Realismul

Realismul este un curent apărut în sec. al XIX-lea, ca o reacție la neoclasicismul canonizat în Academiile de arta ca academism și împotriva romantismului.

Noțiunea de realism ca mișcare (curent) înglobează mai multe fenomene ce s-au derulat în arta europeana a sec. al XIX-lea, caracterizat, cum se știe, ca un secol al pozitivismului. Aici intra, de exemplu, parțial grafica lui Goya (cea a “Dezastrelor războiului” si nu cea fantastica a “Disparatelor” și a “Capriciilor”). Intra unii peisagiști englezi in frunte cu Constable. Intra peisagiștii de la Barbizon care pictează in plain air și, datorita tehnicii precise aplicate reproducerii efectelor atmosferice, pot fi înglobați realismului chiar și impresioniștii, cu rezervele sau precizările de rigoare.

Restrangand însa mult sfera noțiunii, realismul, asa cum l-au definit la origini criticii francezi care au lansat și frecventat termenul (Planche, Champfleur, Castagnary, Durant, Silvestre și chiar Baudelaire într-o prima faza), are și o încărcătura sociala si se afirma, în contrast cu “arta pentru arta”, în opera lui Courbet, pictorul care a mizat apăsat pe caracterul realist al picturii, incurajat de tezele socialiste ale lui Proudhon in materie. De altfel, componenta sociala este cunoscuta in definirea realismului cu tenta de critica a moravurilor si a situațiilor paturilor defavorizate ale societății. In aceasta privinta, alături de Courbet, se înscrie creația lui Daumier, Forain, Steinlen, în Franța, si a multor artiști in afara ei, ca belgianul Meunier, suedezul Zorn, ungurul Munkacsy, germanii Lenbach, Menzel, Leib, Uhde, Liebermann si mulți alții, in Germania realismul prezentând, apoi, accente expresioniste.

O larga sfera de cuprindere a cunoscut realismul in arta rusa, dobândind și o acuta nota de critica sociala ca urmare a stărilor de lucru foarte grave existente într-o Rusie înapoiata, guvernata de un regim politic de crunta opresiune. Un rol in promovarea principiilor realiste elaborate de Belinski si de Cernisevski l-a avut aici miscarea “peredvijnicilor” in frunte cu artiști ca Repin, Kramskoi, Perov, Serov, Veresciaghin si mulți alții.

In arta romanească, realismul s-a impus cu vigoare o data cu apariția pe scena a lui Grigorescu si Andreescu, tradiția instaurata de ei în sec. al XIX-lea fiind urmata consecvent de majoritatea artiștilor din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Pe plan European, pe langa consacrarea curentelor de avangarda, în special a celor abstracte, realismul a avut și în secolul XX trăsături și zvâcniri care au implicat diferite forme si denumiri. Pot fi menționate altfel realismul mizeriabilist postbelic, neorealismul, grupul verist al pictorilor realității, scoală Realității politice, realismul angajat în America de Sud, realismul fascist italian și german, realismul socialist sovietic extins după război și în noile state socialiste.

Bibliografie: “Mica enciclopedie de arta universala”, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura “Litera International”, 2005