Procesul de laicizare a artei se poate urmari cel mai bine in pictura, care ajunge in fruntea artelor , datorita posibilitatilor multiple de exprimare si reflectarea a noilor idealuri umane ale epocii.
La sfarsitul sec. al XIII-lea si inceputul sec. al XIV-lea, Giotto a rupt-o cu tradita picturii medieval si a cautat sa prezinte omul in mediul in care traieste si actioneaza. Totusi nu a reusit sa stapaneasca decat in parte legile perspectivei, lumina, cadrul actiunii etc.
Pictura secolului al XV-lea se caracterizeaza prin efortul continuu si prin succesele obtinute in cautarea, analizarea si transpunerea in pictura a realitarii, pe baza cunoasterii partiale a legilor ei.
Situarea omului in miscare si in spatiu a dus la descoperirea legilor perspectivei liniare si aeriene.
Predomina temele biblice, dar sunt adaptate la gusturile, imaginatia, aspiratia si moravurile societatii renascentiste. Artistii urmaresc in operele lor frumusetea naturii, a oraselor, a vietii si transpun in scenele dramelor biblice lumea cotidiana, burgezia si poporul simplu.
Alaturi de fresca, in sec. al XV-lea isi face aparitia si incepe sa fie pretuit pentru altare sau palate, tabloul de sevalet. Panoul de lemn este inlocuit cu panza, un suport mobil, elastic si usor de transportat, iar pe la mijlocul sec. al XV-lea, sub influienta Tarilor de Jos, se dezvolta pictura in ulei.
Portretul, care in arta medievala avea un caracter religos, fiind folosit in scene biblice sau ca omagiu, in Renastere devine autonom si reda personalitatea si caracterele psihologice ale diferitilor contemporani.
Toate aceste schimbari s-au produs in mai multe centre din Italia. Mediul social, peisajul, gusturile si practicile de atelier au imprimat particularitati in dezvoltarea picturii din aceste centre, conferindu-le numele de scoli.
Cele mai importante scoli ale picturii din sec. al XV-lea sunt: scoala florentina, scoala umbriana, scoala padovana si scoala venetiana.
Scoala florentina este reprezentata de numerosi artisti.
Benozzo Gozzoli se impune ca un pictor narativ, care, sub pretextul unor teme religioase, reda intamplari si persoane din Florenta. In frescele executate la capela palatului Medicilor, el reda, in tema biblica a Cortegiului regilor magi, vizita pe care a facut-o la Florenta imparatul bizantin Ion Paleologul. Cortegiul are infatisarea unei cavalcade florentine, cu nobili in costume stralucitoare si cai frumosi. In regii magi se recunosc insisi membrii familiei Medici, iar nobili din cortegiu sunt persoane contemporane, printre care apare si pictorul.
Cortegiul regilor magiBenozzo Gozzoli, 1459-1461
fresca
peretele de est al capelei Palatului Medici-Ricardi, Florenta
sursa: wikipedia
Cortegiul regilor magi, detaliuBenozzo Gozzoli, 1459-1461
fresca
peretele de est al capelei Palatului Medici-Ricardi, Florenta
sursa: www.abcgallery.com
Cortegiul regilor magi, detaliuBenozzo Gozzoli, 1459-1461
fresca
peretele de est al capelei Palatului Medici-Ricardi, Florenta
sursa: www.abcgallery.com
Botticelli imortalizeaza in opera sa tristetea si lipsa de perspectiva a societatii florentine de la curtea lui Lorenzo de Medici. El este si un portretist remarcabil (Simonetta Vespucci).
La sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul sec. al XVI-lea, incepe pentru Italia o perioda de declin economic si politic. Totusi, acesta perioada se caracterizeaza printr-o inflorire cultural si artistica. Principalele centre artistice sunt Roma si Venetia.
La portretul Mona Lisa, Leonardo da Vinci a lucrat cativa ani. Mona Lisa era sotia unui negustor. Portretul ei se contureaza pe un peisaj fantastic, in care se vad munti inalti si ape albastre. Folosind tehnica clarobscurului, Leonardo a creat o fata gingasa, cu un zambet enigmatic si o privire ganditoare, care da personajului traire interioara.
Mona LisaLeonardo da Vinci
sursa: wikipedia
Rafael a fost si un important portretist. El a fost preocupat sa redea in portretele sale nu numai caracterul individual al personajelor, ci si importanta pe care o au in societate. Papa Iuliu al II-lea apare astfel ca un om energic, nervos, gata sa isi impuna vointa prin forta. In portretul papei Leon al X-lea caracterul acestuia este determinat atat de tinuta sa mandra, dar dominata de o oarecare moliciune, cat si de elemente exterioare: cartea de pe masa, indicand preocuparea sa pentru cultura.
In reprezentarea lui Baltasare Castiglione, Rafael a cautat sa redea figura unui umanist remarcabil, plin de viata, sigur de sine si curtenitor. Culoarea portretelor sale e placuta.
Scoala venetiana:
In fruntea manifestarilor artistice se situeaza picture, care dispune de mijloacele necesare pentru redarea luxului, splendorii orasului si maretiei omului.
Cotitura pe care o realizeaza Leonardo prin sfumato este realizata de scoala venetiana prin culoare si efecte de lumina.
Sunt prezentati oamenii intr-un decor luxos, fara suflu dramatic, cu fete placute.
Sec. al XV-lea:
Antonello da Messina picteaza in special portrete. Cel mai reusit este portretul Condotierului, care reda sugestiv chipul unui barbat, cu o expresie serioasa, hotarata si foarte concentrate.
Pictura lui Gentile Bellini este schematica. El a fost trimis la Constantinopol sa execute un portret al lui Mohamed al II-lea.
Sec. al XVI-lea:
Titian este considerat unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai scolii venetiene. Portretist al dogilor, s-a bucurat de un mare prestigiu.
Personajele sale sunt caracterizate prin sanatate fizica si echilibru interior, exprimat prin gesturi calme si o anumita distinctive. Portretist remarcabil, Titian sties a creeze atmosfera cea mai potrivita pentru a sugera trasatura dominant a caracterului celui portretizat: siguranta de sine, trufia, cruzimea, grandoarea etc.
In Omul cu manusa, el sugereaza viata interioara a personajului nu prin expresia fetei sau a gesturilor, ci prin reveria melancolica a figurii. Pe Papa Paul al III-lea l-a surprins tocmai in momentul in care era gata sa certe pe unul dintre nepotii sai, pentru o conspiratie la care era implicat. Pe chipul lui se citeste o furie retinuta si energia gata sa izbucneasca din trupul slab si batran.
Omul cu manusa
Tintoretto manifesta in opera sa unele preferinte pentru figuri lungi si sinuoase, compozitii oblice, care vor fi des folosite in baroc, bogate in racursiuni, cu lumina putina si de nuante inchise. (portret - Nobil venetian)
Tarile-de-Jos (Belgia, Olanda, Luxemburg)
Renasterea apare in sec. al XV-lea. Umanismul patrunde si in sate, astfel arta capata un caracter mult mai popular ca in Italia, iar viata taraneasca si folclorul devin obiectul interesului si studiului direct al artistilor.
Aici apare pictura in ulei.
Sunt pictate interioarele atelierelor mestesugaresti mai mult decat interioarele burgheze si munca este un motiv de inspiratie. Scenele de interior sunt predominante.
O trasatura foarte importanta a picturii flamande o costituie dezvoltarea ampla a portretului.
Jan Van Eyck a fost un exceptional portretist. Fetele oamenilor devin, incepand cu el, un subiect pasionant pentru pictorii flamanzi.
Unele portrete fac parte din anumite teme religioase, ca in cazul lucrarilor Madona cancelarului Rollin si Canonicul Van der Paele. Acesta din urma se afla in genunchi, iar fata sa greoaie, brazdata de riduri, plina de emotie poarta pecetea varstei. Cancelarul cu ochelarii in mana ridica ochii spre Fecioara, cu un sentiment grav.
Cancelarul Rollin, ca si Fecioara careia i se infatiseaza au fost redati de artist cu aceeasi grija. Scena are aspectul unei simple convorbiri. Cadrul in care se petrece intalnirea este un interior flamand cu arcade, vitralii, bijuterii, tesaturi scumpe, din care se zareste in departare panorama orasului. Pe fundal se zareste un peisaj strabatut de un rau, cu o insula si un pod. Traditia miniaturii este evident. Totul pare ca a fost vazut de artist la o scara redusa si apoi si-a marit figurile dupa necesitati.
Interioare de locuinte in care se zaresc chipuri de burghezi apar si in celebra sa lucrare Arnolfini si sotia sa. Giovanni Arnolfini, fericit ca isi arata locuinta, este imbracat in haine simple, dar de valoare. Langa el, sotia sa, pieptanata cu grija, are infatisarea unei gospodine atente. Din plafon atarna o lampa bine lucrata, luxuoasa, iar pe peretele din fundal, o oglinda care reflecta interiorul. Nota de intimidate este data de sabotii asezati intr-un colt si de cainele de langa stapanii lui.
Jan Van Eyck a realizat si portrete-bust, vazute din trei sferturi, pentru a scoate in evidenta figura omului (de ex. Omul cu tichie albastra, Omul cu turban, Sotia pictorului). Si, desi in aceste portrete analiza figurilor este impinsa pana la amanunt, ca de pilda in cazul Omul cu tichie albastra, in care se vad si firele de barba, aceste amanunte sunt subordinate ansamblului si contribuie la expresivitatea figurilor, opera ramanand unitara si plina de viata.
Unul din continuatorii lui Jan Van Eyck este Hans Memling. De la el au ramans portrete admirabile, cu figuri calme, meditative, elegante si fine, situate de obicei langa o fereastra prin care trece lumina (Martin Van Nieuwenbove).
Pieter Bruegel cunoaste foarte bine viata de la tara, pe care o reda in toate aspectele. (Portret de batrana)
Franta
Renasterea se dezvolta pe la sf. sec. al XV-lea, inceputul sec. al XVI-lea.
Jean Fouquet face parte din cercul artistic care se formeaza in jurul curtii regale. El este renumit pentru miniaturi si portrete. Ca portretist, creaza figuri cu contururi clare, gesturi si expresii retinute, fiind preocupat sa redea trasatura dominant caracteristica a personajului (Carol al VII-lea).
Caracterele originale si realismul picturii franceze din sec. al XVI-lea sunt evidente in portrete. Pictura portretistica cunoaste o mare raspandire si intruneste calitatile principale ale artei franceze: echilibrul, sobrietatea, claritatea, preocuparea pentru sublinierea rangului social. In realizarea portretelor, pictorii francezi se orienteaza mai mult dupa arta din Tarile-de-Jos, cu care curtea franceza intretine legaturi comerciale si culturale. Familia pictorilor Jean si Francisc Clouet este chiar de origine flamanda.
Acestia lucreaza la curtea regelui Frantei si sunt renumiti in special pentru portretele pe care le-au creat. Jean Clouet a executat cunoscutul portret al lui Francisc I, iar fiul sau, Francois, portretul Elisabetei de Austria, al botanistului Pierre Quithe si ale altora.
Portretele lor se caracterizeaza prin precizia desenului, fidelitatea amanuntului si coloritul armonios.
Germania
Renasterea se dezvolta la sf. sec. XV si atinge apogeul in prima jumatate a sex. XVI.
Hans Holbein s-a remarcat in special ca portretist. Compozitiile sale cuprind portrete diferite de femei mondene, batrani cu priviri stinse, blazati, figuri cu fete optimiste sau triste etc. Portretele sale se evidentiaza prin perfectiunea executiei, prin simplicitate si forta, exprimate de obicei intr-un contur general foarte clar al fetei.
Holbein cauta sa faca din portret un tablou care sa redea eleganta, bogatia si valoarea sociala a persoanei pe care o infatiseaza.
Astfel este portretul somptuos si plin de eleganta al lui Henric al VIII-lea, lucrarea Doi ambasadori, portretele a doua persoane situate intr-o camera plina de carti si de diferite alte obiecte, redate cu mare precizie, sau cunoscutul portret al umanistului Erasmus, pe chipul caruia, redat prin cateva linii sumare, se citeste zbuciumul sau intelectual.
Bibliografie: Istoria artei, vol. I, Constantin Suter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu