In timpul celui de-al doilea Imperiu, se ridica mărețe construcții în Paris si in alte orașe importante ale Franței. Carpeaux este un artist care, deși se conformează cerințelor elitei intelectuale și cercurilor oficiale din vremea sa, știe sa rămână consecvent cu sine însuși, sincer si original.
Contemporanii acestuia primesc și ei diverse însărcinări: marea clădire a Operei, aripile noi care se adăugau la Luvru sau, după căderea Imperiului, construcțiile pe care le ridica Republica.
Franța pierduse războiul de la 1870 si văzuse dărâmându-se rușinos un guvern. Națiunea și guvernanții simt nevoia sa arate lumii ca prestigiul poporului francez nu fusese atins, grăbindu-se sa achite repede cele cinci miliarde de franci drept despăgubire de război, apoi proiectând construcții numeroase și impunătoare. Organizează și Expoziția Universala de la 1878-1879, unde cei mai solicitați sunt sculptorii.
Auguste RODIN (1840-1917)
Rodin este un artist extrem de original, una dintre cele mai proeminente figuri ale secolului al XIX-lea.
Având o personalitate complexa, sculptorul este caracterizat de însușiri excepționale, de admirabile mijloace de expresie, posedând însa si alte însușiri care se opuneau și le contraziceau pe primele. Romantic, plin de pasiune clocotitoare, liric, el este totodată atras și de arta greaca din cea mai frumoasa epoca a ei, de echilibru, de monumentalitatea plastica a operei lui Fidias, ca și de cea a secolului al XVIII-lea francez.
Om ieșit din popor, Rodin a păstrat contactul cu aceasta clasa sociala căruia ii aparține, imprimând o distincție suverana multor lucrări ale sale. Interesat de tot ceea ce este general omenesc, ca un clasic, a știut sa pătrundă fizionomiile variate ale contemporanilor, lăsând în urma o galerie sincera și bogata de busturi și portrete.
Născut în 1840 din părinti foarte modești, este de mic atras de desen, pe care îl va practica cu pasiune toata viata, fiind foarte îndemânatic. Artistul este chinuit de posibilitatea de a prinde într-o linie fugitiva, însa expresiva, un moment unic, însa esențial, din atitudinile unui corp in mișcare. Fiind contemporanul dansatoarei Isadora Duncan, acesta o urmărește la multe dintre spectacole, încercând sa surprindă cu iuteala fulgerului diferitele atitudini ale corpului ei, dorind sa exprime ceva interesant, plin de frumusețe și ritm. Urmărește de asemenea concursuri de atletism și gimnastica.
La 14 ani ia lecții de desen la o scoala unde preda Carpeaux, numita “la petite ecole”. Cunoscându-l mai bine pe profesorul sau, nutrește sentimente de afecțiune si recunoștința pentru acesta, cât si pentru Barye, pe care il cunoaște de asemenea.
Dupa ce termina scoala, din lipsa de bani este nevoit sa practice diverse meserii care au legătura cu arta. Astfel devine pe rand decorator, turnător în bronz, ciseleur de metale, ajungând unul dintre rarii sculptori în stare sa execute singuri o lucrare, indiferent de dimensiuni, caracter si material. Viteza sa de lucru este uimitoare, cât si inteligenta, bunul simt și profesionalismul de care da dovada.
O prețioasa lecție pentru Rodin vine tocmai din partea unui lucrător, care il învață ca sculptura nu e o “întindere”, ci e o “adâncime”. Un sculptor trebuie sa reprezinte un corp, adică un volum, ca si cum suprafața pe care o are în fata nu ar fi în realitate decât extremitatea acelui volum, varful mai mult sau mai puțin lat pe care îl îndreaptă spre artist (Cf. Leonce Benedite, Rodin). Astfel, modeleu devine una din legile esențiale ale sculpturii.
Pentru Rodin, sculptura e arta de a prezenta un volum, asa încât sa se obțină pe suprafața lui jocuri interesante de umbre și lumini.
Natura sentimentala, după moartea unei surori care era călugărita, artistul intra la o manăstire, dorind sa devina și el călugăr. Superiorul ordinului din care făcea parte, aflând despre talentul sau, ii ordona sa sculptez, pozându-i ca model. Dupa terminarea sculpturii, acesta ii spune: “Tinere, nu ești făcut pentru calugarie; ieși afara de mănăstire si fa sculptura”.
Rodin se alipeste pe langa Carrier-Belleuse, reprezentantul oficial al genului. Vizitează grădinile zoologice, botanice si Muzeul de istorie naturala, executând studii după cai vii și jupuiți, apărând astfel interesul sau pentru motivul centaurului, ființa din antichitatea greaca, jumătate om, jumătate cal, spre a simboliza instinctual animalic din om.
In 1870, în Franța începe războiul. Rodin nu este apt pentru serviciul militar si se retrage la Bruxelles. In 1875, vizitează Roma și Florența, unde vede pe Ghiberti si Portile Baptiseriului, pe Donatello și Michelangelo, întorcându-se plin de inspirație, cu un impuls de a se apropia de natura, de ceea ce are ea mai caracteristic, mai viu, mai misterios.
In 1879 realizează prima sa opera importanta, “Vârsta de Arama”, care simbolizează umanitatea deșteptându-se la viata spirituala. Omul își rupe lanțurile animalice si se înalță la viata sufleteasca. Simbolul acesta e conceput sub forma unui tânăr schițând gestul expresiv al deșteptării, având un chip realist, fidel și convingător. Sculptura e respinsa de Salon, considerate un mulaj după un trup uman, dar când cineva zice “o fi un mulaj, dar e frumos”, e primita in expoziție.
Publicul se împarte în doua tabere, unii care sunt scandalizați de opera sa și alții care il considera un mare artist.
Se zice ca sculptura a fost lucrata seara, la lumina lumânării, de unde si finețea modelajului. Un trup viu sau o statuie, privite la lumina lumânării, asa încât razele sa alunece pe suprafața lor, prezintă numeroase reliefări care scapă în mod normal privirii.
Urmează un alt nud, cel al Sfântului Ioan Botezatorul, cu caractere individuale si mai accentuate.
Rodin călătorește in nordul Franței, unde ia contact cu catedralele și bisericile din Evul Mediu, devenind interesat de aceasta perioada.
Artistul isi imaginează o lucrare capitala, sub influenta Portilor Baptiseriului, a operelor din Evului Mediu si a lui Dante. El vrea sa realizeze Poarta Infernului, in fata careia se opresc Dante si Virgil, citind celebrele versuri care stau scrise deasupra. Proiectul nu a fost finalizat, rămânând doar grupuri si statui izolate, printre care “Adam si Eva”, “Sărutul”, “Gânditorul”.
In 1884 devine preocupat de o alta lucrare, “Burghezii din Calais”, un episod dramatic din războiul de 100 de ani. Englezii învinseseră orașul și impuseseră, după un puternic asediu, ca locuitorii cei mai importanți sa vina numai în cămașa, desculți si cu ștreangul la gat sa aducă cheile orașului, urmând apoi sa fie executați pentru a-i salva pe ceilalți.
Grupul e executat de doua ori, in marmura si bronz, dar este aspru criticat.
Artistul este insarcinat cu cu un monument al lui Victor Hugo, care trebuia sa fie central unui grup așezat în Pantheon. Artistul il prezintă pe poet gol, rezemat de o stânca, potolind cu o mana elementele naturii, pentru ca sa asculte inspirația în liniște. Inspirația e figurata ca o femeie ce se apleacă și ii șoptește la ureche o poezie, dat nu a fost executata.
In 1889 Rodin devine din ce în ce mai cunoscut, organizând o expoziție împreuna cu Monet, care a avut, bineînțeles, un răsunet enorm.
Asociația “Les Gens de lettres” ii comanda statuia lui Balzac, la care artistul are foarte mult de lucru. El vrea sa exprime natura bizara, aproape demonica a romancierului genial. Începe cu un portret veridic, pe care il alterează, ca sa-l apropie de fizionomia dorita. Toți o găsesc oribila, dar astăzi e o capodopera a secolului al XIX-lea.
In 1900, in timpul Expoziției international, Rodin organizează o expoziție individuala. Se poate spune ca e punctul culminant al carierei sale. Este foarte admirat, are mulți elevi, ajungând un fel de curiozitate a Parisului, după cum afirma un prieten în gluma, un fel de Turn Eiffel.
Din ce in ce mai preocupat de mișcarea expresiva in ea însăși, de gestul si atitudinea care sa rezume, sa evoce un corp in plina activitate, Rodin ajunge sa se mulțumească doar cu un detaliu expresiv, cu un fragment: o mana întinsa, un picior, o coapsa, ceva dintr-o fizionomie, lucruri exagerat de expresive. Este o sculptura impresionista cu gesturi aproape paroxiste, însa cât se poate de elocvente. Este perioada finala a vieții sale.
Despre opera sa voi vorbi pe larg într-un alt post.
Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul si Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu