Arta bizantina - arhitectura

Societatea Imperiului Roman din secolele IV si V, avand religia crestina recunoscuta oficial, va evolua in cele doua capitale, Constantinopol si Ravenna. Influientele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului.

In Roma va ramane stapan papa, exercitand o actiune de suprematie ecleziastica, nestanjenit de autoritatea politica. Imparatii bizantini, renuntand la titlul de pontifex maximus, se vor considera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia. La sinoadele ecumenice ale crestinismului, prezidate de imparatii bizantini, papa isi va trimite delegati pentru a nu recunoaste suprematia imperial. Sinoadele ecumenice ale crestinismului au fost locul intalnirii eforturilor de a mentine unitatea bisericii, in ciuda intereselor politice. Antagonismele se vor amplifica, pana la ruptura dintre Apus si Rasarit, iar crestinismul va inregistra, odata cu Marea Schisma din 1054, separarea definitive a ortodoxismului de catolicism.

Artele plastice

Cultura poate fi urmarita, pe o durata de mai bine de un mileniu, in zona rasariteana a Imperiului Roman, respective in Imperiul Bizantin.

Etape (sec. IV-XV):
1. Inceputurile (sec. IV siV)
2. Epoca lui Justinian (sec. VI, “secolul de aur”)
3. perioada iconoclasta (sec. VII-IX)
4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)
5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la Athos

Caracteristicile artei bizantine

-in domeniul constructilor se stabileste o stransa corelatie intre coloane si arcade. Arhitectii bizantini fixeaza cele doua extremitati ale arcadelor pe capitelurile a doua coloane alaturate, dand astfel arcadei rolul pe care il avea arhitrava in arhitectura greaca.

-se adopta si se prefer procedeul cupolei pe pandantivi. Cu exceptia bazilicilor, cupola va aparea astfel ca forma arhitecturala consacrata si caracteristica pentru intreaga arhitectura bizantina.
-se foloseste un nou tip de capitel, numit capitel-imposta. Imposta se numeste adaosul de deasupra capitelului, pe care se sprijina picioarele arcadei. Cu timpul, imposta se contopeste cu capitelul si acesta capata o forma cubica sau de trunchi de piramida rasturnata;
-se adopta un plan de biserica in cruce greaca, adica cu brate egale;
-se reduce sculptura la un relief marunt, aplicat ca o broderie, si la obiecte de mici dimensiuni, din metal sau fildes;
-se foloseste mozaicul ca sistem preferat de ornamentatie, deoarece permite realizarea de compozitii solemne, de o sinteza rece, cu figuri calme si maiestuoase.

1. Inceputurile artei bizantine (sec. IV-V)

Despre Constantinopol:

Constantinopolul dateaza de la 330, cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat pe ruinele anticului oras grec Byzantion.

Orasul se afla in peninsula cu o pozitie strategic deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea.

Noua capitala a fost impodobita cu cladiri, monumente si piete central, cu un palat imperial, o cladire a senatului si cu hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei central. Axul care traversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o colonada acoperita, formand galerii pentru pietoni. Orasul, inconjurat de ziduri puternice, avea bastioane si porti. Numite “curtine”, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau precedate de santuri care formau obstacole in calea eventualilor atacatori ai cetatii. Vechile ziduri, construite de Constantin cel Mare au fost inlocuite in timpul domniei imparatului Teodosie II (408-450).
Noua incinta va devein celebra datorita masivitatii zidurilor foarte inalte cu grosimea de cativa metri. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale.

Arhitectura civila:

Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor imperiale, cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective.

Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei.

Insula, casa in care locuiau chiriasii, era “casa de raport”, compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn.

Arhitectura religioasa:

Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice alexandrine si mediteraneene din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor Orientului Apropiat.

Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei (din traditiile Asiei Mici).

Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri.

Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta decat celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la intrare sunt: pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un esonartex. Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium.

In afara tipului bazilical, au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea cu brate inegale (Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic spatial transversal, numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central.
Pentru planul central: Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe din Salonic, biserica Santo Stefano rotondo din Roma, iar la Ravenna, Baptiseriul Neonian, cu plan octagonal.

Sistemul de acoperire al unui edificiu inaltat pe plan bazilical este sarpanta aparenta, iar la cel pe plan central este cupola.

2. Epoca lui Justinian (secolul al VI-lea, “secolul de aur”)

Arhitectura civila:

Inregistreaza din sec. III pana in sec. IV aparitia unor palate grandioase in Asia Mica, continuand vechile traditii romane si orientale. Autoritatea imparatului bizantin, considerata sacra, va da palatului aureola de “sacru”.

Palatul sacru, construit de Constantin cel Mare, va primi prin Justinian o mai mare amploare.
Arhitectura edilitara:

In Constantinopol, cisternele subterane, ramase din timpul lui Justinian, dau dimensiunea grandorii lucrarilor publice. Cisterna bazilicii cu 420 de coloane, cat si cea de la Bin Bir Direk cu 224 de coloane, erau destinate sa asigure asezarilor urbane reserve mari de apa.

Arhitectura militara:

Razboiul a impus intarirea fortificatiilor capitalei, dublarea zidurilor de incinta si a turnurilor de paza.

Arhitectura religioasa:

Numeroase cladiri cu caracter religios sunt ridicate in zona rasariteana a Imperiului. Problemele dificile pe care le-au infruntat inginerii si arhitectii au fost impuse de necesitatea primirii credinciosilor, in numar tot mai mare, in incinta cladirilor.

Planul central va fi cel preferat. Solutiile boltilor si cupolelor vor fi studiate si preferate. In afara sistemului de acoperire, cu ajutorul cupolei asezate pe zidurile cilindrice, in forma de tambur, cum este Mausoleul lui Teodoric din Ravenna, a inceput sa fie folosita cupola pe pandantivi pentru ca sa devina, cu timpul, solutia preferata in arhitectura bizantina.

Sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe pandantivi si cupola cu trompe.

In cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, solutia cupolei este una originala. Inventia era aplicata in primul rand asupra zidurilor planului patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicircular sprijinite pe stalpi; in al doilea rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane ale celor patru arce semicircular; in al treilea rand, in crearea pandantivelor, fragmente de sfera care fac legatura intre baza circulara a cupolei si unghiurile drepte ale navei.
Planurile prezinta cateva tipuri: planul bazilical (Sant’ Apollinare Nuovo si Sant’ Apollinare in Classe din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale – present la biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol); tipul central, biserica San Vitale din Ravenna, cu inscrierea cupolei in plan octagonal, alteori cladiri de tip central sunt correlate cu planul patrulob, polilob, treflat si patruconc.

Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol:

“Cel mai grandiose exemplu de basilica cu cupola” (Virgil Vatasianu), cladirea a fost reconstruita in timpu lui Justinian, intre 532 si 537, de catre doi greci, arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola bisericii, cu diametrul de 31 m, situata la o inaltime de 56 m, era plasata deasupra navei central, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al constructiei. Cutremurul din 558 a produs prabusirea cupolei. Reconstruirea acesteia i-a revenit inginerului Isidor Junior. El a micsorat diametrul realizand o deschidere mai mica decat a primei variante a cladirii, solutie persistenta pana azi.

3. Perioada iconoclasta (sec. VII-IX)

Bizantul a trait de-a lungul acestor secole o perioada instabila ca echilibru politic. Imperiul Bizantin inregistrase dificultati inca din secolul al VI-lea, prin patrunderea slavilor in Balcani si, in prima jumatate a secolului al VII-lea, prin rezistenta impotriva avarilor si persilor. Arabii au ocupat o serie de provincii rasaritene ale imperiului (Palestina, Siria, Egipt), in vreme ce bulgarii, in secolul al VII-lea, si-au intemeiat statul.

Autoritatea imparatului nu mai e recunoscuta. In interiorul imperiului au loc lupte religioase intre cei care condamnau cultul icoanelor (iconoclasti) si cei care slujeau icoanele (iconoduli). Conflictul a atins moment grave in sec. al VIII-lea pana in 843.

Intreruperea si calmarea temporara a conflictului prin Sinodul Ecumenic de la 787, din Niceea a permis evolutia artei figurative din zona est-europeana, in cadrul bisericii ortodoxe.
Reluarea luptelot religioase va avea doua consecinte grave prin victoria iconoclastilor: distrugerea unor monumente si parasirea teritoriului de catre artisti.

Arhitectura:

Arhitectura profana din acea perioada, disparuta in timp, a ramas cunoscuta prin comentariile din texte care pomenesc de luxurianta si exotismul Palatului sacru.

Arhitectura religioasa prezinta cateva tipuri caracteristice de cladiri:
1. biserica tavanita (biserica Sfanta Sofia din Niceea)
2. bazilici boltite si inzestrate cu cupola (Sfanta Irina din Constantinopol)
3. biserica in cruce greaca cu brate egale (Sfanta Sofia din Salonic)
4. tipul central cu variante multiple (patrulab, patruconc, treflat)

4.Dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)

In aceasta perioada a avut loc maturizarea culturii byzantine. S-au inregistrat, de la Caucaz pana in Peninsula Balcanica, vii interferente cultural si o remarcabila circulatie de valori estetice, care au creat arta ambiantei byzantine.

Datorita populatiilor eterogene si traditiilor acestora, aflate in Imperiul Bizantin, s-au constatat influente reciproce.

Perioada coincide cu misiunile pentru crestinarea slavilor, finalizate cu crestinarea sarbilor si bulgarilor si a rusilor. Populatia slava a fost un puternic mediator care a transferat de la o zona geografica la alta categorii varitate de forme si conceptii artistice. In afara lor, calugari din Asia Mica, din Mesopotamia, Armenia de sud si Capadocia au calatorit spre Apus si au purtat cu ei semnele culturii bizantine.

Arhitectura

In arhitectura civila, este consemnata faima palatelor imperiale si luxul capitalei byzantine. Construirea complexului residential continua traditia “Casei lui Justinian”. Una dintre resedinte, transformata in palat, a fost Palatul Blachernelor din Constantinopol.

Arhitectura religioasa

In zona ambiantei bizantine, adica Constantinopol, Peninsula Balcanica (Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria, Grecia), Italia, Armenia, Asia Mica:
1. biserica-hala, cu inaltimea egala a navelor (biserica Sfanta Sofia din Ohrida, Macedonia)
2. biserica-sala, cu nava dreptunghiulara sau patrata, raspandita in Bulgaria
3. planul in cruce greaca, in Greca, Macedonia (“tip macedonean”), present si la Venetia (basilica San Marco)
4. Planul catolicon-athonit raspandit in Grecia
5. Tipul central cu cupola in Peninsula Balcanica, Grecia, Armenia, arhipelagul Egeic
Dimensiunile sunt in general mici, diametrul cupolei nedepasind 10 m. Monumente tot mai multe se datoreaza ctitorilor nobili. Populatia satelot din Balcani a fost interesata sa construiasca biserici. Resulta monumente pretentioase, dar si modeste, la sat.

5.Arta bizantina in secolele XIII-XV

Renasterea Paleologa

Imparatul Mihail al VIII-lea, intemeietorul ultimei dinastii byzantine a Paleologilor, a reconstruit unitatea politica a Imperiului Bizantin.

Bulgaria si Serbia luptau pentru infiintarea taratelor. Turcii ocupasera provinciile din Asia Mica, apoi toata Peninsula Balcanica, cucerind Serbia, Bulgaria, Grecia si in 1453 Constantinopolul.
In arta, in locul monumentalitatii isi face aparitia constructia cu dimensiuni mici precum si atmosfera discreta.

In arhitectura civila, la Mistra, in sud-estul Peloponezului (nume medieval Moreea), s-a pastrat un singur complex, deteriorat azi, un “Pompei bizantin”.

La Constantinopol, in locul Palatului Blachernelor, se afla “Tekfur Serai”, foarte luxos.
Mistra: unul din ultimele centre de cultura bizantina. A fost o perioada centrul guvernarii militare, apoi a devenit centru ecleziastic, patriarhie, cu manastiri, biserici, o mare biblioteca, evoluand ca centru Episcopal al Spartei.

Doua mari familii erau dominante: Cantacuzinilor si Paleologilor.

Cantacuzinii (1348-1384). Mistra, capital Despotatului de Moreea

Mistra devine capital Despotatului de Moreea, cu guvernarea autonoma si dependenta directa de Imparat.

Imparatul Ioan VI Cantacuzino a trimis in Moreea pe fiul sau Manuel, cu dreptul de a decide politica proprie. Zona a devenit prospera, Mistra imbogatindu-si patrimonial cu monumente civile si ecleziastice.

Dinastia Cantacuzinilor s-a prelungit cu in timpul lui Matei si Demetrios, apoi a lasat loc Paleologilor.

Paleologii (1383-1460). Renasterea paleologa

Dinastia paleologa s-a caracterizat prin politica de expansiune si luptele politice de extindere a autoritatii asupra Greciei continentale. Mistra a fost sufletul Peloponezului, centrul intellectual al scrisului, centrul de filosofie clasica, focarul de literature si arta.

Arhitectura militara

Constructii de tipul cetatuilor ridicate in Serbia, Bulgaria si Grecia, destinate apararii.

Arhitectura religioasa

Nu a inregistrat elaborarea unui nou tip de plan, de structura su system de acoperire, ci doar o reducere a variantelor cunoscute.

Bazilica este frecventa in provinciile grecesti. In zonele periferice ale imperiului sunt prezente tipul sala si planul central, cu cupola sau boltit semicilindric. Planul in cruce greaca e raspandit in Grecia si Macedonia, iar planul triconic in Macedonia si Bulgaria.

In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de acoperire foloseste cele trei forme traditionale:
1. Sarpanta de lemn
2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa
3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatra
Plastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii flancheaza puternic zidurile la exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire.

Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect particular este folosirea alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta arcadelor oarbe.

Bibliografie: Manual de istoria artei, vol. I, Adriana Botez-Crainic

Culoarea si sunetul

Ne plac diferite culori. Ne plac diferite sunete. Daca am incerca sa atribuim fiecarei culori un sunet?

Compozitie VII
Wassily Kandinsky, 1913
sursa

Pictorul Wassily Kandinsky a semnalat corespondente intre sunete si culori in felul urmator:

Fiind “un mijloc de a exercita o influienta directa asupra sufletului, culoarea este clapa. Ochiul este ciocanul. Sufletul este pianul cu multe coarde.(...) Artistul este mana care, pe o clapa sau alta, face sa vibreze corespunzator sufletul omenesc”.

“Albul si negrul indeplinesc rolul pauzelor in muzica.”

“Rosul deschis (Saturn) aminteste sunetul fanfarelor, in care tuba vine cu tonul ei incapatanat, insistent, puternic”.

“Rosul de cinabru suna ca tuba si ar putea fi comparat cu puternicele batai ale tobei”.
Rosul rece, deschis, evoca “sunete limpezi, mai inalte, ale viorii”.

Oranjul “rasuna ca un clopot moderat de biserica, ce cheama credinciosii la rugaciunea Angelus, sau ca o voce de alto ori ca o viola cantand un largo”.

“Galbenul luminos rasuna ca o trompeta ascutita (...) sau in fanfare stralucitoare”.

“As desemna verdele absolute cel mai bine prin sunetele linistite, prelungi, de o inaltime mijlocie, ale viorii”.

“In reprezentarea muzicala, albastrul-deschis seamana cu un flaut, iar albastrul-inchis cu un violoncel; pe masura ce se adanceste, seamana tot mai mult cu minunatele sunete ale contrabasului; in forma cea mai adanca si solemna, sunetul albastrului este comparabil cu cel al orgii.”

Violetul “seaman cu sunetul cornului englezesc, al fluierului ciobansesc, iar in tonurile inchise cu sunetele adanci ale instrumentelor de lemn (de exemplu, ale fagotului)”.

Analogii mai simplu de remarcat pot fi consemnate in operele musicale care isi propun in mod declarat sa sugereze sonor imagini din natura. Concertul pentru vioara si orchestra “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi (1678-1741) este unul dintre cele mai suggestive in acest senns; trilurile viorii din “Iarna”, evoca perfect “desenul” lasat in gheata de un patinator... Cu un secol mai tarziu, Claude Debussy (1862-1918) a compus opera intitulate “Reflexe in apa”, “Catedrala scufundata”, “Gradina sub ploaie”.

Nu stiu daca e corect, dar imi aduc aminte ca am auzit undeva ca artistul suferea de o afectiune provocata de niste paraziti ai creierului, in sensul ca atunci cand auzea muzica ii apareau in fata ochilor niste culori pulsand in ritmul muzicii, fapt care l-a ajutat sa coreleze culorile si sunetele.

Bibliografie: Culoarea in arta, Liviu Lazarescu, Editura Polirom 2009

De pe blog-uri

Pe American Gallery

Karl Bang (1935)

Serenity

A Mother’s Love

continuare aici

Henry Salem Hubbell (1870-1949)

By The Fireside

continuare aici

Fred Machetanz (1908-2002)

Tender Arctic

Pick Of The Litter

continuare aici

Pe Art Inconuu

Clausen's country girls

"Gathering potatoes" 1887

"A school girl" 1891

continuare aici

Charles Reiffel (1862-1942)

"Autumn design #2" 1950's

"After the blizzard"

continuare aici

sursa poze: Art Inconuu

In ultimul timp nu am avut inspiratia necesara sa scriu la fel de des cum scriam inainte, dar imi voi relua cat de curand activitatea. Cat despre noua infatisare a blog-ului, nu va speriati, nu va ramane asa. Momentan ma joc cu Photoshop-ul, dar inca nu am rabdare sa realizez un "look" mai elaborat. Va urma si asta la un moment dat. Oricum, sper ca sunteti in vacanta/concediu si ca intrati mai rar pe net, sau poate chiar deloc. O pauza departe de calculator este foarte necesara din cand in cand. :)

Nu-i usor sa fii regina

Citind cartea Elisabeta I, regina virgina, de Carolly Erickson, de care am amintit si intr-un alt post, am aflat cateva lucruri surprinzatoare despre perioada in care a domnit celebra regina, mai precis despre Anglia secolului al XVI-lea.

Elisabeta I, de Quentin Metsys the Younger, 1583
sursa

Regina avea un comportament schimbator de la o zi la alta, fiind caracterizata de o multime de toane pe care nimeni nu i le putea anticipa. Amabila si generoasa pentru o clipa, devenea brusc furioasa si iritata, tipand la persoanele din jur, care inghetau de frica. Regina obisnuia sa injure mult si urat, lansand o adevarata moda printre curteni, care erau mai mult decat fericiti sa o imite.

In multiplele ei accese de furie, Elisabeta isi lovea doamnele de companie, spunand apoi ca a fost un accident, nimeni neavand curajul sa o contrazica. Unei doamne i-a rupt degetul, iar alteia i-a infipt cutitul in mana in timpul mesei.

Elisabeth I de Nicholas Hilliard, 1572
sursa

Regina adora hainele scumpe, impopotionate si machiajul puternic, impunandu-le curtenilor sa faca la fel, transformandu-i in adevarati snobi, preocupati doar de aspectul fizic. Ii placeau in special creatiile italiene, moda italiana fiind foarte apreciata inca din acele timpuri.

Regina avea o gramada de amanti, cu care se afisa fara rusine in societate si uneori ii punea pe acestia in situatii penibile. Era foarte senzuala si pasionala, placandu-i sa fie adorata si admirata. Obisnuia sa isi alinte amantii cu apelative ca "broscuta" si ''oita". A avut cateva tentative de casatorie, dar nu le-a dus la bun sfarsit niciodata.

Barbatii care aspirau la o functie importanta la curte, puteau castiga aprecierea reginei daca stiau sa danseze cat mai gratios.

Pe timpul verii, regina organiza calatorii lungi de cateva luni, la care erau invitati sa participe o multime de curteni. Calatoriile erau dificile, obositoare, fiecare persoana dorindu-si sa nu fie invitata. Toata lumea purta hainele obisnuite si coafurile elaborate, sufocandu-se de cald, ajungand la destinatie intr-o stare deplorabila. Locurile de popas erau stabilite dinainte, consistand din hanuri si castelele nobililor, uneori construite special pentru sosirea reginei, nobilii ajungand de multe ori la faliment. Castelele erau neincapatoare, avand incaperi mici, umede si intunecoase, care erau considerate confortabile daca li se inchideau usile. Unii curteni erau nevoiti sa doarma prin beciuri sau afara. La plecare, proprietarul castelului se trezea cu multe obiecte lipsa si diverse stricaciuni produse de alaiul regesc, provocandu-i adevarate gauri in buget.

Oamenii din orasele mai mici si pregateau din timp pentru sosirea reginei, cheltuind o groaza de bani pentru renovari, piese de teatru si alte spectacole. S-a mers atat de departe incat un par foarte inalt si batran a fost scos din radacina si replantat in centrul unui oras, pentru a-l vedea regina, care urma sa tina un discurs.

Alaiul regesc nu putea locui prea mult timp intr-un castel, deoarece nu exista canalizare. Toaletele curtenilor, decorate cu stofe scumpe, erau varsate de servitori in latrine, care la un moment dat se umpleau, facand aerul irespirabil. Nici in grajduri situatia nu era mai buna. Mizeria atragea sobolani, iar curtenii se umpleau de purici. Atunci alaiul se muta intr-un alt castel si tot asa.

Regina primea des amentintari cu moartea, traind in fiecare zi cu teama de a fi atacata.

Regina era mare amatoare de bere.

Cea mai mare pedeapsa in afara de executare, era intemnitarea in Turnul Londrei, in cele mai aspre conditii.

Turnul Londrei
sursa

Sper ca v-au placut aceste delicioase aspecte de la curtea englezeasca din secolul al XVI-lea. Mie mi s-au parut foarte interesante si imi dau seama ca viata reginei si a curtenilor nu era deloc usoara si confortabila in acea perioada.

Vacanta pe litoralul romanesc. Mare. Soare. Nisip. Scoici. Alge. Pescarusi. Umbrelute. Inghetata. Costume de baie. Bronz. Placinta cu branza. Sombrero. Muzica. Dans. Cumparaturi. Roz. Relaxare.

Cel mai antrenant spectacol de samba cu trupa Vai-Vai din Brazilia.

Michelangelo vs. Leonardo

Michelangelo (1475-1564) si Leonardo (1452-1519) au trait in aceasi perioada. Michelangelo nu era un barbat impunator, chipul sau aspru, usor asimetric si hainele sale mereu murdare din cauza cioplitului in marmura, nu puteau concura cu gratia, frumusetea si eleganta lui Leonardo, care se imbraca dupa ultima moda, se parfuma si afisa o atitudine plina de farmec.

Portretul lui Michelangelo
Jacopino del Conte, 1535
sursa

Portetul lui Leonardo
recent descoperit in sudul Italiei,
in colectia unei familii aristocratice
sursa

Cei doi mari artisti nu se inghiteau unul pe altul. Leonardo sustinea ca un adevarat artist isi manifesta conceptia, creativitatea si maiestria numai prin pictura, sculptura coborand-o la rangul de meserie. Michelangelo, care traia pentru a sculpta in marmura, care considera marmura adevaratul si unicul suport prin care isi putea exprima spiritul creator, a fost profund jignit de aceasta afirmatie. Totusi, isi recunosteau unul altuia talentul, dar fiecare se credea mai bun decat celalalt.

Leonardo primea comenzi mai importante decat Michelangelo si mult mai bine platite. Acesta din urma, dorind sa-si demonstreze superioritatea, a facut tot posibilul pentru obtinerea realizarii unei fresce pe peretele opus celui pe care picta Leonardo Batalia de la Anghiari, cu toate ca urma sa fie platit de trei ori mai putin decat rivalul sau.

Cele doua fresce trebuiau sa decoreze Salone dei Cinquecento din Palazzo Vecchio, Florenta. Aceasta a fost singura data cand cei doi mari artisti au lucrat impreuna. Leonardo a ales sa reprezinte cai, pe care se pricepea cel mai bine sa-i deseneze, iar Michelangelo a ales redarea corpului uman in miscare in Batalia de la Cascina.

Batalia de la Anghiari, copie
Peter Paul Rubens
sursa

Batalia de la Cascina, copie
Aristotele da Sangallo, discilpolul lui Leonardo
sursa

In 1504, Leonardo a primit comanda de la gonfalonierul Piero Soderini, contractul fiind semnat de Niccolo Machiavelli. Artistul a reprezentat un moment din viata lui Niccolo Piccinino, un condotier in serviciul ducelui Filippo Maria Visconti din Milano. A desenat o incaierarea violenta de cai si oameni luptandu-se pentru victorie, in Batalia de la Anghiari.

Studiu pentru Batalia de la Anghiari
Leonardo
sursa

Studiu pentru Batalia de la Anghiari
Leonardo
sursa

Din pacate, dorinta artistului de a experimenta a generat o catastrofa. Leonardo a pictat pe perete cu culori de ulei si a acoperit pictura cu un strat protector gros, dintr-un amenstec de ceara. Culorile au inceput sa se scurga, iar artistul, dorind sa le usuce cat mai repede, a aprins mai multe plite cu carbuni, salvand doar partea de jos. Proiectul a fost astfel abandonat, pictura fiind acoperita de alta. A ramas o copie a lui Rubens.

Michelangelo, gandindu-se ce subiect sa aleaga pentru confruntarea cu rivalul sau, s-a oprit asupra glorioasei victorii a florentinilor in lupta cu Pisa din 28 iulie 1364. A reprezentat momentul in care soldatii florentini care se scaldau in raul Arno, au fost anuntati sa sunt atacati, grabindu-se sa isi adune armele, pregatindu-se de lupta. Acest episod i-a dat posibilitatea de a infatisa corpul uman in toata splendoarea lui. Artistul nu a terminat fresca, fiind chemat la Roma de Papa Iuliul al II-lea in 1505, pentru a-i construi mormantul.

Schitele lui Michelangelo pentru Batalia de la Cascina:



sursa poze

Doi artisti geniali, doua picturi fata in fata. Pot fi ele comparate? Daca da, cine ar fi castigat?