10 septembrie 2010

Joaca de-a Dumnezeu

După vreo trei luni, am reușit să termin de citit Magicianul, de John Fowles. Am pornit greu lectura, începutul nu prea m-a atras. Când se întâmplă așa ceva, las cartea din mână și o abandonez pe undeva. Pentru că am tot auzit că e o carte bună, am reluat-o într-o zi, din plictiseală. Pe la pagina 50, m-a prins acțiunea și nici nu știu când am ajuns la pagina 670 (da, e foarte groasă). La fel am pățit mai demult și cu Dragoste în vremea holerei, a lui G. G. Marquez, începutul mi s-a părut foarte plictisitor, dar cartea e superba.

Nu vreau să vă spun prea multe despre subiectul cărții, să nu-i stric farmecul. E vorba de un tânăr londonez, Nicholas Urfe, absolvent de facultate, care, dezgustat de viața sa, se retrage pe insula Pharos din Grecia pentru a preda engleza la școala din sat. Față de Londra agitată, insula e aproape pustie și peste tot domnește liniștea și calmul.

Nicholas este sfătuit să-l evite pe bătrânul și ciudatul Conchis, sfat pe care, bineînțeles, nu îl ascultă. Ajuns la casa acestuia, situată în cealaltă parte a insulei, vede pe plajă o pătură de picnic și o mănușă de femeie. Intrigat, revine ziua următoare și îl întâlnește pe bătrân, care îl invită să petreacă sfârșitul de săptămâna la el. De aici lectura devine foarte interesantă. Să nu vă imaginați că e vorba despre magie și supranatural.

Pe lângă mesajul cărții și întâmplările interesante, mi-au rămas în minte tot felul de imagini minunate. Parcă am simțit pe pielea mea soarele arzător al Greciei și nisipul aspru de pe plaja insulei Pharos. Parcă am fost de față când bătrânul Conchis îi prezenta frumoasa casă lui Nicholas, cu mobilier impresionant și tablouri scumpe. Parcă am servit ceaiul cu ei pe terasă și am ascultat zgomotul valurilor și ciripitul păsărilor. Parcă am fost alături de Nicholas când a urcat pe munte alături de nu vă spun cine: izvoare limpezi, flori, natură, relaxare.

Singura parte mai puțin plăcută este faptul că nu am înțeles sfârșitul. Se mai întâmplă. Oricum, e o carte frumoasă și interesantă, care te pune pe gânduri.

2 comentarii:

Anna spunea...

da nici eu nu prea am inteles finalul, am citit-o cam acum 2 ani si mi-am propus sa mai astept cativa pana o recitesc. poate la o a doua lectura am sa o inteleg mai bine:D

Anca spunea...

Anna, cred ca sunt multi care nu au inteles finalul. Am cautat cateva explicatii pe net, dar nimeni nu se lega de final.