Mulți simțeau nevoia unei schimbări de orizont în arta, dar le-ar fi fost greu sa spună cum. A apărut nevoia apropierii de realitate și familiarizarea cu Antichitatea. Cunoașterea omului fizic si moral, înfățișarea lui în mediul înconjurător normal, cât și sugerarea celei de-a treia dimensiuni erau de asemenea foarte importante.
O schimbare în spiritul care concepe un subiect, o schimbare a subiectului însuși, este însoțita de mari modificări în mijloacele de expresie ale artistului. La finele Evului Mediu am asistat la apariția planșetei de lemn, a tabloului, ca suport și a uleiului ca purtător de culoare.
Toate aceste multiple preocupări vor conduce pe artiști la studiul anatomiei ca baza a desenului, la descoperirea perspectivei si la studiul clarobscurului, adică al distribuției luminii.
Nicăieri dorința de reînnoire nu a fost mai mare ca în Italia. S-a ajuns astfel la acea mișcare numita mai târziu Renaștere, fiindcă s-a considerat ca înseamna o naștere din nou a ceea ce fusese, o întoarcere la trecutul îndepărtat, adică la idealul și la praticile artei antice.
La Capua, în secolul al XIII-lea, pe de o parte, pe de alta, de către Niccolo Pisano, se făcuseră încercări de a se da o noua înfățișare sculpturii, în subiectele și spiritul ei, la contactul cu operele ramase de la romani. Apoi am asistat la tentativa lui Pietro Cavallini de a insufla mozaicului din vremea sa ceva din monumentalitatea, din seninătatea antica. O imagine a lui Christos putea fi comparata cu Jupiter.
BunavestireItalienii aparțineau lumii mediteraneene, erau animați de spiritul care trăiește în toate popoarele din jurul acestei mari fericite, albastre, scăldate în soare. La toate aceste neamuri, omul, sufletul si corpul lui interesează mai mult decât orice alt subiect. Iar aceasta înclinare nu se putea sa nu se apropie de felul de a simți și de a realiza a lumii vechi.
Dar mai era ceva care favoriza atunci localizarea in Italia a Renașterii, fiindcă și spiritul mediteranean și amintirea romana au existat acolo din toate timpurile. Un atare element este umanismul, adică mișcarea caracterizata prin nevoia de a cunoaște complet și obiectiv omul, pornind de la imaginea lui asa cum ea reieșea din textele lumii antice. Umanismul a contribuit enorm la clarificarea opiniilor artiștilor asupra felului în care lumea autentica considerase pe om și, prin urmare, a modificat concepția pe care Evul Mediu o avusese pana atunci despre acest subiect.
Influenta Greciei bizantine are totodată o mare importanta. Înainte de cucerirea Constantinopolului, dar mai ales după căderea lui în mâinile turcilor, mulți învățați, filosofi, posesori ai unor manuscrise antice, s-au refugiat în Italia, în primul rând la Florența, unde au întemeiat o noua “Atena”. Astfel, prin răspândirea clasicilor greci, s-au transformat complet ideile oamenilor din Apus, mai ales cele ale italienilor.
Artiștii ce pregătesc Renașterea au adesea o tehnica imperfecta, dar își doresc sa pătrundă cât mai adânc în tainele cunoașterii omului și naturii. Ei simt o mare admirație pentru producția antica, pe care nu o vad ca un model destinat sa fie copiat, ci ca pe o sursa de învățături, care sa le servească pentru a se regăsi pe ei înșiși și a-și croi singuri drumul. In fata problemelor estetice, Antichitatea ii ajuta sa rezolve dificultățile.
Însa, ca în toate timpurile, și la începutul secolului al XV-lea, artiștii se împart în doua categorii: pe de o parte cei nerăbdători, novatori, oamenii “moderni”; de alta, cei mai calmi, mai îndărătnici, care țin încă la tradiție și la trecut.
Biblografie: Manual de istoria artei (Renasterea), George Oprescu, Editura Meridiane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu