Numit de George Oprescu “șeful școlii realiste”, Gustave Courbet este atât un artist practicant, cât si un teoretician. El propovăduiește ideile revoluționare, o “filosofie” care ar aduce fericire neamului omenesc.
Teoreticianul e mult inferior artistului, deoarece instrucția sa a fost neglijata. El își expune multiplele idei într-un stil încâlcit, pretențios, influențat de Proudhon, un teoretician al socialismului.
Pe de alta parte, e un pictor minunat, revoluționar în intenții, în subiecte, servind cauzei partidului sau și contribuind la emanciparea poporului.
Courbet se bazează pe tradiții, pe tablourile marilor maeștri, fiind influențat de tehnica venețienilor, olandezilor și italienilor secolului al XVII-lea.
Se naște in Ornans, in Franche-Comte, din estul Franței, o regiune mărginita de munții Jura, unde locuiau mulți fermieri cu stare. Învățătura nu il atrage, fiind preocupat doar de desen, de multe ori practicându-l în mijlocul naturii.
La Paris se dezvolta ca pictor. Aici vizitează Luvru, unde găsește o mulțime de surse de inspirație, copiind tablourile marilor maeștrii, astfel făurindu-și o tehnica distincta.
Mai întâi este atras de romantism, dar considera ca dincolo de idealul romantic pot fi alese teme mai conforme cu cerințele vieții.
Una din sursele sale de inspirație o constituie satul natal, dealurile și văile din munții Jura. Nutrește sentimente de dragoste pentru țăran și utilitatea lui, admirând armonia dintre făptura lui aspra, gesturile, ocupațiile sale și natura înconjurătoare. Deci, în tablourile sale apar scene din viata sătenilor.
Când pictează, Courbet folosește în general o pasta abundenta, pe care o dozează după împrejurări. La început utilizează pensula, apoi cuțitul. Astfel nu poate intra în detalii fine, dar ajunge la efecte și aspecte minunate ale suprafaței colorate.
Pentru a reda tot ce e solid, lucios și consistent în natura, folosește un strat de culoare compacta si lucioasa, lipsita de urmele pensulei. Pentru redarea suprafețelor prețioase, utilizează o cantitate de pasta generoasa, neomogena.
Gama de tonuri care apare în picturile sale nu e foarte variata. Predomina albul, negrul și notele vii de roșu, Focillon afirmând ca “armoniile sale sunt mai degrabă severe decât strălucitoare”.
In ziua de azi, unele picturi ale sale sunt mai întunecate din cauza bitumului, care se înegrește cu timpul.
Academia considera ca artistul era lipsit de gust din cauza “imoralității” subiectelor, acesta reprezentând oamenii asa cum sunt, fapt considerat o atitudine provocatoare în fata “artei eterne”. Operele sale au fost respinse, dar Courbet nu s-a descurajat, creând picturi și mai originale.
A fost foarte admirat în Germania.
In 1870, Franța e înfrânta în război. Courbet se exilează în Elveția, unde mai târziu, în 1877, își găsește sfârșitul.
Într-un alt post voi vorbi pe larg despre opera sa.
Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul și Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu