Secolul al XVIII-lea e o perioada de trecere, cuprinzând în sine numeroase posibilități. Societatea vechiului regim se stingea pasiva, lăsând locul unei ale societăți care nu avea caractere complet definite.
Cuvântul “romantism” nu este de origine franceza, ci nordica. Expresia apare pentru prima oara în Anglia, in secolul al XVII-lea, întrebuințându-se atunci când era vorba de un aspect sălbatic din natura, impresionant prin caracterul lui tragic, prin faptul ca te predispune la tristețe.
Acest fel de a înțelege natura, caracterizat de “romantic”, îl găsim și în Franța. Dar aici sentimentul se complica. Societatea din secolul al VIII-lea, după domnia lui Ludovic al XIV-lea și după explozia de senzualitate din perioada lui Ludovic al XV-lea, simte nevoia de ceva nou. “Les ames sensibles”, sufletele sensibile, încep sa devina tot mai numeroase.
Iubirea începe sa fie conceputa nu ca un sentiment liniștit, duios, ci ca ceva vulcanic, care tulbura și distruge, care nenorocește, strica echilibrul moral și intelectual al ființei. Tinerii și tinerele par cu atât mai fericiți cu cât mai multe obstacole se vor ridica in calea realizării pasiunii lor. Un astfel de sentiment, poate mai stăpânit, îl întâlnim în scrierile lui J. J. Rousseau.
Aceasta stare de spirit va influenta, evident, evoluția genurilor literare. Vom întâlni în aceasta vreme romane sub forma de confidente și confesiuni. Tot atunci se traduce în Franța, Shakespeare, sub o forma modificata, francizata. Apare și interesul oamenilor pentru Evul Mediu, pentru subiectele din viata trubadurilor.
In pictura, chiar înainte de romantismul propriu-zis, apar subiecte care dau satisfacție sufletelor sensibile, ori peisaje pline de torente, de copaci rupți de furtuna, marine cu naufragii.
Influenta acestei mentalități nu se oprește la literatura și artele plastice, ci merge mai departe: parcurile si grădinile se vor transforma la contactul ei. Vor apărea ruine, morminte închipuite, apoi se va neglija cu totul vechea maniera franceza de a întreține o gradina cu alei și peluze în forme geometrice. Pe cât posibil, se va da grădinii un aspect neglijat, părăsit, cu pesteri a căror intrare va fi ascunsa de plante agățătoare, cu arbori cu ramurile frânte, cu coloane răsturnate.
Deci, în fata tendințelor clasice, se ridica aceste tendințe romantice. Romanticii se vor recruta mai ales printre cei născuți la sfârșitul secolului al XVIII-lea si în deceniile următoare.
Bibliografie: Manual de istoria artei (Clasicismul și Romantismul), George Oprescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1986
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu