20 februarie 2009

Atitudinea clasica si romantica

Pentru a înțelege mai bine cele doua curente rivale din secolul al XIX-lea, clasicismul și romantismul, e necesara o scurta prezentare a celor doua atitudini în general.

Clasicismul este, în estetica, acea tendința către simplicitate, claritate, logica și echilibru, în tratarea unor teme cu un conținut general omenesc, adică în care orice reprezentant al umanității, ori de unde ar proveni el, sa se poate recunoaște. Într-o opera clasica sunt în general evitate complicațiile inutile, contrastele puternice, excesele, detaliile multiple, caracterele prea excepționale. Totul pare sa se supună legilor stricte ale rațiunii.

Epoca cea mai strălucita în care stilul clasic s-a manifestat în toata splendoarea lui, este o anumita perioada a artei greco-romane, care nu tine decât câteva sute de ani. Dupa ea, mult mai târziu, Renașterea pare sa îndeplinească aceleași condiții.
Romantismul este contrar tuturor principiilor semnalate în clasicism. El prezintă manifestarea însușirilor celor mai particulare, deci mai contrare acelui “general omenesc” esențial în clasicism, fiind astfel dificil de prins în reguli.

Romantismul, ca sa fie prețuit, trebuie sa găsească în noi afinități cu creatorul operei.

Un autor, ca și un artist romantic, nu va face apel la rațiune, ci va încerca sa câștige favoarea noastră uimindu-ne, impresionându-ne puternic sentimentul sau imaginația.

Deci nu exista decât un singur fel de a fi clasic, acela care răspunde logicii și rațiunii, dar exista nenumărate chipuri de a fi romantic, deoarece romantismul se trage tocmai din ceea ce este particular, straniu, în fiecare dintre noi.

Clasicismul impune prin impresia de unitate, de liniște, de măsura, de echilibru intre părțile constitutive. Romantismul, din contra, “irațional” și “aconventional”, nu respecta nicio regula, decât obținerea expresivului cu orice preț.

Analizând cele doua tendințe după criteriul care în arta are o semnificație deosebita, după atitudinea artistului fata de natura, ajungem la convingerea ca un artist clasic admira lumea exterioara, o prețuiește, o înțelege și o considera în totalitatea ei ceva armonios, rezultat al unor legi cosmice mereu aceleași și neadmițând niciun fel de excepție. Un clasic va ajunge neapărat la convingerea ca omul e tot ce e mai interesant și mai desăvârșit pe lume, fiind centrul și măsura tuturor lucrurilor.

Pentru un romantic, din contra, natura este ceva haotic și fără limita. Ea se prezintă străbătuta de forte misterioase, imprevizibile, cărora nimic nu le poate rezista, și încă mai puțin omul. Acesta, contrar voinței sale și uneori fără sa își dea seama, este tarat de aceste forte, devine jucăria lor. Romanticilor li se potrivește foarte bine expresia “un peisaj este o stare de suflet”, opera devenind un mijloc curent de expresie lirica a sentimentelor.

La clasici, din pricina intervenției rațiunii și contururilor precise, asistam la o tendința severa de a separa artele și, în mijlocul fiecărei arte, genurile. Pictura nu trebuie amestecata cu sculptura, drama cu comedia, poezia cu proza.

La romantici, din contra, dorința de a amesteca diversele arte intre ele și genurile în cadrul aceleași arte este generala.

Doctrina clasica se pretinde ieșita din studiul întregului neam omenesc și capabila sa fie aplicata la tot omul. Deci, ceea ce diferențiază națiile pământului, ceea ce face din fiecare popor o entitate, nu putea interesa pe clasici. De aceea idea naționalității, care va juca în istoria politica a secolului al XIX-lea un rol important, este în realitate un produs al romantismului, care favorizează și renașterea sentimentului religios, după epoca de ateism a marii Revoluții franceze.

Romanticii își îndreaptă atenția și spre geografia ținuturilor mai puțin cunoscute sau mai stranii, deci ii preocupa Orientul, tarile exotice, Sudul, apoi Asia, Africa, cele doua Americi. Ei sunt de asemenea interesați de civilizațiile dispărute, de zidurile colosale distruse de timp, tema apăruta frecvent în literatura și în artele plastic.


Bibliografie:
Manual de istoria artei (Clasicismul și Romantismul), George Oprescu, Editura Meridiane, București, 1986

3 comentarii:

Ioana@micile-vacante spunea...

Dar "romanticismul" ce e? tocmai a aparut o carte in engleza in librarii, "Clasicism si romanticism"

Ioana@micile-vacante spunea...

Cred ca am gresit, "Neoclasicism si romanticism" ii spune.

Anca spunea...

Hm... nu prea am idee.. :(