Mai jos, facem cunostința cu un alt Ingres, cu un mare interpret al realității. Atât în felul în care a redat figura regelui, cât și în detaliile costumului, în cele doua mâini întinse, în coroana, în sceptre, în toata partea stânga a tabloului artistul se arata un mare maestru.
E ca și cum tabloul ar fi fost despărțit în doua zone: sus zona divina, executata în stil clasic, jos realitatea. Cei doi îngeri sunt tot în stilul lui Rafael, ca și Madona.
Apoteoza lui Homer este un tablou de mari dimensiuni și conceput în înălțime, nepotrivit pentru rolul sau de plafon. El ar fi trebuit văzut de jos în sus, dar Ingres îl executa ca și cum s-ar prezenta unui privitor normal, în picioare.
Subiectul comporta o mulțime de portrete, căci Ingres imaginează literații lumii veniți sa aducă un omagiu șefului lor suprem, lui Homer, în momentul în care muza, una dintre cele mai frumoase creații ale lui Ingres, pune pe capul poetului orb coroana nemuririi.
Figurile trebuiau sa fie destul de precise, pentru ca sa evoce fără greutate trăsăturile personajelor, dar, în același timp, ireale, asa cum le-am vedea în vis. In alegerea lor, Ingres a fost extrem de scrupulos. A considerat ca prin reprezentarea lor în tablou el făcea o clasificare, de care alții se cuvenea sa tina seama.
La dreapta și la stânga tronului lui Homer sunt cele doua fiice nemuritoare, Iliada și Odiseea. Iliada, o splendid viziune, amintește de marile creații ale Renașterii, de Sibilele lui Rafael și Michelangelo. Odiseea este visătoare, ea a văzut atâtea în călătoria ei. Pentru aceste figuri, cât și pentru capul lui Homer, artistul a făcut numeroase schite. Numai pentru Homer sunt cunoscute pentru o suta de studii.
Sfântul Simforian, in care se găsesc detalii minunate, imaginate tocmai ca sa arate cât de învățat este un pictor de istorie putea sa fie la ocazie, Ingres a îngrămădit fără absoluta necesitate, nenumărate personaje. Ele mișuna, se jenează unele pe altele și toate au aerul ca sunt introduse ca sa ne arate cât de ușor știe Ingres sa rezolve problemele de perspective.
Totuși se găsesc câteva figuri minunate. In primul rând, figura sfântului, de pe planul întâi, arătat cu toata căldura, cu tot avântul sentimentului lui, cu acea nevoie de a se sacrifice pentru credința.
Sunt apoi, câteva fragmente de încântătoare picture, cum e călăul din planul întâi, femeia cu un copil în brate, figura plina de compasiune pentru suferința tânărului mucenic.
Criticata cu asprime de contemporani a fost figura din stânga, mama sfântului, în momentul în care, aplecata peste zidurile cetății, îl incurajează sa moara pentru credința lui. Cu dispreț pentru legile perspectivei, deși femeia e dincolo de ziduri, Ingres o pictează tot asa mare ca figurile din primul plan.
Izvorul este printre tablourile de nud, dintre cele mai admirate. A fost început în timpul primei șederi în Italia a artistului și terminat după 36 de ani. Tânăra fata care ii pozase nu mai putuse continua, iar tabloul rămâne neterminat pana când Ingres găsește un alt model asemănător primului.
Vârsta de aur, din castelul Dampierre, nu este terminata. In dreapta și în stânga, Ingres imaginează grupurile fericiților muritori, toți goi, petrecând, cântând, dansând, o imagine a paradisului terestru, pe care ducele De Luynes o credea foarte deplasata pentru salonul sau, dar totuși nu a distrus-o.
Varsta de aur
Jean Auguste Dominique Ingres, 1862
ulei pe pânză
Muzeul Fogg Art,universitatea Harvard, Cambridge, MA, USA.
sursa
Baia turceasca este tabloul executat în ultimii ani ai vieții artistului, la vârsta de 79 de ani. In el, Ingres revine din nou la tema care îl urmărește în tot decursul vieții, a reprezentării trupului femeiesc. El îngrămădește toate atitudinile și toate formele de frumusețe posibila, pe care le întâlnise în cariera lui de pictor. Totusi femeile devin acum mai grase, mai voluminoase, mai rotunde, aproape ca in sculpturile indiene.Jean Auguste Dominique Ingres, 1862
ulei pe pânză
Muzeul Fogg Art,universitatea Harvard, Cambridge, MA, USA.
sursa
Portretele:
Realist, Ingres pictează ceea ce vede, mai ales ceea ce e caracteristic, ceea ce individualizează un chip, pe care îl ridica pana in a face din el simbolul unui tip social sau psihologic. Chiar și modele ciudate, mai ales cele feminine, care se succed în vremea Restaurației , a domniei lui Louis Philippe, a celui de al doilea Imperiu, îl avantajează în cariera. El știe sa tragă folos din pene, din panglici, din voaluri, din nenumăratele bijuterii, din șalurile indiene, în toate culorile curcubeului.
In același timp, știe sa găsească pentru fiecare persoana ce-i pozează, poziția cea mai nimerita, cea care ii pune în valoare expresia figurii. Este un minunat desenator și are un mod personal de a înțelege coloritul, adică tot ceea ce se potrivea mai bine cu tehnica subțire, delicata, fără impastari, a execuției sale.
Ingres nu iubea portretul, il considera un gen înjositor pentru un pictor de istorie, cum se credea. Totuși nu a putut refuza asemenea opere în care îl găsim pe adevăratul Ingres.
Focillon descoperă trei faze în felul de a se prezenta al portretelor lui Ingres. Ele se pot urmări cronologic, începând cu portretul "etrusc", ieșit din contactul artistului cu vasele grecești și bazat pe puterea evocatoare a liniei.
Ceva mai târziu, avem portretul "quattrocentist", tribute de recunoștința pentru arta prerafaeliților. Linia șerpuitoare care mărginește conturul s-a potolit. De multe ori fondul este constituit de un peisaj.
Si mai târziu apare portretul rafaelic, omagiul supreme pe care pictorul îl aduce lui Rafael.
Când avea de executat un portret, Ingres începea cu o schița, în creion, în care fixa atitudinea personajului, silueta lui, gestul mâinilor, îndeosebi atunci când era vorba de o fizionomie interesanta. Mai ales în ceea ce privește poziția bratelor, artistul era grozav de exigent.
Madame Riviere este poate imaginea cea mai populara din opera lui Ingres, din prima parte a activității sale. E tipica pentru portretul de tip "etrusc". Ingres e preocupat sa realizeze un contur armonios, suplu, șerpuitor, prin cunoscuta sa execuție conștiincioasa, subtila, cu putina culoare.
Granet, printre portretele de bărbați se bucura de o mare faima. Face parte din categoria omagiilor fata de amici. Pe fondul tabloului, care aparține categoriei quattrocentiste, el a redat, cu o simplitate impresionanta, în tonuri plate,o silueta a Romei eterne.
Portretul lui GranetJean Auguste Dominique Ingres, 1807
ulei pe pânză
Muzeul Granet, Aix-en-Provence, Franta
sursa
Doamna Devaucay era una dintre frumusețile Romei și prietena intima a ambasadorului francez. Ingres este fermecat de trăsăturile pline de simplitate și de bunătate ale aceste femei, pe care o reda în portretul bazat pe concepția etrusca, pe eleganta siluetei.
Doamna DevaucayJean Auguste Dominique Ingres, 1807
ulei pe pânză
Muzeul Conde, Chantilly, Franța
sursa
Doamna Destouches este unul din acele “creioane” care minunează pe artiștii cunoscători și pe marele public. Totul e neașteptat, bizar, în acest portret. Modelul este așezat în asa fel, încât ai impresia unei compoziții puțin dezechilibrate. In liniuțe de o finete și de o precizie rara, ne sunt indicate nu numai trăsăturile fetei, ci și toate nimicurile unei toalete de ultima moda, pompoanele și fundele acestei extraordinare pălării.
O capodopera a artei franceze este portretul Domnului Bertin, directorul jurnalului “Des Debats”. Ingres incercase în nenumărate rânduri sa fixeze atitudinea pe care s-o dea acestui personaj, de o inteligenta sclipitoare, dar care, din cauza staturii fizice,era greu de pus în cadru, într-un portret. Ingres îl întâlnea adesea: îl văzuse în picioare, șezând, vorbind, perorând, luase după el numeroase schite. Nimic nu îl mulțumea pe deplin. Simțea ca alta trebuie sa fie înfățișarea pe care Bertin se cuvenea sa o aibă in portret.
Într-o zi, intrând la acesta din urma, Ingres îl surprinde în fotoliu, în momentul in care ii pune o intrebare. Il oprește și îl anunță plin de bucurie, cu acel entuziasm copilăresc, care ii era caracteristic, ca în sfârșit a găsit ceea ce cautase atâta vreme.
Una din pasiunile lui Ingres, în afara de pictura, era muzica. Astfel executa portretul lui Cherubini, compozitor renumit și bun prieten. Pornește de la idea Apoteozei lui Homer, introducând muza muzicii, încoronând pe muzicant. Din cauza materialului mai puțin solid, figura muzei s-a degradat cu vremea.
Demne de atenția sunt și portretul ducesei De Broglie, o frumusețe aristocratica și cel al doamnei Ingres, burgheza simpatica, grăsuță, placida.
Louise de Broglie, Contesse d'HaussonvilleJean Auguste Dominique Ingres, 1845
ulei pe pânză
The Frick Collection, New York
sursa
Printesa Albert de BroglieJean Auguste Dominique Ingres, 1853
ulei pe pânză
Robert Lehman Collection, Metropolitan Museum of Art, Manhattan
sursa
Doamna IngresJean Auguste Dominique Ingres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu