Așa cum am promis ieri, voi prezenta în continuare mai multe lucruri despre Fragonard, susținătorul stilului rococo. Nu trec mai departe înainte să menționez ceva. Genul acesta de articol îmi ia mult timp de documentare, editare, căutare poze încât vă rog să treceți cu vederea eventualele greșeli de scriere sau de exprimare.
STILUL ROCOCO s-a dezvoltat în Franța la începutul secolului al XVIII-lea.Unii spun că ar reprezenta doar varianta târzie a barocului. În orice caz, e vorba despre un stil opulent, caracterizat prin bogăția detaliilor și a ornamentelor. Denumirea de rococo se trage de la cuvântul francez rocaille (scoică) și cuvântul italian barocco (baroc). Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, acest stil a fost detronat treptat de neoclasicism.
Fragonard a abordat toate genurile picturii: portete, scene din viața de zi cu zi, scene istorice, peisaje, utilizând diferite tehnici cum ar fi pastelul, guașa, acuarela, gravura. Din cauză că nu și-a dezvoltat un stil liniar și nu și-a semnat lucrările, datarea operei sale din punct de vedere stilistic este foarte dificilă. Directorul Academiei Franceze din Roma, Charles Natoire, scria că Fragonard avea „abilitatea uluitoare de a-și schimba modul de a picta de la un moment la altul”.
Deși inițial s-a oprit asupra compozițiilor istorice, a renunțat la acest gen în favoarea scenelor de dragoste și galanterie. Capodopera sa, Leagănul, este caracterizata, la fel ca întreaga sa operă, de o atmosferă de joie de vivre. Printre clientele sale se număra și Madame du Barry, cea mai frumoasă dintre amantele regelui Ludovic al XV-lea. Cele patru tablouri cu tema Evoluția dragostei au fost comandate chiar de ea. Acest succes nu a ținut mult, deoarece lucrările au fost returnate și înlocuite cu unele neoclasice.
Mai apoi Fragonard și-a schimbat stilul, pentru a fi în ton cu timpurile, pensulația sa devenind mai detaliată. Subiectele au rămas însă la fel de frivole. După Revoluția Franceză reputația sa a intrat în declin, operele sale devenind din nou populare la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Portrete:
Portretele lui Fragonard înfățișează personaje de la jumătate în sus, în costume exotice, aproape teatrale. Modele sunt amplasate în spatele unor balustrade de piatră.
Jaques-Andre Naigeon Marie Madelaine Guimard
Desene:
Materialul său preferat pentru desen era creta roșie și neagră. S-au păstrat în jur de 2700 de desene, cuprinzând schițe, studii și chiar compoziții finisate.
Castelul Nègrepelisse
Peisaje:
A abordat două tipuri de peisaje: peisajele romantice, de factură italiană, inspirate de grădinile vilelor D Este și Tivoli și peisajele realiste, executate în tradiția artei olandeze a secolului al XVII-lea.
Micul parc
Scene erotice:
Din această categorie fac parte scenele de budoar, scenele rustice, scenele mitologice și cele alegorice.
Tânără jucând-se cu un câine Sărutul furat
Ilustrații de carte:
Ilustrație pentru poemul renascentist
Orlando Furioso, de Ariosto
Viața de familie:
Pierrot, Mama cea bună
Urmează capodopera lui Fragonard, Leagănul.
sursa poze: wikimedia commons
Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 49, Editura De Agostini
Vezi și: Viața lui Fragonard
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu