Eu îmi doresc, ca de obicei, foarte multe lucruri pe care nu îndrăznesc sa le scriu. Vreau să evit confruntarea cu această listă inconfortabilă la finele anului, când o mare parte din obiective ar trebui sa fie bifate şi de multe ori se întâmplă exact contrarul. Totuşi, pot să spun că ţinta mea principală e să devin o persona mai bună, să evoluez spiritual şi profesional (lasând la o parte numeroasele dorinţe materiale).
Din cele mai vechi timpuri, Anul Nou a fost perceput ca o regenerare, o purificare, o reîntoarcere la origini. Există o mulţime de ritualuri care se practicau cu această ocazie, multe dintre ele repetând momentele trecerii de la Haos la Cosmogonic.
La babilonieni, ceremonialul Anului Nou, akitu, dura douăsprezece zile şi consta în recitarea solemnă, în mai multe reprize, a poemului cosmogonic Enuma Eliş, în templul zeului Marduk. Se reactualiza astfel lupta dintre Marduk şi monstrul marin Tiamat, care a avut loc în illo tempore şi care a pus capăt Haosului prin victoria lui Marduk, care crează Cosmosul din bucăţile trupului dezmembrat al lui Tiamat şi pe pe om cu sângele lui Kingu, demonul căruia Tiamat îi încredinţase Tablelel Destinului.
Acelaşi lucru apare şi la hitiţi, unde lupta exemplară între zeul uraganului, Tesub şi şarpele Illuyankas era recitită şi reactualizată în cadrul sărbătorii de Anul Nou.
Anumite secvenţe ale anticului scenariu al luptei şi al victoriei divinităţii asupra monstrului marin , încarnare a Haosului, se lasă descrifrate şi în ceremonialul israelit al Anului Nou, când se comemora triumful lui Iahve , stăpînul forţelor luminii asupra forţelor tenebrelor (haosul marin, monstrul primordial Rahab). Acest triumf era urmat întronarea lui Iahve ca rege şi repetarea actului cosmogonic. Uciderea mostrului Rahab şi victoria asupra Apelor (semnificând organizarea lumii) echivalau cu crearea Cosmosului şi în acelaşi timp cu "salvarea" omului (victorie asupra morţii, garanţie a hranei pentru anul care vine etc. ).
Creaţia lumii este reprodusă deci în fiecare an. Această eternă repetare a actului cosmogonic, care transformă fiecare An Nou în inaugurarea unei Ere, permite reîntoarcerea morţilor la viaţă şi întreţine speranţa credincioşilor în învierea trupului.
Credinţele după care morţii revin în familiile lor în preajma Anului Nou (în cele douăsprezece zile care despart Crăciunul de Bobotează) denotă speranţa că abolirea timpului este posibilă în acel moment mitic în care lumea e aneantizată şi recreată. Atunci morţii vor putea reveni, căci toate barierele între morţi şi vii sunt sfărâmate (Haosul primordial este reactualizat) şi vor reveni pentru că, în acest moment timpul va fi suspendat şi deci ei vor putea fi contemporani celor vii. De altfel, cum o nouă creaţie se pregateşte, ei pot spera în reîntoarcerea la viaţă, durabilă şi concretă.
Tradiţii româneşti de Anul Nou
Jocul ursului este o traditie romaneasca specifica Anului Nou, cel mai des intalnita in Bucovina si Moldova.
Obiceiul are la origine rolul de a purifica si feriliza solul in noul an. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru.
Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie.
Ursul este intruchipat de un flacau purtand pe cap si umeri blana unui animal, impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii. Alteori, capul ursului se confectioneaza dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucata de blana, iar trupul dintr-o panza solida, astfel decorata incat sa sugereze culoarea maro caracteristica.
Masca este condusa de un Ursar, insotita de muzicanti si urmata, de un intreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil in rolul puiului de urs). Adaptata de ursar (Joaca bine, mai Martine,/Ca-ti dau paine cu masline), in bataia tobelor sau pe melodia fluierului, tinandu-si echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormaie si imita pasii leganati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile.
Rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iarna si sa vesteasca primavara.
Jocul de termina cu obisnuitele urari de sarbatori.
Capra este considerata in traditia romaneasca, animalul care arata daca vremea va fi buna sau rea. Obiceiul "caprei" a fost, la origine, un ceremonial de cult.
In cadrul sarbatorilor din mediul rural, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale, bogatia recoltelor.
Obiceiul caprei, a fost generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar pentru ca era socotit un joc pagan, multi oameni ai bisericii au refuzat sa-i primeasca pe colindatori in casele lor.
In satele si comunele maramuresene se practica doua tipuri distincte de "capra":
- jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieras; la Botiza, patru sau sase fluierasi)
- jocul caprei inclus intr-un spectacol popular complex
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului.
Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura peste care sunt cusute panglici, puse in diagonala. Traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate.
In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.
Un An Nou Fericit!
Bibliografie: Mitul eternei reîntorceri, Mircea Eliade
calificativ.ro, datini si traditii
