10 februarie 2016

Simbolul oglinzii în pictură

Prima postare după lunga pauză pe care am luat-o pe blog ar fi trebuit sa fie scurtă și ușoară, de încălzire, cel puțin așa plănuiam eu. Lucrurile au ieșit puțin altfel, căci am ales un subiect vast, dar foarte interesant, care m-a făcut să rătăcesc ore în șir pe internet și prin cărți, puțin depășită de situație: simbolul oglinzii în pictură. Ador simbolurile, îmi place să le descopăr semnificația, le-am găsit fascinante încă de pe vremea când învățam basmul la liceu. 

Se pare că în antichitate oglinzile erau la fel de populare ca și în zilele noastre. Primele oglinzi au apărut cu 5000 de ani în urmă, centrul lor de expansiune fiind Egiptul și China, cultul oglinzii fiind însă cunoscut și de azteci și incași. La început oglinda era făurită din piatră, bronz sau argint cu suprafața foarte bine șlefuită, având un rol predominant ritualic. Denumirea acestui obiect în diferite limbi amplifică ideea de cercetare, mister, reflecție: speculum în latină (de unde provine speculația, însemnând inițial observarea aștrilor cerești cu ajutorul unei oglinzi), mirror în engleză și miroir în franceză (derivate de la o rădăcină verbală care înseamnă „a se mira”), oglinda având rolul de cercetare, cunoaștere și autocunoaștere. 

Pe lângă aceste roluri, oglinda este instrumentul care i-a creat omului cele mai mari deziluzii, temeri, angoase. În oglindă omul își caută mereu chipul adevărat, constatând mereu deosebiri între „sinele” său și imaginea din oglindă: tainică, mută, inversată.

Hai să vedem care sunt însușirile reale ale oglinzii: oglinda redă copia fidelă a obiectului oglindit. mișcarea obiectului e sincronă copiei, reflectarea este inversată, oglinda este impenetrabilă, imaginea e impalpabilă, oglinda reflectă și obiecte ce nu intră în raza noastră vizuală (în basme eroii văd în oglindă lucruri petrecute la mare distanță), oglinda poate deforma imaginea (saloanele oglinzilor strâmbe). În cultura populară, oglinda este simbolul unei „alte realități”, devenind hotarul dintre lumea de aici și lumea de dincolo. 

În urma căutărilor mele, atât cât mi-a permis timpul, am observat că simbolul oglinzii a fost des utilizat în pictură, începând cu perioada renașterii (apare însă și în antichitate, în frescele din Pompei) și culminând cu barocul, reluat apoi în arta modernă (impresionism, cubism). Am organizat imaginile în funcție de anumite teme și reprezentări specifice care cuprind simbolul oglinzii: Venus în fața oglinzii, mitul lui Narcis, tema bătrâneții și a morții, alegoria Prudenței, introducerea în pictură a unor persoane importante din afara ariei vizuale a privitorului, tema vanității (femeie în fața oglinzii).

***
Venus în fața oglinzii:

Înainte să citesc mai multe despre această temă, am tradus titlul lucrărilor ca Venus privindu-se în oglindă. Nu e corect, pentru că, analizând atent picturile de mai jos, observăm că, în realitate, poziția în care e ținută oglinda nu i-ar permite zeiței să-și admire chipul. De fapt, privitorul îi vede chipul în oglindă, iar ceea ce vede ea este imaginea privitorului privind-o. Această percepție greșită la prima vedere a reflecției în oglindă a căpătat și un nume: efectul Venus

Venus cu oglinda
Titian, 1555

De ce au ales artiștii să o reprezinte pe zeița dragostei și a frumuseții în fața oglinzii? Primul răspuns care ne vine în minte e mândria și vanitatea, oglinda permițându-i lui Venus să își admire și să își confirme frumusețea. Dar se pare că oglinda ascunde și alte semnificații mai profunde. 

Simbolul lui Venus este un cerc cu o cruce dedesubt, identic cu cel al feminității, care amintește ca formă de o oglindă. În alchimie, Venus e simbolizată de cupru. Se creează astfel o legătură între cupru, feminitate și oglindă, în antichitate oglinda fiind făurită din cupru sau bronz bine șlefuit. 

Oglinda ar putea avea legătură cu ascunderea sau revelarea secretelor, cât și cu lumina. Planeta Venus e considerată aducătoare de lumină, guvernată de doi zei: Eosphoros (aducător de asfințit) și Phosphoros (aducător de lumină). Oglinda simbolizează și adevărul, căci de cele mai multe ori oglindește fața și ochii, aceștia din urmă fiind „fereastra sufletului” sau „oglinda sufletului”.

În Italia renascentistă, simbolul oglinzii și al reflecției erau des întâlnite în poezie, oglinda fiind un fel de adversar al bărbatului îndrăgostit, acuzată că ține fața femeii iubite.

Venus în fața oglinzii
Peter Paul Rubens, 1608

Venus în fața oglinzii
Peter Paul Rubens, 1615

Venus în fața oglinzii
Giorgio Vasari, 1511-1574

Venus în fața oglinzii
Simon Vouet, 1628

Venus în fața oglinzii
Diego Velazquez, 1647-1651

Oglinda lui Venus
Eduard Burne-Jones, 1875

Femeie cu oglindă
frescă din Pompeii, c.50-75 î.Hr.
sursa

Mai multe puteți găsi aici, iar aici e descris pe larg efectul Venus, plus o listă cu 38 de picturi cu o persoană reflectată într-o oglindă.

sursa imagini, 2
***

Mitul lui Narcis

În mitologia greacă, Narcis era un tânăr deosebit de frumos, fiul nimfei Liriope și al râului Cephisos. Respingând dragostea nimfelor, Narcis e pedepsit de zeița Nemesis să se îndrăgostească de propria sa imagine. Mistuit de această dragoste fără leac, tânărul moare privindu-și reflecția în apă. Trupul său se transformă într-o narcisă când este pus pe rug de către nimfe. Interpretarea simbolului este vanitatea, egocentrismul, dragostea și satisfacția de sine, dar se pare că există și sensuri mai profunde, legate de oglindă și oglindire în apă a cerului și a chipului lui Narcis într-un gen de armonizare cosmică.   
Narcis
Caravaggio, 1597-1599

Narcis
Karl Bryullov, 1819

***
Moartea

    
                     Bătrână privindu-se în oglindă                            Cele trei vârste ale femeii și moartea
                           Bernardo Strozzi , 1615                                     Hans Baldung Grien, 1509-1510
                                         sursa                                                                             sursa                        


***

Prezența unor persoane importante ascunse ochiului privitorului

În Meninele, Velazquez (pictor baroc) ne lasă să deducem cu ajutorul oglinzii adevăratul subiect al picturii și anume cuplul regal care se află în poziția privitorului.

Meninele
Diego Velazquez
sursa 

În Portretul soților Arnolfini din perioada renașterii, în fundal apare oglindit chipul artistului, acesta subliniind faptul că avea o poziție socială înaltă, fiind invitat în casa lui Arnolfini, un om bogat și respectat în acele timpuri. 

Portretul soților Arnolfini
Van Eyck, 1434
sursa

Alegoria credinței
Jan Vermeer, 1670-1672
sursa

Vanitas cu vioară și glob de sticlă
Pieter Claesz, 1625

***

Prudența

Prudența face parte din cele patru virtuți cardinale, alături de justiție, tărie și cumpătare.

„Prudența (în latină prudentia) dispune rațiunea practică spre a discerne, în orice circumstanță, binele adevărat și a alege mijloacele potrivite pentru a-l înfăptui. În mod concret prudența constă în discernământ, adică în capacitatea de a deosebi adevărul de fals și binele de rău, demascând -prin această virtute- adevărurile false (adesea greu de identificat) aprofundând ceea ce se vede. Omul prudent deci nu este cel nehotărât, precaut, șovăitor, ci din contra e cel ce știe să decidă cu realism sănătos și nu se lasă atras de entuziasme ușoare. Ea nu se confundă cu timiditatea sau frica, nici cu duplicitatea sau disimularea. Este numită și « auriga virtutum »: ea conduce celelalte virtuți indicându-le regula și măsura.” (Wikipedia)

Reflecția face aluzie la evenimente din trecut care sunt evaluate în prezent, iar datorită învățămintelor obținute, se poate spune ce se va întâmpla în viitor. Oglinda ne duce cu gândul la zeul Ianus, care privește cu o față spre trecut și cu alta spre viitor.   

                                       Prudența                                                  Prudența                                
                                         Giotto                                           Giovanni Bellini, 1490
                                          sursa                                                         sursa

                             Prudența                                                        Prundența
                   Hans Baldung Grien, 1529                        Paolo Veronese, 1560-1561
                               sursa                                                                 sursa

Alte picturi în care oglinda joacă un rol semnificativ:

Un bar la Folies-Bergère 
Edouard Manet, 1882

Femeie în fața oglinzii
Berthe Morisot, 1875


                         Femeie în fața oglinzii                                            Nud de femeie în fața oglinzii
                         Edouard Manet, 1876                                                       Pierre Bonnard, 1931
                                      sursa                                                                               sursa

Tânără în fața oglinzii
Pablo Picasso, 1932

Susanna și bătrânii
Jacopo Tintoretto, 1555

                                    Magdalena                                                  Autoportret
                         Georges de La Tour, 1640                              Johannes Gumpp, 1646
                                         sursa                                                           sursa

Tânără nud în fața oglinzii
Giovanni Bellini, 1515

Subiectul e foarte vast și ar putea constitui cu ușurință subiectul unei lucrări de licență, ceea ce ar fi foarte interesant din punctul meu de vedere. Eu am schițat doar câteva idei, dar ar mai fi multe de povestit. Mă opresc aici, că altfel nu mai reușesc să public postarea. 

Bibliografie:
Enciclopedia simbolurilor religioase și arhetipurilor culturale, Ivan Evseev, Editura Învierea, Timișoara, 2007

Niciun comentariu: