31 mai 2011

Confesiunile unei studente la arte

După cum se vede, mi-a pierit entuziasmul de a scrie despre artă. Nu știu exact care este motivul. Când am început blogul, istoria artei era pentru mine un domeniu absolut necunoscut și mă bucuram de orice lucrușor nou pe care îl descopeream. Mi se părea un domeniu misterios și fascinant căruia încercam să îi dezleg tainele. Acum, după aproape doi ani de studenție, văd arta cu alți ochi. Am învățat destul de multe lucruri, dar de fapt nu știu aproape nimic și îmi dau seama că blogul meu e un adevărat blog de amator și atât. Un amator care și-a pierdut entuziasmul. Articolele de istoria artei necesită multă timp și efort, de la cules informații din cărți, la căutat imagini până la scris. Multe dintre ele sunt plictisitoare pentru ceilalți, cred că majoritatea citesc două, trei rânduri, se uită la poze și închid pagina. Cred că informațiile de aici folosesc cel mai mult elevilor în căutare de referate gata făcute. 

Da, aș putea să încerc să scriu într-un mod mai interesant, să prezint lucrurile dintr-o altă perspectivă. În momentul de față habar n-am cum să fac asta. Și m-am plictisit să continui tot așa. Am sperat în altceva venind la facultate. Credeam că blogul meu va crește, că voi avea mereu subiecte noi de abordat, că voi introduce rubrici noi, că voi cunoaște oameni interesanți, fascinanți chiar despre care să scriu și tot așa. Lumea artei nu e deloc așa cum mi-am imaginat eu și recunosc oficial că sunt dezamăgită. Nu de artă, ci de oameni. Oamenii fac arta. Nu poți să studiezi arta fără să te lovești de oameni, de mulți oameni. Tocmai acest lucru mi se părea grozav, dar, ca peste tot, și în acest domeniu creativ, plin de insipație, există orgolii (mari), vorbe urâte, dezinteres, lucruri făcute pe jumătate, dacă nu pe sfert și lista ar putea continua, dar nu vreau să mă umplu și mai mult de energie negativă. De cele mai multe ori ți se închide ușa în nas și ești trimis acasă (pentru că ești un nimeni). Pilele și relațiile își spun și aici cuvântul. 

Credeam că venind la arte voi intra într-o lume mai deschisă la nou, mai tolerantă, plină de idei, de inițiative, de creativitate. Credeam că îmi voi găsi locul, că voi putea să mă dezvolt așa cum vreau. Credeam că oamenii de aici nu critică modul în care te îmbraci sau te porți și nu încearcă să te schimbe după bunul lor plac. Probabil că mentalitatea conservatoare și învechită a românilor își spune cuvântul, altfel nu îmi explic. Cel mai mult mă dezamăgește lipsa de interes, de implicare a celor din jur și lipsa entuziasmului. Hai să facem lucrurile doar ca să fie făcute, să ne luăm salariile în continuare și să plecam odată acasă, că avem alte treburi mai importante. Rar întâlnești un profesor care să te inspire, care să îți predea materia cu atâta pasiune încât să pleci plutind de la cursul lui (am avut totuși norocul să întâlnesc și astfel de persoane, dar am plecat acasă plutind de mult prea puține ori). Trebuie să fii tu însuți plin de pasiune ca să poți ignora părțile negative din jur, începând de la profesori, studenți, muzee, artiști, și să îți poți păstra dragostea și credința neștirbită în artă. Știam ce mă așteaptă, am venit pregătită pentru lipsuri de tot felul, dar acum sunt copleșită. Și tristă.

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că mi s-a diminuat complet entuziasmul de a scrie pe blog despre istoria artei. Mi se pare munca mult prea mare pentru satisfacțiile pe care mi le aduce. Arta tot îmi place, tot în acest domeniu vreau să rămân pe viitor, doar că n-am găsit încă felia care să mi se potrivească și oamenii printre care să mă simt în largul meu. Blogul mi-e drag și nu vreau să îl părăsesc, de aceea voi scrie și despre alte lucruri, lucruri care îmi plac și care mă atrag. Sper.

11 comentarii:

lucian b. spunea...

Ti-am citit blogul cu placere, mai ales ca eu nu studiez arta intr-o scoala de specialitate, ci sunt mai mult un autodidact... Scoala romaneasca, nu numai in domeniul artei, are foarte multe probleme, iar aceastea (trebuie sa fim sinceri) nu se vor schimba peste noapte...

Deona spunea...

Eu să ştii că te citesc cu mare drag! :)

Anonim spunea...

Hei, nu te plafona asa usor... Si eu studiez istoria artei si nu este zi in care sa nu mi se aminteasca inutilitatea materiala a disciplinei. E o situatie pe care ne-am asumat-o si pe care trebuie sa o ducem la capat. Stim cu totii ca istoria artei e o disciplina vocationala, o pasiune... ar trebui sa fii okey ca studiezi ceva ce-ti place.

Vlad Sirbu spunea...

Scuze, am uitat sa ma semnez :)

Anca spunea...

Lucian, am mai terminat o facultate si nu m-am lovit de atata indiferenta ca la arte. De obicei studentii nu vendeau la cursuri, in niciun caz profesorii, cum se intampla aici. Te rogi de profesor sa isi tina cursul si el te trimite acasa sa conspectezi singur din carti (pe care treaba ta unde le gasesti) si sa vii pe urma la examen. E trist.

Deona, ma bucur foarte mult! >:D<

Vlad, sunt constienta ca nu ma voi imbogati din istoria artei (decat spiritual, poate). Daca ar fi sa mai aleg odata, tot aici as veni. DAR ceea ce ma dezamageste e atmosfera din lumea asta a artelor. In loc sa intalnesc oameni cu mintea deschisa, entuziasti si creativi, vad o lupta inutila intre orgolii, o atmosfera apasatoare. Cum sa nu fiu dezamagita.

Rocsy spunea...

Eu zic sa continui!

Roxie spunea...

Si eu iti citesc cu mare drag posturile, chiar daca e vorba de unul de arta, de unul despre o carte sau despre un film. Continua sa scri despre ce iti doresti si vei fi la fel de citita si apreciata ca si pana acum!

Anonim spunea...

Bun venit in club!Si eu, ca studenta la Istoria Artei sunt nemultumita.Ce-i drept, la noi vin toti profii, dar dintretoti, avem doar 2-3 profesori de calitate.Sunt de acord cu Lucian, exista nenumarate probleme in invatamant (liceal, universitar etc.) dar schimbarea nu poate veni decat de la noi!pastreaza-ti o atitudine pozitiva si fii tu cea care schimba!

Claudia spunea...

Ahhh...in sfarsit cineva care gandeste asa! Si eu m-am saturat de toate chestiile astea.De curand am avut de facut un proiect de cercetare,am cumparat niste carti si m-am intalnit cu colegii de echipa.Pe scurt ,a fost ceva de genul : " Ahaa,copiem partea asta,apoi asta,apoi asta...conteaza ca ne pune nota" .M-am saturat de superficialitate,dar am invatat ca daca vreau sa raman cu informatii ,trebuie sa le caut eu singura.
Cred ca as putea sa scriu pagini intregi despre asta;))
O zi frumoasa! :)

Maria spunea...

Buna, tocmai sunt pe blogul tau. am nimerit cautand informatii despre arta in Tarile Romane si o postare dupa alta iata-ma ajunsa la confesiunile tale. Parca le-am scris eu. Si eu credeam ca artistul e omul cu sufletul minunat si ca toti profesorii de la arte sunt artisti, in fine un fel de fantezie. Si ca academia de arta nu poate fi decat un workshop unde se colaboreaza, se inventeaza, se cauta, se impartasesc experiente creative, se respecta, nu se fura intelectual. Fantezii pe gheata... Cand ma enervam prea tare, fugeam cate un semestru peste hotare, oricum mare lucru nu pierdeam. Fa si tu ca mine: axeaza-te pe ce iti place, continua singura si nu te lasa dusa de valul indiferentei altora!

Anonim spunea...

Am citit aceste randuri acum si trebuie sa-ti spun(cu intarziere, e drept) ca m-am regasit pe mine in momentele in care sunt dezamagita... Studiez un alt domeniu(nu tocmai strain de Arte), dar ceea ce simt ca am in comun cu tine este-in primul rand-aceasta pasiune care ne ghideaza in alegerile pe care le facem in viata. De-aici si dezamagirile care ranesc atat de adanc! Singurul sfat pe care as putea sa ti-l dau ar fi sa nu uiti de ce ai ales sa urmezi aceasta cale; uita-te la drum, intoarce-ti privirea de la oamenii care simti ca nu merita atentia ta! Singurul lucru care mie imi da mereu puterea de a merge mai departe este faptul ca nu uit pentru ce ma aflu acolo unde ma aflu: pentru ca altundeva nu ma pot inchipui! Daca nici tu nu te poti inchipui altundeva, inseamna ca nu are niciun rost sa fii trista: ti-ai gasit drumul, iar asta este mai important decat orice altceva!