Fiica norocului

Din seria cărți pe care nu le poți lăsa din mână: Fiica norocului, de Isabel Allende.

Acțiunea are loc în secolul al XIX-lea, în America, pe timpul goanei după aur. Autoarea prezintă povestea romantică a Elizei, o tânără adoptată de o familie de englezi, care, deghizată în baiat, înarmată cu mult curaj șă călăuzită de o pasiune oarbă, pornește în căutarea iubitului ei lovit de febra aurului.

E o lectură  incitantă care te poartă prin locuri exotice și pline de farmec. De mult nu am mai citit o carte atât de captivantă.

Suma zilelor

Nu îmi place să citesc la comandă. Citesc când vreu eu, când am dispoziția necesară. Uneori trec luni de zile până să pun mâna din nou pe un roman sau alteori mi se întâmlplă să citesc mai multe cărți într-o săptâmână. Prefer să am cărțile mele personale, pe care să le așez în bibliotecă și să le răsfoiesc atunci când e momentul. Cărțile împrumutate parcă strigă „grăbește-te să mă termini, că trebuie să mă dai înapoi”. De câteva ori am returnat la bibliotecă romane citite pe jumătate.

În sesiune îmi revine brusc pofta de citit. Atunci absorb instantaneu orice carte neîncepută sau neterminată, care nu m-a atras altă dată. Nici nu a început sesiunea și proviziile mele s-au terminat. Ultima carte citită e Suma zilelor de Isabel Allende.

Am cumpărat-o imediat ce am aflat că e continuarea de la Paula. Am pățit la fel ca la prima carte, începutul mi s-a părut plictisitor, m-am pierdut în mulțimea de personaje și amănunte, dar am regăsit apoi atmosfera de intimitate plăcută pe care ți-o crează memoriile unui autor. Scriitoare i se adresează Paulei, fiicei sale răpusă de porfirie, povestind momentele prin care a trecut după moartea ei și schimbările survenite în familia numeroasă, în acel „trib matriarhal”, așa cum îl numește ea. Fără îndoială Isabel Allende e o femeie puternică. Nu e ușor să te confrunți în mod public cu durerea provocată de moartea unei persoane dragi, să îți reamintești momentele grele, să vorbești despre ele, să îți clarifici sentimentele, să răspunzi la întrebări pe această temă și să îți păstrezi credința, atitudinea pozitivă și simțul umorului. Am citit cartea cu drag și mi-a părut rău că s-a terminat așa repede.  

Galerista, Wendy Holden

Am remarcat-o imediat printre recomandările de carte dintr-o revistă glossy și am știut că o voi savura din plin. Ador arta și ador chick-lit-ul, iar cînd cele două se combină, rezultă ceva delicios, amuzant și plin de ironie, o carte (for chicks only) pe care nu o mai poți lăsa din mînă. Cel puțin mie așa mi s-a întîmplat.

Scriitoarea britanică Wendy Holden a luat contact cu arta de la o vîrstă fragedă, descoperindu-și de mică pasiunea pentru desen. În anii adolescenței a fost preocupată de istorie, de unde  interesul ei avid pentru portretele Tudorilor, realizate de Holbain. De-a lungul timpului i-au atras atenția și operele pre-rafaeliților. Datorită călătoriilor în sudul Franței, a luat contact cu arta modernă, pe care a început să o colecționeze. A participat la numeroase licitații, iar cînd a avut ocazia a dat frîu liber pasiunii sale pentru desen, realizînd portrete, în special caricaturi. Scepticismul autoarei la adresa artei contemporane reiese foarte clar din ultimul ei roman.

Romanul Galerista debutează cu momentul în care celebra operă de artă Protezeu înlănțuit, semnată de copilul teribil al artei, Zeb Spaw, realizată din cinci proteze de plastic aurite legate cu o sfoară, e cumpărată la licitație cu 20 de milioane de lire de către Fuchsia Slummp, marea patroană a artelor, care se folosește de tinerii artiști după bunul ei plac.

Pe de altă parte, galerista Alice lucrează la Galieria Palladio, unde se vinde doar artă de dinainte de 1950, deoarece atît ea, cît și șeful ei disprețuiesc arta contemporană. Dan este un portetist ratat, care locuiește într-un sat din apropierea Londrei și predă ore de pictură după model în clădirea Primăriei, dorindu-și cu ardoare să deină un artist celebru. Maeve, soția celebrului solist al trupei Boyfriend, locuiește într-un conac grandios și e pasionată de pictura abstractă. Soarta îi aduce pe cei trei împreună dar nu oriunde, ci pe Gold Street, regatul deplin al artei contemporane, unde se află toate galeriile de top și unde se perindă ca la ei acasă critici de artă, artiști de renume, jurnaliști, dar cel mai important, miliardarii din toată lumea.

Timp de un an, Wendy Holden a studiat scena artei contemporane, urmărind cu mare atenție toate jocurile din culise. A întîlnit, după cum era de așteptat, numeroase personaje bizare, cum ar fi femeia care pictează cu sînii, artiști îmbogățiți peste noapte, scandaluri mondene, expoziții aparent fără sens, patroni ai artelor snobi, plini de bani și de operații estetice. Studiind îndeaproape vaci tăiate pe jumătate, obiecte găsite în gunoi, paturi nefăcute și alte ciudățenii cu pretenții de operă de artă și preț exorbitant, autoarea ridică un semn de întrebare cu privire la limita fragilă dintre arta adevărată care merită admirată, studiată și cumpărată și spectacolul fără valoare care are doar rolul de a șoca și de a stoarce bani de la persoanele necunoscătoare.

Artiștii conturați în roman și operele lor de artă reprezintă adevărate surse de amuzament. Celebrul Zeb Spaw expune toalete, cărucioare de supermarket, paturi de spital și vibratoare, toate aurite cu spray, purtînd denumiri foare inspirate cum ar fi Mîna dreaptă a tatălui și Mîna dreaptă a tatălui II. Rivala sa este Sharon Aura, creatoarea Preșului mizantrop, al dalei cu vomă denumită Ce-am făcut sîmbătă noapte, al panolului cu obiecte găsite, Ce văd ochii și găsește mîna a unei instalații video al cărei titlu vă las să îl aflați din roman. Autoarea ne prezintă și alți artiști talentați, cum e Hero Octagon cu seria ei Falusiform, Balthazar Ponce cu piatra acoperită cu șuvițe de păr, Emphathy Collective cu Piticul Țîță, Cruz Backhausen cu Cenușăreasa (o abordare pshio-sexuală a basmului).

Romanul este presărat cu ironie la adresa limbajului de lemn al criticilor de artă, doldora de neologisme și inaccesibil omului de rînd. Iată comentariul galeristei Alice referitor la o oarecare operă de artă: „Cînd spun că e interesantă [...], mă refer la modul în care respectă principiul rațiunii bisimetrice. Are o unitate conceptuală uimitoare. Specificul instalației locale permite narațiunii închise să ridice întrebări fundamentale privind rețeaua motivațională. atît a artistului, cît și a noastră.”

Sedusă de această lume fascinantă a artei contemporane, Wendy Holden nu s-a lăsat pînă nu a realizat o expoziție reală denumită angry_with_britain, la o galerie din Londra, cu așa-zisele lucrări ale celebrului ei personaj, Zeb Spaw. Pentru scurt timp, londonezii au putut admira toaleta aurită (Flash in the pan), indispensabilii supradimensionați (Pants), căruciorul aurit  (Phoebus), alături de alte lucrări semnificative. Catalogul expoziției îl puteți vedea aici.

Pe lîngă faptul că romanul repezintă o satiră la adresa artei contemporane, este o lectură plăcută, ușoară și relaxantă. Spor la citit!

Joaca de-a Dumnezeu

După vreo trei luni, am reușit să termin de citit Magicianul, de John Fowles. Am pornit greu lectura, începutul nu prea m-a atras. Când se întâmplă așa ceva, las cartea din mână și o abandonez pe undeva. Pentru că am tot auzit că e o carte bună, am reluat-o într-o zi, din plictiseală. Pe la pagina 50, m-a prins acțiunea și nici nu știu când am ajuns la pagina 670 (da, e foarte groasă). La fel am pățit mai demult și cu Dragoste în vremea holerei, a lui G. G. Marquez, începutul mi s-a părut foarte plictisitor, dar cartea e superba.

Nu vreau să vă spun prea multe despre subiectul cărții, să nu-i stric farmecul. E vorba de un tânăr londonez, Nicholas Urfe, absolvent de facultate, care, dezgustat de viața sa, se retrage pe insula Pharos din Grecia pentru a preda engleza la școala din sat. Față de Londra agitată, insula e aproape pustie și peste tot domnește liniștea și calmul.

Nicholas este sfătuit să-l evite pe bătrânul și ciudatul Conchis, sfat pe care, bineînțeles, nu îl ascultă. Ajuns la casa acestuia, situată în cealaltă parte a insulei, vede pe plajă o pătură de picnic și o mănușă de femeie. Intrigat, revine ziua următoare și îl întâlnește pe bătrân, care îl invită să petreacă sfârșitul de săptămâna la el. De aici lectura devine foarte interesantă. Să nu vă imaginați că e vorba despre magie și supranatural.

Pe lângă mesajul cărții și întâmplările interesante, mi-au rămas în minte tot felul de imagini minunate. Parcă am simțit pe pielea mea soarele arzător al Greciei și nisipul aspru de pe plaja insulei Pharos. Parcă am fost de față când bătrânul Conchis îi prezenta frumoasa casă lui Nicholas, cu mobilier impresionant și tablouri scumpe. Parcă am servit ceaiul cu ei pe terasă și am ascultat zgomotul valurilor și ciripitul păsărilor. Parcă am fost alături de Nicholas când a urcat pe munte alături de nu vă spun cine: izvoare limpezi, flori, natură, relaxare.

Singura parte mai puțin plăcută este faptul că nu am înțeles sfârșitul. Se mai întâmplă. Oricum, e o carte frumoasă și interesantă, care te pune pe gânduri.

Doamna şi licornul

Licornul, acea graţioasă fiinţă mitică sub formă de cal alb cu corn în frunte, m-a fascinat dintotdeauna. Simbol al purităţii, inocenţei, sacrificiului, deţinând puteri tămăduitoare, acest animal fantastic are şi semnificaţii erotice, surprinse foarte bine de Tracy Chevalier în romanul Doamna şi licornul.

La fel ca în Al şaptelea licorn, de Kelly Jones, romanul este construit în jurul misterioaselor tapiserii de la Musee de Moyen-Age din Paris (Auzul, Mirosul, Văzul, Pipăitul, Gustul şi Singura mea dorinţă), având ca subiect seducerea liconului de către o fecioară. Am mai scris despre ele aici.

Romanul surpinde chiar momentul creării celor şase tapiserii comandate de Jean le Viste, urmând ca pictorul Nicolas des Innocentes să realizeze desenele, iar familia De la Chapelle să se ocupe cu ţesutul.

Nicolas des Innocentes, care numai inocent nu e, se foloseşte de chipurile a patru femei pentru a realiza desenele: soţia şi fiica cea mare a lui Jean le Viste şi soţia şi fiica oarbă a lui Georges de la Chapelle, fiind totodată salvatorul lor. În ce fel, urmează să aflaţi citind cartea.

Chiar dacă romanul este construit impecabil, iar prezenţa erosului este în totalitate justificată, parcă mi-a plăcut mai puţin decât celălalte două romane ale autoarei (Albastru pur şi Fata cu cercel de perlă). În comparaţie cu Al şaptelea licorn, care are ca punct central tot cele şase tapiserii, cu siguranţă câştigător este romanul lui Kelly Jones. Totuşi, Doamna şi licornul este o carte ce nu trebuie ratată, deoarece surprinde foarte bine atmosfera Evului Mediu, iar autoarea ne permite să pătrundem în atelierul unui tapiser, pentru a-i urmări munca obositoare şi migăloasă. Pe lângă acestea, acţiunea e presărată cu tot felul de picanterii.

Pipăitul

tapiserie, Musee de Moyen-Age, Paris

Înainte să termin Doamna şi licornul, am răsfoit numărul şapte al revistei Arte, unde am dat peste un articol complex despre aceast roman, care mi-a lămurit multe lucruri. Vă invit să-l parcurgeţi şi voi. 

Albastru pur

O altă carte pe care am citit-o săptămâna asta este Albastru pur, de Tracy Chevalier, autoarea mea preferată în acest moment, după cum am avut grijă să menţionez în post-ul trecut.

De ce mi-a plăcut? Pentru că marea parte a acţiunii are loc în Franţa, locurile sunt descrise foarte frumos (piaţa, casele vechi, catedrala, biblioteca etc.), iar autoarea îmbină în mod misterios trecutul cu prezentul. Deşi trăiesc la distanţă de câteva secole, Ella şi Isabelle sunt legate de un secret.

Ella Turner (Tournier) este o americancă venită în Franţa împreună cu soţul ei, arhitect, care primise un contract important. Se stabilesc într-un orăşel pitoresc, iar Ella începe să-şi caute strămoşii francezi, tulburată de un vis albastru care se tot repetă. Apare în scenă şi un bibliotecar atrăgător.

În secolul al XVI-lea, pe timpul Reformei, Isabelle, poreclită La Rousse (Roşcata) din cauza culorii părului său, rămâne însărcinată şi este nevoită să se căsătorească cu Etienne Tournier. Oamenii, convertiţi la calvinism, o dispreţuiesc din cauza veneraţiei ei pentru Fecioară. Isabelle este îngrijorată când fetiţei sale, Marie, îi apar primele fire de păr roşcat, pe care le smulge cu mare grijă şi le ascunde în pădure. Necazurile se înteţesc când Isabelle cumpără o pânză albastră, asemănătoare cu veşmântul Fecioarei.

Ella descoperă în final un secret îngropat de câteva secole. Venirea în Franţa îi schimbă viaţa Ellei, care, pe lângă descoperirile din trecut, are parte şi de momente pline de romantism.

P. S. Nu, acest blog nu se transformă într-unul de recenzii de carte! :P

Fata cu cercel de perlă

Zilele astea am citit mult și m-am uitat la filme. Acum când trebuie să plec din Timișoara m-am trezit cu o poftă nebună de a scormoni secția de beletristică a bibliotecii noastre, unde am dat de tot felul de romane interesante, pe care vreau neapărat să le citesc. Cândva.

Săptămâna asta am reușit să parcurg pe fugă două cărți care mi-au plăcut foarte mult, deși până acum le-am ocolit cu grijă. Una dintre ele este Fata cu cercel de perlă, a lui Tracy Chevalier, care e autoarea mea preferată în momentul acesta. În primul rând m-a atras pentru că are ca punct de plecare celebrul tablou cu același nume al lui Johannes Vermeer, pictor olandez din Delft, reprezentant al stilului baroc.

Acțiunea se petrece în secolul al XVII-lea, în casa faimosului pictor, unde vine să lucreze ca servitoare Griet, o tânără de șaisprezece ani, al cărei tată orbise din cauza unui accident și nu mai putea întreține familia. Aici se află și atelierul pictorului, un loc inaccesibil și plin de mister, unde fetei i se permite să intre ca să facă curat, cu condiția să nu mute nimic din loc.

Ni se prezintă gospodăria artistului, familia sa formată din soție, copii și soacră, ținutele și obiceiurile oamenilor, modul în care se spălau rufele, se gătea, se făcea piața. Cel mai interesant loc este atelierul, unde vin diverse persoane să pozeze luni în șir pentru un tablou. Aici Griet începe să îl ajute pe artist, în cel mai deplin secret, să pregătească pigmenții pentru pictură. Aici tânăra studiază îndelung lucrările lui Vermeer și se îndrăgostește de modul în care acesta pictează. Aici, într-un final, este pictată și ea, devenind Fata cu cercel de perlă.

 Fata cu cercel de perlă, c. 1665

Johannes Vermeer

ulei pe pânză

46,5 × 40 cm

Mauritshuis, Haga

sursa

Lectura este presărată cu diverse picanterii, nu lipsesc idilele, pasiunea, dragostea. Dacă vreți să aflați de ce tânăra din pictura poartă pe cap în mod neobișnuit cele două materiale, ce rol are cercelul de perlă, de ce buzele îi sunt umede și întredeschise, ce se întâmplă ce ea în final, apucați-vă de citit. Chiar dacă totul este ficțiune, am savurat fiecare paragraf.

Acum am o poftă nebună să văd și filmul, cu una din actrițele mele preferate, Scarlett Johansson.

Girl with a perarl earring - Scarlett Johansson

sursa 

Sper că nu vă plictisesc cu cărți și seriale. Sunt într-o totală perioadă de relaxare. Vor urma și posturi mai serioase.

Cartile Adevarul

Stiti care e noua mea obsesie? Cartile Adevarul.

Pentru inceput vreau sa imi iau albumele cu marile muzee ale lumii. Mi-am luat azi albumul cu Muzeul Ermitaj si sunt multumita de raportul dintre imagini si text, de calitatea hartiei si de pretul accesibil (14 lei la librariile Adevarul, ca de la chiosc nu apuc sa iau). In alte librarii sigur ar fi ajuns la 30-40 lei cel putin. As pune poze, dar mi s-a stricat aparatul foto. Se pare ca ultima lui perioada de glorie a fost in excursia din Italia. R.I.P. draga aparat.

sursa

Mai vreau sa imi iau Divina comedie, a lui Dante si alte bunatati care le-am vazut pe acolo. Se pot comanda si online, asa ca nu ne impiedica absolut nimic sa ne umplem biblioteca de carti.

Spor la lectura!