Pot să vă spun cu certitudine că, de-a lungul timpului, am vizitat mult mai multe biserici, muzee, palate și castele în străinătate decât la noi în țară. Nu e un lucru rău, îmi veți răspunde voi. Sunt de acord. Totuși, e bine și e frumos să îți cunoști mai întâi țara, să o respecți, oricum ar fi ea. Deoarece bugetul nu îmi mai permite (momentan, sper!) călătorii peste hotare, nu-mi rămâne decât să descopăr comorile autohtone. Care chiar există, credeți-mă. Sunt un pic ascunse, dar există.
Ieri am vizitat mai multe locuri de prin apropiere și m-am întors foarte entuziasmată din această aventură de-o zi. Cu toate că m-am topit de căldură. Și am făcut multe, multe poze, care, deși nu au ieșit chiar așa bine, sunt mândră de ele.
Dacă vreți să descoperiți un loc plăcut, liniștit, plin de armonie, un loc în care timpul parcă se oprește, lăsându-te să respiri, să meditezi, să îți încarci forțele, trageți o fugă până la Biserica Densuș. E o construcție foarte veche, din piatră, datând din secolul al XIII-lea, pe plan central, cu elemente romanice. De-a lungul timpului s-au mai adăugat încăperi anexe.
În interior se află o pictură murală valoroasă, din secolul al XV-lea, iar deasupra intrării este icoana de hram, reprezentându-l pe Sfântul Nicolae, foarte deteriorată, din păcate.
În jurul bisericii se află o mulțime de flori, iar în depărtare puteți vedea caii păscând liniștiți. Peisajul este minunat. Las pozele să vă transmită mai multe.
Biserica Densuș
Biserica Densuș, vedere dinspre absidă
Icoana de hram
Dacă vreți să citiți mai multe informații.
Ador aceste panouri explicative, ar trebui să
fie obligatorii la orice monument, nu?
Subsemnata, destul de obosită de la drum
Și un peisaj din apropiere
Sper că v-am făcut poftă. Data viitoare vă povestesc despre cum am reușit să fac o poză frumoasă cu un zimbru.
2 comentarii:
Minunat post!
Multumesc, Irina, multumesc! :D
Trimiteți un comentariu