere care au ca subiect diverse persoane care citesc. Cititul si arta sunt doua pasiuni de-ale mele, iar cand se imbina, nu poate rezulta decat ceva grozav.

"The Half Holiday, Alec home from school"
by Elizabeth Adela Stanhope Forbes (1859-1912)

"Five Little Pigs"
by Elizabeth Shippen Green (1871-1954)

Surpriza!

Îmi place foarte mult sa citesc blog-uri tematice, in special de arta și moda. Citind zilnic aceste blog-uri, inevitabil îmi pun întrebări despre persoanele care le-au scris, pe care simt ca le cunosc într-un fel, dar mi-as dori sa vad poze și sa aflu mai multe detalii despre ele. De cele mai multe ori, articolele cu caracter personal mi se par fascinante.

Uneori îmi place sa vorbesc puțin despre mine. Mi-am închis blog-ul personal, deci toate articolele despre ce am purtat într-un anumit moment sau ce a mai făcut Sparky, cățelul meu chihuahua, în ultimul timp vor fi găzduite chiar aici. Nu voi exagera totuși, tema principala va fi tot istoria artei, dar câteva devieri de la subiect nu strica nimănui.

Ieri am avut banchetul. Pentru cine nu știe, acum termin Facultatea de Automatizări și Calculatoare (sunt foarte mandra de asta și o voi repeta cât de des voi putea). Nu mi-am cumpărat nici rochie, nici pantofi, nici accesorii speciale pentru aceasta ocazie. Din contra, am purtat rochia mamei de la banchetul ei de la liceu. Am socotit ca rochia are în jur 33 de ani. Am luat-o ca pe o provocare și a ieșit ceea ce se vede în poze.



Colierul pe care l-am purtat e de la Josephine, il puteti vedea aici. Imi pare rau ca nu s-a prea vazut detaliul metalic. Il ador!



De ceva vreme am pus ochii pe altul tot de la Josephine, absolut superb, dar nu mi-l pot permite in momentul de fata.


Promit ca post-ul următor va fi despre istoria artei.

Tehnica

Descrierea caracteristicilor tehnice ale picturii trebuie sa ia în considerare suportul, pe de o parte, și material care este pus deasupra, pe de alta parte.

Compoziția poate fi pictata pe un perete (pictura murala), pe lemn (pictura pe panou), pe pânza, sau în funcție de epoci, pe pergament sau hârtie. Exista și alte suporturi, în special în secolul XX, dar cele citate sunt cele mai importante. Pigmenții folosiți sunt de origine minerala, vegetala, animala sau artificial (chimica). In afara de cazul particular al culorilor produse de chimia industriala a secolului XX, acestea erau in general sub forma de pulbere uscata: în picturile vechi reprezentând ateliere, se întâlnește destul de des imaginea unui asistent care pisează într-un mojar culoarea pentru a o reduce la pudra cu care lucrează pictorul. Linatul care transforma pudra într-o pasta fluida este component esențiala care da caracteristica tehnicilor.

Bibliografie: Pictura - secrete și dezvăluiri, Nadeije Laneyrie Dagen, Colecția de Arta Larousse, Grupul Editorial Rao

Semnatura şi titlul operei de artă

Semnătura

In ziua de azi toate operele de arta sunt semnate, deoarece semnătura artistului este extrem de importanta. Daca o lucrare nu este semnata sau exista îndoieli cu privire la autorul ei, valoarea operei scade considerabil. Tablourile, plecând cel puțin de la sfârșitul Evului Mediu, poarta adesea, dar nu întotdeauna, semnătura artistului, pe fata pe care o privești sau pe revers, însoțita uneori și de data execuției. Acestea sunt informațiile cu care ar trebui sa înceapă o descriere.

Semnătura pictorului trebuie sa fie discreta și sa se încadreze în compoziție, dacă apare pe fata picturii. De obicei, în operele contemporane, este plasata în partea de jos, în coltul din dreapta. In gravuri, dacă desenatorul și gravorul nu sunt una și aceeași persoana, numele artistului care a desenat opera figurează în coltul stâng de jos însoțită de formula delin. (delineavit înseamnă a desena), iar a gravorului, in coltul din dreapta, însoțită de formula sculps. (sculpsit înseamnă a grava).

Artistul își scrie de obicei numele, câteodată însoțit de prenume. In mod ideal, semnătura ar trebui sa rămână identica pentru a se garanta autenticitatea operei, dar rareori se întâmplă asa. In cel mai bun caz, aspectul semnăturii caracterizează producția anumitor ani.

Mai rar, pictorii se joaca cu cuvintele cu care semnează, utilizându-le ca o provocare sau ca o profesiune de credință.

Daca lucrarea e oferita cuiva, se poate citi și o dedicație alături de semnătura.
Semnătura pusa pe spatele unui tablou are un caracter mai complet. Se precizează uneori anotimpul, luna, mai rar ziua. Aceste mențiuni sunt prețioase pentru a studia evoluția unui stil în decursul unui an. Tot pe verso, artistul notează și titlul lucrării.

In perioada Renașterii, artiștii în loc de semnătura propriu-zisa obișnuiau sa se picteze în interiorul lucrărilor fără a se desemna în mod special. Astfel, identificarea autoportretelor era un joc amuzant, propus chiar de autor.

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, obiceiul artistului de a se introduce în opere se pierde. Numele și data sunt plasate disimulat în compoziție, iar spectatorul trebuie sa facă un mic efort pentru a descoperi semnătura: gravata pe trunchiul unui copac, integrata într-un fragment de arhitectura etc.

Titlul

Necesitatea de a denumi picturile a apărut odată cu înființarea Saloanelor, la sfârșitul secolului al XVII-lea. In momentul în care apare piața de arta, expozițiile și cataloagele fac necesara cunoașterea unei compoziții după titlu.

Numele folosite pentru a desemna opere din trecut sunt moderne, reprezentând fie o definire rapida a subiectului, fie o descriere succinta a ceea ce se poate vedea într-o pictura. De exemplu, printr-o convenție stabilita în timp de istoricii de arta, numele scenei se schimba în funcție de modul de tratare a temei: o Madona este o Fecioara reprezentata pana la jumătatea corpului, singura cu Pruncul; așezată pe tron, înconjurată de sfinți devine Fecioara în maiestate; este numita Fecioara umilinței dacă sta pe pământ, cu micul Iisus pe genunchi.

Pentru picturile mai vechi, înainte de apariția cataloagelor, unele denumiri au fost transmise pe cale orala, dar având o urma scrisa, cum ar fi un vechi inventar.

Unele titluri nu lămuresc deloc subiectul sau semnificația operei, dar altele aduc informații importante în acest sens. In Franța secolelor al XVII-lea si al XVIII, peisajul era considerat un gen minor. Artiștii care doreau sa picteze natura, trebuiau sa își disimuleze subiectul. De exemplu, Poussin face din peisajul sau un subiect religios, plasând micuți Adam și Eva în sânul naturii (Adam si Eva in paradisul terestru).

In epoca contemporana, unii artiști accepta în continuare sistemul titlului, alții însa se dispensează de el. Prin aceasta, ei preîntâmpina posibilitatea ca percepția operelor sa fie consecința altui tip de contact decât privirea (tablourile trebuie totuși indicate, de exemplu printr-un număr).

Astfel, a accepta sau refuza titlul depinde de dorința pe care o are artistul de a-si asuma sau nu forța evocatoare a cuvântului.

Bibliografie: Pictura - secrete și dezvăluiri, Nadeije Laneyrie Dagen, Colectia de Arta Larousse, Grupul Editorial Rao

Cum să înţelegem opera de artă

Interesul meu pentru arta a început acum vreo doi ani, când mi-am dorit foarte mult sa călătoresc, sa vizitez orașele din Europa și sa stau fata în fata cu marile capodopere din istoria artei. Educația mea artistica în acea vreme pot spune ca nu exista deloc. Judecam o pictura numai după subiect și reprezentarea cât mai fidela a realității, fără sa țin seama de perioada când a fost realizata, de artistul care a executat-o, de compoziție, de tehnica sau de culoare. Răsfoiam albumele de arta care le aveam acasă și nu înțelegeam de ce tablourile reprezentând persoane îmbrăcate demodat, cu coafuri ciudate și chipuri diferite fata de ale noastre erau atât de apreciate. Nu înțelegeam nimic din picturile pline de linii și culori aparent aruncate la întâmplare și ma întrebam de ce Picasso este considerat unul dintre cei mai importanți artiști ai lumii. Tot ce îmi doream era sa vad picturile lui Leonardo Da Vinci, în special “Mona Lisa”, deși nici acest tablou nu îl apreciam la adevărata sa valoare, dar îmi imaginam ca văzându-l în realitate, întregul mister se va spulbera.

Bineînțeles ca nu a fost asa. Am vizitat muzee, am văzut operele lui Da Vinci, Titian, Rubens și ale altor artiști cunoscuți, dar pana nu am început sa studiez singura istoria artei de la Antichitate pana în prezent, nu am știut cum sa privesc o opera de arta, cum sa o înțeleg, cum sa ii apreciez valoarea. In momentul de fata cunosc doar o mica parte din secretele artei și sunt conștienta ca mai am foarte mult de citit, de învățat și de vizitat. Nu pot sa comentez un tablou fără sa citesc înainte despre el, nu cunosc toate perioadele și mișcările artistice, nu am nici măcar cunostințele artistice de baza. Totuși, având în vedere faptul ca am plecat de la zero, progresele mele sunt satisfăcătoare și am o oarecare vedere de ansamblu asupra fenomenului artistic. Îmi face plăcere sa citesc carți noi, sa învăț despre curentele artistice, sa descopăr semnificația operelor de arta și sunt foarte fericita când vad undeva o pictura sau o sculptura și știu cine a realizat-o sau în ce perioada se încadrează.

Din păcate arta nu se studiază deloc în școli și acesta este un lucru foarte trist. Pana acum doi ani nici nu am știut ca exista Facultatea de Istoria Artei. Majoritatea tinerilor de la noi din țară nu prezintă interes pentru arta și nici nu sunt încurajați. Carierele în domeniul artistic sunt plasate pe ultimul loc, într-un fel și datorita lipsei de cultura și informare.

Totuși, domeniul artistic este în dezvoltare și sunt convinsa ca în câțiva ani absolvenții de Arte Plastice își vor găsi cu ușurința de lucru, fără sa fie nevoiți sa se întrețină făcând și altceva.

Am creat acest blog pentru ca, anul trecut, încercând sa ma pregătesc pentru admiterea la Istoria Artei, am avut nevoie de câteva informații pentru un eseu și le-am cautat pe internet. Le-am găsit doar în engleza și mi-a luat o grămada de timp sa le traduc. Atunci am realizat cât de slab stam noi la acest domeniu, cât de putina informație despre arta circula pe internet in limba romana. Probabil ca mulți sunt interesați de istoria artei, vor sa învețe mai mult, dar nu au de unde. Cărțile și albumele de arta sunt foarte scumpe, asa ca m-am hotărât sa creez un loc unde lumea sa găsească informațiile de baza pentru înțelegerea fenomenului artistic. Mi-am format o colecție mica de carți pe care le citesc, apoi extrag esențialul pentru eseurile pe care le public. Dupa cum am mai spus, nu sunt experta în domeniu. Sunt în plin proces de învățare și blogul ma ajuta foarte mult.

Voi încerca sa scriu câteva articole de educație artistica, despre modul în care trebuie privita și evaluata o opera de arta. Ar fi fost bine sa public aceste articole la început, dar niciodată nu e prea târziu.

Atunci când privim o opera de arta, trebuie sa ținem cont de următoarele lucruri:

Cartea de identitate (atribuirea și datarea, titlul, tehnica, circulația și istoria operei)
Subiectul
Compoziția
Culoarea

In articolele următoare voi analiza pe rând aceste criterii (am o carte pe tema asta). Aceste lucruri sunt esențiale pentru orice persoana interesata de istoria artei, pentru orice turist care vizitează un muzeu şi vrea sa rămână cu ceva din acea vizită.

Terori nocturne

Cosmarul
Johann Heinrich Fussli, 1781
Institutul de Arta, Detroit

Acest tablou reprezinta o femeie care doarme intr-o pozitie incomoda care se considera ca incurajeaza cosmarele. Un incubus sta pe pieptul ei si se uita fix catre privitor, in timp ce o iapa se zareste printre draperii.

Patul si masa sunt singurele elemente care determina incadrarea in spatiu si timp. Aspectul arhitectural lipseste, iar conceptul de spatiu este definit in mare masura prin prezenta personajelor, la fel ca si impresia de miscare. Este o compozitie inchisa, centrata in jurul figurilor care domnia spatiul, la fel ca majoritatea lucrarilor lui Fussli.

Apare un contrast intre pozitia verticala a iepei si a incubusului si pozitia orizontala a fetei, semnificand diferenta dintre bine si rau.

Incubusul reprezinta un demon sub forma unui barbat care, dupa cum spun legendele, intretinea relatii sexuale cu fete in timpul somnului. Echivalentul sau feminin se numeste succubus. Acesti demoni sunt asociati cu boala sau chiar cu moartea. Cuvantul incubus se trage din limba latina, unde prepozitia "in" inseamna "deasupra" si "cubo" inseamna "eu stau intins", deci "incubo" se traduce prin "eu stau intins deasupra".

Cosmarul poate insemna reprimarea dorintelor sexuale, incubusul reprezentand simbolul libidoului masculin, iar aparitia iepei, actul sexual.

Portret de femeie la adapost de cosmar
Johann Heinrich Fussli

Cosmarul
Johann Heinrich Fussli, 1790-91

Cosmarul
Abildgaard, 1800

Cosmarul furandu-le somnul unor doua tinere - schita

Johann Heinrich Fussli, 1793

sursa poze si articol: misspandorapandora (aici gasiti mai multe informatii despre motivul cosmarului in arta)

Leo Putz

Nu am avut timp sa postez nimic, dar puteti urmari aici cateva lucrari foarte frumoase ale pictorului Leo Putz (1869-1940), un precursor al expresionismului.

Spiritul mortilor vegheaza - Paul Gauguin

Acest tablou este un amestec de realitate si fictiune. Tanara intinsa pe pat este Teha'amana, amanta artistului, care ii dezvaluia tot felul de povesti din folclorul tahitian, care insa au fost uitate.

Manao Tupapau (Spiritul mortilor vegheaza)
Paul Gauguin, 1892
73 x 92 cm
Galeria de Arta Albright-Knox, Buffalo
sursa: wikipedia

Gauguin s-a inspirat din Voyage aux Iles du Grand Ocean, cartea lui J.A. Moerenhout despre legendele acestor locuri.

Totusi, sursa de inspiratie a acestui tablou a fost o intamplare reala. Intr-o zi, Gauguin s-a dus la Papeete si s-a intors foarte tarziu acasa, gasind-o pe tanara fata stand singura in intuneric. Era ingrijorata ca artistul ar fi vizitat o alta femeie, uitand astfel de tupapau (spiritul mortilor) care se spunea ca aparea noaptea.

Nuantele fundalului au rolul de a reda atmosfera unui "dangat funebru". Artistul scria "Am nevoie de un fundal de teroare, purpuriul este clar cea mai indicata culoare".

Artistul descria florile astfel: "Sunt niste flori in fundal, dar nu sunt reale, doar imaginare si le fac sa se asemene unor scantei".

Lenjeria de pat are o nuanta galbuie sinistra "deoarece reda senzatia de neasteptat pentru privitor si deoarece sugereaza lumina lampii".

Spiritul este infatisat sub forma "unei femei mici, normale", dupa cum afirma Gauguin.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 17, Editura de Agostini

Vezi si: Paul Gauguin, stil, tehnica, Ziua zeului , Pe tine Te slavim, Maria, De unde venim? Cine suntem? Incotro ne indreptam?

Doamna cu hermină - Leonardo da Vinci

Acesta este unul din cele patru portrete feminine pictate de Leonardo, celelalte trei fiind Mona Lisa, portretul Ginevrei da' Benci şi La Belle Ferroniere. Lucrarea a fost realizată între 1489-1490, iar tanăra femeie este identificată cu Cecilia Gallerani, amanta lui Ludocico Sfoza din Milano, cunoscut sub numele de Il Moro, protectorul lui Leonardo.

Doamna cu hermina
Leonardo da Vinci, c.1490
53 x 39 xm
Muzeul Czartryski, Cracovia
sursa: wikipedia

Născută în jurul anului 1465, Cecilia era cunoscută pentru inteligenţa şi frumuseţea sa. Artistul surprinde perfect aceste însuşiri ale modelului şi o înfăţişează într-o postură dinamică şi totodată echilibrată. Modelul îşi întoarce capul de parcă tocmai s-ar adresa cuiva din stanga sa, mentinandu-şi însă o demnitate uluitoare.

Tabloul a fost pictat în ulei pe lemn, această tehnică fiind nou introdusă în acea perioada. Leonard-o a adoptat-o imediat, exploatandu-i din plin calitaţile.

În momentul realizarii portretului, Cecilia avea în jur de 16 ani. Provenea dintr-o familie numeroasă şi nu foarte bogată. Tatăl său a servit un timp la curtea ducelui. La varsta de zece ani, fata a fost promisă unui nobil, dar casătoria a fost anulată şi ea a devenit amata lui Ludovico, nascandu-i mai tarziu un copil.

Rochia Ceciliei e simpla, relevand faptul ca nu facea parte dintr-o familie de nobili. Coafura ei, cunoscută sub numele de "coazone", se limitează la două şuviţe prinse sub barbie, restul părului fiind lăsat liber pe spate, acoperit de un voal cu marginea brodată aurie, fixat cu o panglică neagră. La gat poartă un şirag lung de margele negre.

Hermina simbolizează puritatea datorită blanii sale albe, foarte preţuită ca şi accesoriu vestimentar. Totodată, cuvantul grec pentru hermină este "galen", permiţand astfel un joc de cuvinte, tipic renascentist, cu numele de familie al Ceciliei.

Ochii fetei, sclipind de inteligenţă, privesc dincolo de cadrul tabloului, de parcă tocmai s-ar fi întors să privească pe cineva. Leonardo considera că ochii erau "oglinda sufletului".

Un zambet abia conturat apare pe buzele sale. Artistul lasă viaţa interioară a modelului să transpară, preferand să sugereze emoţiile, decat să le înfăţişeze.

Mainile deosebit de graşioase sunt reprezentate în detaliu, trădand sensibilitatea tinerei.

Compoziţia este piramidală, iar poziţia uşor întoarsă a modelului arată preocuparea lui Leonardo pentru redarea corpului uman în diverse poziţii.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr.2, Editura de Agostini, Wikipedia

Vezi şi: Mona Lisa, Madona din grota cu stanci, Cina cea de taina, Bunavestire, Sfantul Ioan Botezatorul

De unde venim? Cine suntem? Încotro ne îndreptăm? - Gauguin

Aceasta este una dintre cele mai ambițioase lucrări ale lui Gauguin, creata într-o perioada tristă din viaţa sa. Artistul primise vestea morţii fiicei sale, era bolnav şi nu avea suficienţi bani pentru tratament. Lucrarea trebuia sa aibă rolul unui testament, o însumare a carierei artistice, căci dupa finalizarea sa, artistul a încercat sa se sinucida. Încercarea a eşuat, Gauguin traind înca şase ani.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
Paul Gauguin, 1897

141 x 376 cm
Muzeul de Arte Frumoase, Boston
sursa

Tabloul reprezinta o alegorie despre Călatoria vieţii (Varstele omului). Ca şi in alte lucrari, personajele sunt inspirate din locuitorii insulelor salbatice care îl fascinau atat de mult pe artist, plasate pe un fundal natural exotic.

În partea dreapta a compoziţiei, apare un contrast puternic între cele doua femei. Cea în varstă, cu parul alb şi capul în maini are o atitudine tristă, resemnată, ducandu-ne cu gandul la degradarea omului, la apropierea morţii, iar cea tanară de langă ea, cu piele netedă, fermă şi par bogat, simbolizează tinereţea, perioada de glorie a omului, în special a femeii, care este atrăgătoare şi plină de vitalitate, constientă totuşi că acest lucru nu va dura la infinit.

Idolul apare şi în acest tablou, ţinand braţele ridicate, indicand Nevăzutul şi amintind de inevitabilitatea morţii.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
detaliu
Paul Gauguin, 1897
sursa

Personajul central este culegătorul de fructe, simbolizand plăcerile vieţii. Pe mine ma duce cu gandul la episodul cu Eva si pomul cunoaşterii, mărul fiind înlocuit cu mango.

Personajele din dreapta culegătorului fac schimb de ganduri. un personaj aşezat, cu picioarele încrucişate, îşi ridică braţul, şocat de acea pereche care îndrazneşte să se gandească la lecţiile oferite de destin.

De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?
detaliu
Paul Gauguin, 1897
sursa

Copilul, aflat langă parinţii săi, reprezintă speranţa, începutul vieţii. Langă tanărul cuplu se află o a treia persoană, un bărbat privind spre femeie, semnificand adulterul, slabiciunile fiinţei umane. Poate fi un posibil autoportret al artistului.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 17, Editura de Agostini
sursa pozelor: Olga's Gallery

Vezi şi: Paul Gauguin, stil, tehnica, Ziua zeului , Pe tine Te slavim, Maria