Henri Matisse (1869-1954)

Henri Matisse, pictor francez, a fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse dă impuls mişcării foviste, dar este în acelaşi timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât şi în creaţia artiştilor renascentişti sau cu operele contemporanilor săi.

Autoportret
Henri Matisse, 1918
Muzeul Matisse, Le Cateau-Cambresis
sursa: wikipedia

In 1904, dupa de a terminat Sclava, Matisse, impins de la spate de prietenii sau, Paul Signac si Henri-Edmond Cross, a inceput sa experimenteze tehnica pointilista apartinand Neo-impresionismului. Paleta sumbra a primelor sale lucrari a fost inlocuita printr-o coloristica puternica. Pana in primavara lui 1905, cand a expus Lux, calm si voluptate la Salonul Independentilor, paleta sa a devenit intensa, luminoasa, eliberata de constrangerea reprezentarii naturale. Pensula sa se misca ritmic, fara sa se subordoneze claritatii fundamentale, insiruind de la mazgaleli succinte pana la arabescuri liniare intortocheate.

In 1905, Matisse si familia sa si-au petrecut prima din multele veri la Collioure, un mic port pe coasta de sud-vest a Frantei. Doua lucrari executate aici au fost expuse la Salonul de Toamna, impreuna cu lucrarile lui Andre Derain (care si-a petrecut vara cu Matisse), Henri Manguin si altii. Colorate violent cu purpuriuri alaturate si bleumarin, cu o compozitie libera si informala, intoxicate de sentimente, au socat publicul si criticii, unul dintre motivele pentru care acest grup a fost numit les fauves, adica animalele salbatice.

Pana in 1907, predilectia sa pentru fovism a castigat, iar interesul sau pentru opera lui Cezanne a scazut. A aparut o noua preocupare pentru structura in lucrarile sale. Intr-o serie de portrete executate intre 1905-1911, a abordat cu constiinciozitate probleme de compozitie, experimentand diverse relatii personaj-fundal. In cateva lucrari din aceasta categorie, subiectul e prezentat in contrast fie cu un fundal simplu, fie taiat orizontal, astfel modelul fiind scos in evidenta. Totusi, in doua portrete, fundalul si personajul sunt aproape egale din punct de vedere vizual, influienta reciproca fiind mai complexa. Fata cu ochii verzi este una din aceste lucrari.

Fata cu ochii verzi

Fata cu ochii verzi
Henri Matisse, 1908
ulei pe panza
Muzeul de Arta Moderna, San Francisco
sursa

Personajul si fundalul se lupta pentru dominatie, chiar daca sunt legate una de alta. Curba nehotarata a barbiei fetei este reluata in broderia rochiei si in conturul accentuat al mulajului statuiei grecesti din spatele ei. Manuirea pensulei, atat in reprezentarea unui tipar sau a unei femei, este libera si expresiva. Relatia dintre planuri e mai stransa datorita loviturilor ritmice ale pensulei.

Libertatea manuirii culorii este in contrast cu reprezentarea statica, frontala a modelului, pozitionat strict vertical, inflexibil, oarecum in stanga axei centrale. Taietura orizontala a borului galben al palariei serveste in acest scop, taind curba parului si acoperind sculptura din spate. Modelul are fata de un oval ascutit, roz deschis si priveste fix cu niste ochi limpezi, totusi personalitatea sa nu e dezvaluita, reprezentand doar un element oarecare al acestei compozitii.

Culorii vesele, indraznete i se datoreaza impactul initial. Matisse a facut ca paleta sa fauvista sa fie mai bogata si mai densa. Nu mai observam portiuni de panza goala ca in peisajele si portretele din 1905-1906. Aici culorile complementare sunt stridente, nuantele fiind aproape suprapuse. Contururile negre arcuite, care in opera tarzie a lui Matisse vor prinde viata, aici delimiteaza elemente si pun in contrast stralucirea pigmentilor.

Traducere de pe artchive.com.