"As vrea ca lucrarile mele sa se ridice în parcuri si
gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si
monumente nascute din pamânt, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut - dar
toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din
sufletul Naturii." (C. Brancusi)
Viata artistului
“Placerea cu care lucreaza artistul este însasi inima artei sale.” (C.Brancusi)
Anii de studiu:
Constantin Brancusi s-a nascut la Hobita-Pestisani, judetul Gorj, in 1876. Urmeaza Scoala de Meserii din Craiova (1894-1898), apoi Scoala Nationala de Arte Frumoase din Bucuresti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel.
In timpul studiilor realizeaza bustul
Gheorghe Chifu, un
Cap de expresie, ca si o serie de copii –
Ecorseul (impreuna cu Dr. Gerota),
Vitellius,
Capul lui Lacoon. Mai realizeaza busturile
Georgescu-Gorjan (1902) si
Generalul Dr. Carol Davila (1903), asezat mai tarziu, in 1912, in curtea Spitalului militar din Bucuresti.
Plecarea din tara:
“Arta nu face decat sa inceapa
continuu.” (C.Brancusi)
In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen, Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscribe la Scoala de Arte Frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de incredere, comparandu-l pe maestrul sau cu un arbore la umbra caruia iarba nu creste.
Brancusi creaza acum
Portretul lui Nicolae Darascu,
Bust de baiat,
Cap de baiat,
Supliciu (1906), apoi
Rugaciunea si
Portretul lui Petre Stanescu, ce constituie un ansamblu funerar comandat pentru buzau (1907).
Stilizarea trasaturilori si indreptarea spre formele primare:
“Simplitatea nu este un tel în arta, dar ajungi fara
voie la ea pe masura ce te
apropii de sensul real al lucrurilor.”
(C.Brancusi)
Artistul incepe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se indeparteaza acum de incidentele de tip impressionist (Rodin) pentru a incepe, in conditiile afirmarii unor tendinte rationaliste, intre care cubismul, o lunga lupta pentru supravietuirea esentei, a ceea ce este durabil, sustras clipei.
Cumintenia pamantului, o prima versiune a
Sarutului (1907),
Somnul (1908),
Muza adormita (1909-1910),
Pasarea maiastra (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaiece, ale etniilor negre sau oceanice. In aceasta perioada se imprieteneste cu Modigliani. Un alt prieten al sau, pictorul Henri Rousseau, ii spune lui Brancusi profeticele cuvinte: “…
Tu ai transformat anticul in modern”.
Sculptorul, din ce in ce mai cunoscut, se bucura de success in S.U.A., la New York, unde, in 1913, participa la Expozitia internationala de arta moderna si deschide prima sa expozitie personala la Photo Secession Gallery prin grija lui Alfred Stieglitz si Edward Steichen. Expune la manifestarile grupurilor Tinerimea artistic, Arta Romana, Contimporanul etc. In atelierul sau vor veni sa lucreze mai multi tineri artisiti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s.a.
Sculptorul cauta principiile fundamentale ale formei, degajand-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structura a formelor organice are loc o data cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vietii (
Principesa X 1916,
Primul Strigat 1917,
Nou-nascutul 1920,
Domnisoara Pogany,
Leda 1920,
Inceputul lumii, 1924). Seria “
Pasari in vazduh” aduce idea ridicarii in spatiu, posibilitatea transcederii cadrului concret de existent. Brancusi reuseste sa anuleze efectele gravitationale, dematerializand, printr-o slefuire indelungata, volumele. Alteori-cazul
Coloanelor fara sfarsit dintre 1918-1928- ideea de inaltare este asigurata de cresterea pe vertical a unor moduli geometrici. Este o perioada cand sculptorul face schite si pentru comanda-nerealizata-a maharajahului Yeswart Rao Holkar Bahadur, pentru un
Templu al meditatiei (1933).
Ansamblul de la Targu-Jiu:
Vine in Romania dand curs chemarii Ligii nationale a femeilor din Targu-Jiu, care dorea sa inchine un monument eroilor patriei cazuti in timpul primului razboi mondial. Realizeaza acum tripticul
Masa tacerii,
Poarta sarutului si
Coloana fara sfarsit (1937-1938) – capodopera a marelui artist. Aici, ca si in alte lucrari, Brancusi regaseste dimensiunile artei populare, ale patrimoniului cultural din tinuturile carpatice, pe care le-a introdus in atmosfera agitata a artei modern. Un clar principiu solar, fundamentand o nevoie de ordine si ratiune, conduce demersul artistului popular, mostenitor al unei traditii ce razbate din preistorie, spre apropierea esentelor realitatii. Atitudinea pozitiva ce se degaja din aceasta abordare a fenomenelor vietii face din Brancusi unul dintre creatorii care ai marcat decisive evolutia sculpturii moderne. El propune-cu unic ecou in constiinta artistica a primei jumatati de secol, ecou prelungit prestigious si in arta zilelor noastre-o decantare si o noua integrare a spiritualitatii si sensibilitatii depuse in structura formelor semnificative ce razbat spre noi din “dimineata arhetipurilor”. Asceza formelor, fascinatia geometriei impunand o rigoare carteziana in conceperea spatiului intalnesc aceasta permanenta tensiune antropocentrista, exprimata cu o caldura, cu o emotionanta intelegere. Revelatia stravechii culture ii ofera nu atat o suma de morfologii-reale, firesti, dar reduse la un pitoresc invocate de unii exageti ai sai -, ci mai ales o structura morala si filosofica. Preluand elemente de limbaj din zacamantul culturii populare, incarca opera sa de forme miraculoase. Iluminat de cultul pamantului patriei si al stramosilor sai, sculptorul, “genius loci al Romaniei”, cum il numea Giulio Carlo Argan, este fascinat de zorii nasterii omului, descoperind, in fluxul immemorial al vremii, momentele cruciale ale vietii-nasterea, iubirea, munca, creatia, moartea. Spatiul inchis, circular, al marilor sanctuare dacice din Muntii Orastiei, masurand curgerea vremii si mentinand treaz spiritul, este reluat cu dorinta de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile-trecut, present si viitor-se unifica.
Opera artistului
Atelierul artistului de la Paris:
sursa poze: 1, 2, 3, 4
“Voim intotdeauna sa intelegem ceva. Insa nu este nimic de
inteles. Tot ceea
ce puteti contempla aici, in Atelier, are un singur merit:
ca este trait...” (C.Brancusi)
Lucrarile aflate in atelierul artistului de la Paris au intrat in patrimonial
cultural al Frantei, prin donatia facuta statului francez, situatie care ofera o
vizune unitara a creatiei realizate in perioada maturitatii (ciclurile Maiastra, Pasarea, Cocosul; ciclurile formelor
ovoidale – Muza adormita, Mademoiselle Pogany, Inceputul
lumii, Sculptura pentru orbi; sferice - Prometeu, Noul nascut; semisferice - Cupa lui Socrate;
cilindrice-Tors de barbat; paralelipipedice - Sarutul).
Numeroase opera din etapa de apogeu a creatiei lui Brancusi se afla, de
asemenea, in muzeele din Statele Unite, indeosebi in Philadelphia Museum of Art.
Debutul artistului are loc in tara, cu lucrari realizate la Bucuresti, in anii de studiu, iar creatia de apogeu este incununata, in final, de Ansamblul de la Targu-Jiu, considerat opera sa testamentara.
"Muza adormita", doua versiuni
"Mademoiselle Pogany", doua versiuni; "
Danaide";
"Muza"
"Nou nascut"; "Cap"; "Peste"; "Pasare in zbor"
"Socrate"; "Esenta lucrurilor"
"Pasare in spatiu", doua versiuni
"Maiastra"
Sursa poze: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15
Din perioada anilor de studiu:
Din perioada anilor de studiu de la Bucuresti, unde a primit o pregatire clasica prin intermediul profesorilor Ion Georgescu si Vladimir Hegel, au ramas cateva lucrari, printre care: Bustul dupa antic-Vitellius) si Ecorseul. Desi e o lucrare de tinerete, Ecorseul marturiseste inalta cunoastere a formelor anatomice umane.
Portrete:
“Am
slefuit materia pentru a afla linia continua. Si când am
constatat ca n-o
pot afla, m-am oprit; parca cineva nevazut mi-a dat peste
mâini” (C.
Brancusi)
Cateva portrete sculptate de Brancusi in primii ani ai sec al XX-lea fixeaza tipologii, fara ca ele sa aiba extraordinara forta expresiva relevata de sculptor mai tarziu. Printre acestea sunt: Portretul lui Ion Georgescu-Gorjan si Bustul lui Carol Davila (prima sa comanda oficiala, destinat Spitalului Militar “Regina Elisabeta”). In 1905, Brancusi reazizeaza un portret de adolescenta foarte expresiv intitulat Orgoliu, iar in 1906 creaza Portretul pictorului Nicolae Darascu.
Acest bust se distinge prin solutia plastica neobisnuit de indrazneata a constructiei asimetrice a anatomiei umane si evitarea stereotipiei academiste sau neoclasice. Modelajul impresionist este imprumutat din conceptia rodiniana. Interpretarea e vizibil noua si neconventionala prin transferarea solutiilor plastic din registrul classic in cel expressionist. Suferinta, misterios inserata in expresia chipului tanarului sau model, i-a inspirat sculptorului solutia nonconformista a compozitiei, taierea inegala a bratelor, asemenea unei tragice amputari anatomice.
Preocuparea lui Brancusi pentru realizarea expresiei patetice a suferintei este vadita si in bronzul intitulat Copilul, modelul fiind copilul orb caruia sculptorul i-a consacrat mai multe variante de portret.
Supliciu
Supliciu realizat in ultimul an petrecut la Scoala Nationala de Arte Frumoase de la Paris, este creatia unui artist preocupat sa se desprinda de spiritul conventiilor plastice traditionale. Expus la Paris, in 1907 la Societe Nationale des Beaux-Artes, bustul a produs o impresie puternica lui Rodin si contemporanilor prin expresia patetica si solutia asimetrica a compozitiei. Socanta proiectie a rotunjimii capului, asemenea unei sfere, adevarat volum geometric in spatiu, aplecarea puternica a capului peste umarul infirm creaza o neobisnuita relatie de echilibru intre greutatea si masivitatea calotei craniene si micul volum al umarului care inainteaza in spatiu asemenea unei console arhitectonice. Rasucirea in torsada a capului si gatului, a umarului si bratului, asimetria formelor, impun o surprinzatoare desfasurare spatiala a materiei. Balansarea inegala a formelor, pe toate unghiurile de vedere ale sculpturii obliga la vizualizarea plurioculara a structurii ansamblului. Problema spatiala primea, in interpretarea data de Brancusi, forta expresivitatii compozitiei dinamice, acceptata a fi perceputa in valorile conceperii multidirectional-sculpturala.
Problema modelajului impresionist, asimilat de Brancusi sub influienta operei lui Rodin, a dat la iveala splendid sculptura intitulata Somnul, una dintre operele de inceput ale sculptorului roman.
Anul 1907:
“Artistul trebuie sa stie sa scoata la suprafata fiinta din
interiorul materiei si sa fie unealta care da la iveala însasi esenta sa
cosmica, într-o existenta cu adevarat vizibila.” (C.Brancusi)
Anul 1907 a fost hotarator in afirmarea conceptiei originale a artei lui Brancusi. Crearea celor trei capodopere Rugaciunea, Sarutul si Cumintenia Pamantului corespunde trecerii de la figurativul traditionalist sau modern temperat al conceptiei europene Rodin-Bourdelle, la o transcriere a realului. Cu fiecare lucrare, sculptorul formula noi sensuri filosofice cu valoare universala, impletite uneori cu semnificatii religioase, alteori cu sensuri coborand din paganitatea preistorica.
Anul 1907 reprezinta un momentul crucial in arta universala, adica despartirea sensibilitatii artistice de rigorile armoniei claseice. Triada capodoperelor create de Brancusi in primii ani ai secolului deschidea era schimbarilor in sculptura. Creatia sa revolutiona modalitatile plastic ale sintaxei si morfologiei sculpturii cu o noua dialectica, cu noi directii ale semnificatiilor estetice si filosofice.
Destinat mormantului lui Petre Stanescu din cimitirul “Dumbrava-Buzau”, ansamblul celor doua sculpturi: Potrretul lui Petre Stanescu si Rugaciune, inscria debutul traiectoriei modern a creatiei marelui sculptor.
Rugaciune
Figurativul interpretat la Rugaciunii ilustra conceptia artistului despre formele realitatii naturale transformate in argumente plastice si a expressive ale artei volumelor. Brancusi a renuntat deliberat la imitarea si descriptivitatea detaliilor anatomice in scopul crearii ideii si sentimentului de pietate si de rugaciune. Preocuparea pentru conceptual sculptural al formei, pentru sinteza formelor si a ansamblului architectonic l-a indemnat sa elimine partial detaliile anatomice. Pictorii cubisti au sustinut teza estetica a transferului imaginii de la “ce se vede” la “ceea ce se stie”. In cazul rugaciunii, sculptorul roman devansa teoria cubist realizand transferul realitatii vizuale de la mimesis la realitatea subiectiva, afectiva-realitate stiuta si traita in planul pietatii-si la semnificatiile filosofice.
“Amputarile” indraznete sunt afirmate de aceasta data in Rugaciune, cu autoritatea creatorului, constient de valoarea inovarii. Anatomia umana cognoscibila sufera covarsitoarea operatie de chirurgie estetica, efectuata de Brancusi nu in scopul infrumusetarii idealizate a formelor anatomice, ci al trasformarii lor in argument plastic. Brancusi nu descrie formele vazute, el taie nonconformist material si formele, recreeaza inovator realitatea naturala fara a pierde emotia si starea. In Rugaciune e inclusa pietatea si adunarea catre sine, concentrarea si umilinta sinelui in fata sacrului, sustinute in elan morphologic de conceptul sculptural-arhitectonic.
Sarutul
Sarutul, creat in acelasi an cu Rugaciune, largeste aria ideatica si semnificatiile filosofice prin abordarea sentimentului iubirii umane. Comandata pentru cimitirul Montparnasse din Paris piatra funerara, destinata memoriei a doi adolescent al caror sfarsit avea sa-I uneasca prin iubire eternal, i-a inspirat lui Brancusi Solutia imbratisarii celor doi indragostiti, uniti intr-un unic corp. Mai multe versiuni create de-a lungul anilor, din 1907 pana in 1938, au dat la iveala variatiuni pe aceeasi tema.
Sarutul raspundea tezei sustinute de Michelangelo care formulase conceptual adevaratei sculpturi, imprimat acelei forme care, rostogolita din varful unui munte, ajunge jos nestirbita. Cubul, imaginat de insusi Rodin, ca ideala forma volumetrica in sculptura, primea concretete plastic in capodopera lui Brancusi.
Volumul, conceput ca masa paralelipipedica compacta, unica forma, arhitectonica, expresiva in sine, concentrand o problematica flosofica, ii apartine lui Brancusi.
Sarutul lui Brancusi pare realizat la distanta milenara de sculptura lui Rodin. Constructie de tip monolit, Sarutul este unic volum clar, logic delimitat de palnuri, esentialmente sculptura arhitectonica. Paralelipipedul lui Brancusi era forma gerometrica in spatiu si se situa indrazneti alaturi de arhitectura.
Sarutul rupe cu traditia, in sensul anularii senzatiei si analizei figurativului cunoscut. Era noutatea esentialuiui, sinteza si concept, intrunite in forma sculptural, concretizata prin volum.
Cumintenia Pamantului
Sursa poza
A treia lucrare profund originala, Cumintenia Pamantului este create in aceasi perioada cu Sarutul. Continutul ideatic al ambelor lucrari se definea in acelasi registru filosofic de esente si simboluri.
Contructia in bloc a siluetei Cuminteniei Pamantului, atitudinea ghemuita si pozitia simetrica a personajului evoca sculpturile homericului grec din arta cicladica. Se remarca evocarea sculpturilor “pagane si tracice”, iar Petru Comarnescu sublinia caracterul arhaic al Cuminteniei Pamantului, viziunea asemanatoare idolilor preistorici.
Expresia ciudata a chipului, prin lipsa de gratie si de frumusete, este surprinzatoare pentru arta eutopeana a primilor ani ai secolului al XX-lea, perioada coincidenta academismului, inca glorios, desi razboiul impotriva lui se pronuntase. Stilizarea aspra a trasaturilor fizionomice intrupeaza o vizune incarcata de mister, cu puternice ecouri de arta pagana. Aparenta stangacie, atat de indraznet formulate de sculptorul roman, serveste tocmai indepartarii de viziunea figurative cinoscuta, de rigorile spiritului armonios al Clasicismului. Sinteza oferita de Cumintenia Pamantului intrunea elemente ale unor civilizatii, din care nu lipseau nici ecourile strabunelor stilizari ale formelor cioplite din arta romaneasca.
Tema visarii poetice a fost materializata In capodopera Somnul. Numeroasele versiuni denumite Muza adormita au dezvaluit de-a lungul anilor preocuparile lui Brancusi fixate asupra eliminarii detaliilor figurative si a esentializarii volumelor arhitectonice de tip ovoidal.
Pe aceasta linie de forta a dobandirii unei spatialitati a volumului de tip axiomatic, sunt lucrarile pe tema Mademoiselle Pogany, protret reluat de-a lungul creatiei in 19 versiuni.
Evolutia decantarilor a cunoscut experientele finale in axioma volumului ovoidal formulat in opera intitulata Sculptura pentru orbi si Inceputul lumii.
Ansamblul de la Targu-Jiu:
“Arta – poate cea mai desavarsita a fost conceputa in timpul copilariei
umanitatii.
Caci Omul primitiv uita de grijile cele domestice si lucra cu
multa voiosie.
Copiii poseda aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa
re-destept sentimentul
acesta in sculpturile mele.” (C. Brancusi)
Desi cele mai multe lucrari ale sculptorului se afla in afata tarii, monumentalul ansamblu de la Targu-Jiu ofera sinteza eforturilor si aspiratiilor sculptorului in realizarea celor mai complexe si indraznete solutii artisitice. Ansamblul monumental, format din Masa tacerii, Poarta sarutului si Coloana fara sfarsit, amplasate in axul care le leaga, constituie expresia esentelor artistice si filosofice ale operei lui Brancusi, sinteza a spiritualitatii romanesti si a vaorilor de universalitate.
Masa tacerii
“Ne aflam într-o sfera, ne jucam cu alte sfere, le îmbinam,
le facem sa clipeasca.” (C. Brancusi)
Sursa poze: 1, 2, 3
Masa tacerii, rotunda forma monadic, si scaunele din jur, in numar de douasprezece, vorbesc despre simboluri sacre si esente de intelepciune. “Linia Mesei tacerii, spune Brancusi, va sugereaza curbura inchisa a cercului care aduna, uneste si apropie.”
Opera testamntara, Masa tacerii apare ca expresie finala a meditatiei filosofice a sculptorului asupra semnificatiei tacerii. Mesajul operei ne invita sa descifram tacerea ca produs al intelpciunii, al patrunderii pe taramul linistiei si armoniei, al punerii de accord cu sine si cu egalii sinelui. Cele douasprezece scaune reiau morphologic volumul modular al celor doua jumatati de sfera asezate astfel ca forma a clepsidrei. Scaunul devine, astfel, clapsidra, semn si simbol al timpului si spatiului, prin forma si functie, loc de odihna, de liniste si cugetare. Douasprezece clepsidre par a aseza, astfel, in spatiu sit imp, in egalitate toate fiintele care ar ocupa locurile in jurul mesei rotunde, simbol al unirii concentric, al egalitatii, solidaritatii si armoniei.
Poarta sarutulu
Sursa poze: 1, 2
Poarta sarutului, spune Brancusi, “va vorbeste despre marea bucurie ca iubirea ramane nemuritoare”. Ideea desavarsirii prin sentimental solidaritatii umane prin iubire, prin armonia cu sinele, cu semenii, cu universal a fost pentru Brancusi radacina cautarii absolutului. Forma stilizata a cuplului de indragostiti, imaginat de Brancusi in anii tineretii pentru mormantul de la Paris, a fost reluat ca element modular, decorative, pe intregul lintou al Portii sarutului, prin incizarea sirului de perechi de indragostiti, symbol al ideii neintreruperii, a continuitatii si perpetuarii iubirii in infinit.
Coloana fara sfarsit
“Trebuie sa încerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi
foarte departe.” (C. Brancusi)
Sursa poze: 1, 2
Primele versiuni in lemn ale Coloanei fara sfarsit au fost realizate de Brancusi in memoria eroilor cazuti in primul razboi mondial. In 1930, cand a venit in tara, in vederea ridicarii unui monument la Bucuresti, artistul a formulat propunerea inaltarii unei Coloane fara sfarsit: “Aceasta coloana… s-ar ridica frumos intr-una din pietele Bucurestiului atat de sarac in statui”.
Abia in 1935 i se cere sa ridice la Targu-Jiu un monument al eroilor cazuti in razboiul mondial. Definitivat in urmatorii ani, monumentul a fost finisat in 1937. Coloana fara sfarsit, asezata pe platform orizontala de la Targu-Jiu, in parcul orasului, se proiecteaza ca un simbol al aspiratiei gandului si spiritului uman catre nesfarsitul inaltimiilor. Coloana sculptata de Brancusi devine chintesenta a ideii de lansare catre cer, de ascensionalitate a spiritului si vointei umane, in incercarea escaladarii neputintelor biologice. Proiectul “care trebuie marit atat cat sa ajunga bolta cerului” cum naziua Brancusi, era in acelasi timp gandit si conceput de artisi ca “dimensiune naturala a sculpturii”. Structura monoaxiala a compozitiei deschise este realizata prin reperarea suprapusa in ax vertical a unui modul in forma de octaedru trunchiat-ultimul lasat deschis prin prezenta unei singure jumatati a octaedrului.
Coloana infinita, aspiratie catre inaltimile spiritului, este simbolul final al cautarilor creatoare de o viata ce l-au stapanit pe Brancusi. Structura de otel incastrata in beton a primit elemente modulare octaedrice din fonta acoperita de un strat subtire de alama care transforma aspectul mohorat al fontei in efectul stralucitor de galben auriu. In timp, inevitabila patina a vremii si unele dare sau zone de rugina au avansat catre agresarea conditiei initiale a monumentului. Pierderile de rezistenta prin coroziune ale structuii initiale cer o reparare locala doar in zona bazei nicidecum interventii majore. Astazi, cunostiintele evaluate in inginerie apreciaza si califica “structura coloanei, conceputa de Brancusi, proiectata si montata in 1937-1938 la Targu Jiu, de ing. Stefan Georgescu-Gorjan, ca o bijuterie de arta inginereasca”.
Bibliografie:
Dictionar de arta moderna si contemporana, Constantin Prut, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002
Arta romaneasca moderna si contemporana, Adriana Botez-Crainic, Editura Sigma
Dinamismul unui catel in lesa 
