(click pe poze pentru a le mari)
Lupta Minervei cu Marte este una dintre primele lucrări, una dintre cele cu care s-a prezentat la concursul de la Roma. Un subiect mitologic tratat de el, dar tratat și de mulți alții. Este influențat încă de tradiția secolului all XVIII-lea.
Personajele cu mișcări violente, într-o atitudine baroca, sunt răspândite în întreg cadrul. Minerva poarta o casca cu multe pene fluturând. Marte aproape învins, apare cu înfățișare teatrala. Într-un colt apare și Venus, care ii ofera ajutor iubitului sau, care va ieși învingător.
Portretul contelui Potocky răspunde altei tendințe. A fost executat la Roma. Este prezentat un portret calare, de dimensiuni natural, cu multa eleganta și distincție, cât și cu originalitate și viziune. “Spartanul” de mai târziu este atras aici de tot ce poate procura plăcere într-o execuție.
In Horatiile, prima sa opera senzaționala, lucrurile se schimba. Se pare ca a fost inspirat de o reprezentare a tragediei lui Corneille. La început ar fi dorit, se zice, sa arate pe bătrânul Horațiu vorbind în fata mulțimii, ca sa isi apere fiul. Si-a dat seama ca mulțimea ar fi atras atenția de la personajul principal și s-a oprit la un alt moment, cel în care Horațiu împarte fiilor săi spadele și ii pune sa jure ca se vor întoarce învingători.
Scena se profilează pe un fond foarte simplu. Coloanele severe, fără capiteluri și fără baze, arcade in stil roman; pe planul întâi, ca într-un basorelief, compoziția. La mijloc bătrânul Horațiu, la dreapta femeile, în stânga, cei trei luptători. In grupul femeilor, David lasă totusi forma grațioasa, languroasa și eleganta, pe care o văzuse la înaintașii săi.
Singurul defect care i-a fost imputat este monotonia gesturilor celor trei luptători.
In Paris și Elena el renunță la draperii și îndrăznește sa prezinte trupuri goale. I s-a părut mai prudent sa prezinte gol pe bărbat. Într-o încăpere, o reproducere a uneia din sălile Luvrului, el a așezat pe cele doua personaje ale lumii antice, una simbolizând frumusețea femeiasca, cealaltă, pe cea bărbăteasca. Elena apare extreme de grațioasa, iar Paris e un adolescent, comparabil cu cele mai perfecte statui ale antichității.
Unul din tablourile cele mai impresionante este cel în care l-a pictat pe prietenul sau, Marat, omorât în baie de o contrarevoluționara. Aici vorbește prietenul si omul, mai mult decât pictorul si teoreticianul.
Pe un fond brun, care nu e uni, ci cu treceri de la deschis la închis, se profilează, desenat ca de un vârf de stilet, capul lui Marat mort. In pânza verde, singura nota de culoare este cea a cuverturii, așezate deasupra băii. Trupul alb este plin de pete roșii de sânge, lăsate de cuțitul Charlotei Corday. Sangele,care înroșise apa din baie, rana deschisa, atitudinea țeapăna a celui mort, sunt de un realism pe care nu il va întrece nici Courbet.
El a pictat încă un tablou de acest fel, în care apare un alt mic erou al Revoluției, toboșarul Bara, omorât de contrarevoluționari. Corpul de adolescent, gingaș si fraged, ne minunează din partea unui pictor asa de aspru.
Micul tablou pe care David l-a pictat de la fereastra închisorii din Luxemburg este izbitor prin sentimentul cu totul modern cu care artistul a redat vederea din natura.
M-me Seriziat este cumnata lui David, la care artistul se refugiase, după eliberarea sa din temnița. In acest portret învie tot secolul al XVIII-lea, la fel și în portretul bărbatului doamnei Seriziat.
Cu Răpirea Sabinelor intram din nou în domeniul tablourilor istorice. Nudul introdus cu timiditate în Paris și Elena, aici s-a generalizat.
In faimoasa Încoronare a lui Napoleon în catedrala Notre Dame, figurile fuseseră pictate dupa natura. Coloritul, cât și compoziția, amintesc de marile scene religioase sau profane, pe care Rubens le pictase în secolul al XVII-lea.
Portretul Papei este una din imaginile cu adevărat magistrale ramase de la David.
Una din ultimele opere ale lui David, Trei doamne din Grand, executata în timpul exilului de la Bruxelles, ne arata aceleași însușiri remarcabile de portretist. Pornind de la trei modele banale, de un fizic dizgrațios, el crează o capodopera.
Bibliografie: Manual de istoria artei (Clasicismul și Romantismul), George Oprescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1986
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu