Impresionismul

Impresie. Rasarit de soare

Claude Monet
sursa

Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. O fac cu ajutorul divizării tușei în culorile componente ale spectrului. Din acest moment, pictând în aer liber fără clarobscur și fără contururi, imaginea topindu-se în atmosfera în timp ce chiar umbrele sunt redate prin culoare, artiștii respective aplica o lovitura de gratie artei academiste oficiale.

Importanta lui Courbet în apariția Impresionismului

Pentru a înțelege apariția Impresionismului, trebuie sa aruncam o privire înspre realizările lui Courbet.

Courbet arătase ca arta adevărata nu are nimic în comun cu regulile în care o îngrădeau Academia și juriul Salonului Oficial. El considera ca subiectele pot fi luate din viata reala, din orice manifestare a ei, din ceea ce ii este familiar artistului, deci nu e necesar sa ne adresam mitologiei si alegoriei pentru a face un tablou bun, deși tradiția formulata de artiștii secolelor trecute nu trebuie ignorata.

El se întreba astfel: “Cum as putea picta îngeri, când n-am văzut niciunul niciodată?”

Courbet considera ca felul în care se poate executa o pictura nu are nimic în comun cu maniera celor apreciați atunci de public și de lumea oficiala. Din punctual sau de vedere, opera de arta trebuie sa pună în lumina calitățile de sinceritate, onestitate, convingere intima ale artistului, adică sa devina oglinda temperamentului sau.

Cu toate acestea, Courbet nu cunoștea viata moderna a Parisului. El pictate Ornans-ul sau natal si subiecte din realitatea imediata, numai din anumite straturi sociale, ignorând clasele superioare din timpul epocii lui Napoleon al III-lea.
In acel moment, Parisul era centrul întregii lumi civilizate occidentale. Locuitorii sai duceau o viata ușoara, plina de bunăstare materiala, de distracții variate și rafinate de noapte, de descoperiri științifice importante.

Descoperirea stampei japoneze

stampa japoneza
sursa

Stampa japoneza a avut o mare influenta asupra artiștilor de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Japonezii, imitându-i pe chinezi, dar mergând mai departe ca aceștia, s-au arătat incomparabili într-o arta minora, adică in gravura de lemn în culori. Aceasta era un produs rezervat poporului de rând, disprețuit de clasele nobile.

Japonezii arătaseră un dar evident și multa noutate în expresie. In Europa, aceasta stampa apare prin 1860, în ceainăriile chinezești din Londra și Olanda.

Ce vedeau artiștii francezii în aceste stampe?

In primul rând, subiectul era unul original, ilustrând “viata care trece”, adică cele mai felurite aspect ale traiului zilnic, scene din oraș, profesii, aspect umile de la țară, grupări din aglomerația urbana și rurala. Toate acestea erau sugestii directe si profitabile pentru un pictor care vroia sa redea viata contemporana.

Compoziția stampelor era de asemenea extreme de originala pentru perioada respectiva. In picturile europene, apărea cel mai des gruparea în piramida, inspirata de operele renascentiste.

Japonezii, în dorința de a da cât mai mult impresia “vieții care trece”, fără sa aibă aerul ca se ocupa de o grupare armonica, așează oamenii și obiectele la întâmplare, indiferent de situația personajelor unele fata de celelalte, deci decupau un pătrat, la întâmplare, din lumea înconjurătoare, cu personajele și peisajul cuprins intre laturile lui.

Coloritul era curios și surprinzător.

Japonezii executau desenele în vederea reproducerii lor prin gravuri de lemn. Din cauza modului de execuție al acestor gravuri, care necesita imprimarea unei singure culori la un moment dat, ei au simplificat foarte mult paleta coloristica, folosind doar din câteva tonuri plate, așezate unele lângă altele.

Totodată, detaliile inutile erau reduse, japonezii observând natura înconjurătoare și reducând totul la trăsăturile esențiale.

Deci, intre 1860-1865 are loc trecerea de la Realism la Impresionism. Artiștii care vor urma grupării impresioniste se găsesc in jurul Salonului Refuzaților, din cauza inovațiilor artistice care nu corespundeau principiilor eterne ale artei.

Edouard Manet (1832-1883)

Edouard Manet, autoportret

1879
ulei pe pânza
colecție privata
sursa

Edouard Manet poate fi numit codificatorul Impresionismului.

De origine pariziana, artistul face parte din înalta burghezie, fiind caracterizat de distincție, buna creștere și cultura liberala bazata pe o formație clasica.
Călătorește des în Olanda, unde studiază operele lui Rembrand si Franz Hals și în Germania.

La Paris, vizitează des Luvru, copiind operele marilor artiști ai Renașterii, în special cele ale venețienilor și spaniolilor.

De la Velasquez ia contrastele dintre tonurile închise si deschise.

Manet rupe tradiția coloristica franceza, considerând ca un artist trebuie sa își manifeste individualitatea. El crede ca tot ce il ajuta pe un pictor sa își elibereze instinctele merita sa fie salutat cu simpatie, căci scopul suprem în arta este sa fii sincer.

Pentru el contează aparenta mai mult decât “realitatea” din spatele lucrurilor, asa cum o concept unii filosofi și artiști. “Pictez ce vad”, spunea el, ceea ce era diferit de ceea ce “știa”.

Artistul pictează numai ce îl atrage, de aici venind “contemporaneitatea” și “modernitatea” lucrărilor sale. Efectele de lumina le reda prin tonuri clare, puse în tuse largi. Aspectele din natura apar ca niște pete luminoase, langa alte pete ceva mai întunecate, care se scot reciproc în valoare.

Manet este interesat in primul rand de figura umana, de înfățișarea contemporanilor. Criticii vremii afirmaseră ca figurile pictate de el au aspectul unor carti de joc, fără relief și contur. Totuși se observa o degradare fina a aceluiași ton, care da impresia de volume și reliefări, de a treia dimensiune, aceasta modulație a tonurilor conferind luminozitate picturilor sale.

Primele semne ale Impresionismului

Deci, Impresionismul e semnalat prin plain-airism, diviziunea tonurilor si coloritul clar. Umbra este considerate o alta nuanța a unei culori, fiind ea însăși o culoare, in general de nuanța slab albăstrie sau violeta.

Manet nu a fost plain-airist, dar punea culoarea asa cum o vedea la lumina zilei. El observa foarte bine variațiunile suferite de un obiect în aer liber, variațiuni cauzate de lumina și depărtare.

Cu venirea democrației, elita formata din Curte, nobili și înalta burghezie dispare. Publicul comun, adică “omul de pe strada”, nu are o cultura vasta, scăzând astfel criteriul după care se apreciau operele de arta. Are loc o lupta continua intre publicul ostil către tot ceea ce ii contrazice obiceiurile și artiștii, care vor sa aducă noutatea în arta.

Manet introduce aceasta noutate în arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a înțelege un motiv. Execuția simpla, sigura, franca ii ilustrează din plin temperamental.

Artistul introduce un raport precis si contrastant intre lumina și culoare. Pana la el, anumite parți erau prezentate în culorile lor natural, în tonul local, iar cele umbrite erau acoperite de un ton brun pana la ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul tonurilor clare fata de cele întrebuințate pentru părțile umbrite.

Denumirea de Impresionism

Denumirea acestui curent artistic vine de la o pânza de Claude Monet, intitulata “Impression. Soleil levant”, adică “Impresie. Răsărit de soare”, expusa in 1874. Epitetul implica ceva brusc și trecător, legat de o opera de arta, care trebuie sa exprime o emoție durabila, prinsa pentru eternitate.

Criticii au calificat în deradere întreaga mișcare de impresionism și au denunțat-o sub acest nume opiniei publice.

Focillon considera o “întinerire a picturii”, în ceea ce privește atitudinea artistului in fata vieții, a obiectelor ce îl inspira și a execuției.

Importanta luminii pentru impresioniști

Sentimentul cu care acești novatori privesc natura e un sentiment liric, de admirație entuziasta în fata aspectelor ei, determinate în mare parte de acțiunea luminii. Lumina este agentul principal care da viata, însuflețește și modifica personajele mereu, deși elementele componente rămân aceleași. Când e prezenta, natura este colorata, vesela, vibrează, iar când e absenta, totul e mohorât, trist, nuanțele tinzând spre cenușiu.

O tema din natura nu e ceva invariabil, nu rămâne mereu asa cum a fost văzuta de un artist într-un anumit moment, cum credeau peisagiștii secolelor trecute. Natura e în continua schimbare, iar aceasta schimbare depinde în primul rând de lumina, care la rândul ei variază cu anotimpul, cu ora zilei, cu condițiile atmosferice.

Principiile esențiale ale Impresionismului

Domeniul din care se aleg subiectele se lărgește aproape infinit. Orice are drept sa servească drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu condiția ca tratarea si execuția sa fie sincere și ireproșabile. Artiștii nu vor mai privi la însușirile fizice, concrete și permanente, ci mai degrabă la aparenta realității.

Lumina atelierului e rece, trista și foarte egala. Niciodată un tablou nu fusese lucrat în întregime în mijlocul naturii. Impresioniștii cred ca astfel se falsifica realitatea și ca un peisaj trebuie sa fie executat unde a fost văzut, metoda plain-airista ajungând la rangul de doctrina.
Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e ceva imaterial, fluid, viu, ea se insinuează si se răsfrânge oriunde, ea face sa vibreze atmosfera si sa strălucească nuanțele. Ea individualizează tonul chiar și în umbra, care nu mai e lipsita de culoare.

Paleta artiștilor se luminează. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de câteva tonuri simple, vii, aproape pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet proaspăt de flori. Tonurile compuse, “les tons rompus”, erau mai șterse, lipsite de franchețe. Ei le înlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri simple, astfel ca verdele provine din galben și albastru, amestecate chiar pe pânza.

Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogena, ci vor trage linii și virgule albastre lângă linii și virgule galbene, într-o anume proporție, care de la o anumita distant, ne vor da exact tonul dorit. Tusa devine astfel extreme de importanta.

Un tablou impresionist apare deci ca un dos de broderie, in care firele se încâlcesc, pornind in toate direcțiile.

Pictori impresioniști:

In Franța:

Edouard MANET (1832-1883)
Claude MONET (1840-1922)
Frederic BAZILLE (1841-1870)
Camille PISSARO (1830-1903)
Alfred SISLEY (1839-1899)
Berthe MORISOT (1841-1895)
Auguste RENOIR (1841-1919)
Edgar DEGAS (1834-1917)
Henri de TOLOUSE LAUTREC (1864-1901)

In restul Europei:

James Mac Neill WHISTLER (1834-1903)
Max LIEBERMANN (1947-)
Paul Szinyei MERSE ()
Ladislau PAAL (1842-1880)
Nicolae GRIGORESCU (1838-1907)
Ioan ANDREESCU (1850-1882)
Antonio FONTANESI (1818-1882)
Domenico MORELLI (1823-1901)
Giovani SEGANTINI (1858-1899)
Frank BUCHSER (1828-1890)
Barthelemy MENN (1815-1893)
Auguste BAUD-BOVY (1848-1899)
Ilie Eftimovici REPIN (1844-1930)
Vasile Vasilievici VERESCIAGHIN (1842-1904)
MUNKACSY

Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul si Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945
“Mica encinclopedie de arta universala”, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura “Litera International”, 2005