8 mai 2009

Nicolae Grigorescu (1838-1907)

Pana acum am vorbit de viata si opera marilor pictori din afara tarii noastre, insa nu trebuie sa uitam ca si noi ne mandrim cu artisti de exceptie. Nicolae Grigorescu face parte dintre acestia.

Autoportret
Nicolae Grigorescu
Galeria Nationala, Bucuresti
sursa: wikipedia

Nicolae Grigorescu s-a nascut in satul Pitaru, judetul Dambovita. Dupa moartea tatalui sau, s-a mautat in Bucuresti la o matusa, unde a intrat ucenic in atelierul pictorului ceh Anton Chladek. A executat icoane si picturi murale pentru biserici, apoi, la interventia lui Mihail Kogalniceanu, a primit o bursa de studiu la Paris.

Nicolae Grigorescu
sursa: wikipedia

La Paris, a facut numeroase copii dupa operele de la Luvru, a frecventat atelierul lui Sebastien Cornu, unde a fost coleg cu Renoir, apoi a facut parte din grupul pictorilor de la Barbizon, care isi realizau operele in plain-air. A expus la Salonul de la Paris, a calatorit la Viena, Italia, Grecia si Constantinopol, a luat parte la razboiul de independenta din 1877-78 ca pictor de front, a revenit in tara unde a deschis mai multe expozitii la Ateneul Roman.

In opera lui Grigorescu se simte influienta pictorilor francezi, dar artistul nu a renuntat niciodata la subiectele autentice din tara noastra, pe care le-a zugravit intr-un mod admirabil, exprimandu-si dragostea sa fata de taran si de satul romanesc.

Dar marele aport al lui Grigorescu la pictura româneasca este în domeniul peisajului. Nu numai ca el pune acest gen, desconsiderat în trecut, în centrul activitatii sale, ci îl si concepe altfel decît pîna acum. O radicala schimbare a atitudinii fata de natura are ca urmare transformarea peisajului dintr-un decor conventional si lipsit de viata, într-un echivalent poetic al motivului în fata caruia artistul vibreaza sincer. Narativul este înlocuit astfel cu liricul. înregistrarea amanuntelor preocupata sa devina document lasa locul trairii subiective.[1]

O adevarata monografie a satului românesc, a celui din zona dealurilor, se configureaza din scenele cele mai simple: un car cu boi trece un vad, altul vine agale încarcat cu fîn, un taran îsi ara ogorul, doua fete torc la poarta, un convoi de carute vin de la bîlci, un ciobanas pazeste turma. Interesant ca în toate împrejurarile: la munca si la razboi, ca soldat, la petrecere, la bîlci, cînd se aduna mai multi laolalta sau în singuratatea naturii, taranii lui Grigorescu împartasesc o stare de voiosie, de încredere si de optimism robust. Supunînd realitatea unui proces electiv preferential si alegînd din ea doar ceea ce corespunde sufletului sau, adica stabilindu-se cu sevaletul într-o anume regiune (cea a dealurilor), manifes-tînd predilectie pentru un anumit tip de barbat si de femeie, pentru o anumita vîrsta (cea a tineretii), pentru un anumit anotimp (vara), pentru un anumit copac (mesteacanul) s.a.m.d. si, dimpotriva, ignorînd aspectele mai sumbre, « pictorul colnicelor românesti» ne-a înfatisat desigur un tablou cam unilateral, înfrumusetat, idealizat. Faptul este mai accentuat catre sfîrsitul vietii cînd un idilism factice, pe gustul burgheziei, îsi face loc în tratarea acestei teme vatamînd operei sale în ansamblu.[2]

Henri Focillon spunea: "Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."[3]

Opera:

Portrete: D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon, autoportrete
Scene de lupta: Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci
Peisaje din tara si din afara: La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna
Aspecte din satul romanesc: seriile "car cu boi", Bordei in padure, Fete lucrand la poarta
Chipuri de tarani: Taranca cu marama, Taranca voioasa, Taranca din Muscel, Fata cu ulciorul, Fata sezînd pe un tapsan, Fata cu basmaua galbena, Taran de la munte, Cioban (1874), Unchias de la munte.

Car cu boi (1899):

Car cu boi
Nicolae Grigorescu, 1899
Galeria Nationala, Bucuresti
sursa: wikipedia

Carul cu boi este surprins mergand alene pe un drum de campie, redat prin amestecuri de griuri, rosu si ocru. Compozitia e echilibrata, desfasurandu-se intr-o perspectiva deschisa, orizontala, in fundal fiind sugerata o padure. Tusele sunt largi, vizibile, artistul utilizand o pasta groasa si abundenta. Taranul care conduce carul este reprezentat prin cateva miscari de pensula, fara sa ii fie accentuate trasaturile. Se poate observa umbra colorata lasata de carul cu boi, corespunzand principiilor impresioniste si plain-air-iste.

Bibilografie: [1], [2] art-zone.ro; [3] wikipedia

Vezi si: Pescarita la Granville

5 comentarii:

Anonim spunea...

foarte frumos m-ia fost de ajutor multvreu sa stiu mai multe sa citesc mai mult faorte frumos mia placut!!!

Anonim spunea...

foarte interesant!m-ati ajutat mul la teme!

Anonim spunea...

foarte frumos si interesant!!!!!!!!
imi place chiar foarte mult si m-a
ajutat la o tema.
eu cred ca grigorescu a fost cel mai
mare pictor roman!!!!!!!!!

mihaela spunea...

Buna, cautam ceva si am ajuns aici pe blogul tau, foarte frumos, totul interesant, iti doresc sa reusesti in tot ,mult succes.

Anonim spunea...

mersi super mult!!!!!
super fain referatu!!!
Succees sa ai!!!