Ne plac diferite culori. Ne plac diferite sunete. Daca am incerca sa atribuim fiecarei culori un sunet?
Pictorul Wassily Kandinsky a semnalat corespondente intre sunete si culori in felul urmator:
Fiind “un mijloc de a exercita o influienta directa asupra sufletului, culoarea este clapa. Ochiul este ciocanul. Sufletul este pianul cu multe coarde.(...) Artistul este mana care, pe o clapa sau alta, face sa vibreze corespunzator sufletul omenesc”.
“Albul si negrul indeplinesc rolul pauzelor in muzica.”
“Rosul deschis (Saturn) aminteste sunetul fanfarelor, in care tuba vine cu tonul ei incapatanat, insistent, puternic”.
“Rosul de cinabru suna ca tuba si ar putea fi comparat cu puternicele batai ale tobei”.
Rosul rece, deschis, evoca “sunete limpezi, mai inalte, ale viorii”.
Oranjul “rasuna ca un clopot moderat de biserica, ce cheama credinciosii la rugaciunea Angelus, sau ca o voce de alto ori ca o viola cantand un largo”.
“Galbenul luminos rasuna ca o trompeta ascutita (...) sau in fanfare stralucitoare”.
“As desemna verdele absolute cel mai bine prin sunetele linistite, prelungi, de o inaltime mijlocie, ale viorii”.
“In reprezentarea muzicala, albastrul-deschis seamana cu un flaut, iar albastrul-inchis cu un violoncel; pe masura ce se adanceste, seamana tot mai mult cu minunatele sunete ale contrabasului; in forma cea mai adanca si solemna, sunetul albastrului este comparabil cu cel al orgii.”
Violetul “seaman cu sunetul cornului englezesc, al fluierului ciobansesc, iar in tonurile inchise cu sunetele adanci ale instrumentelor de lemn (de exemplu, ale fagotului)”.
Analogii mai simplu de remarcat pot fi consemnate in operele musicale care isi propun in mod declarat sa sugereze sonor imagini din natura. Concertul pentru vioara si orchestra “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi (1678-1741) este unul dintre cele mai suggestive in acest senns; trilurile viorii din “Iarna”, evoca perfect “desenul” lasat in gheata de un patinator... Cu un secol mai tarziu, Claude Debussy (1862-1918) a compus opera intitulate “Reflexe in apa”, “Catedrala scufundata”, “Gradina sub ploaie”.
Nu stiu daca e corect, dar imi aduc aminte ca am auzit undeva ca artistul suferea de o afectiune provocata de niste paraziti ai creierului, in sensul ca atunci cand auzea muzica ii apareau in fata ochilor niste culori pulsand in ritmul muzicii, fapt care l-a ajutat sa coreleze culorile si sunetele.
Bibliografie: Culoarea in arta, Liviu Lazarescu, Editura Polirom 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu