Panteonul si teologia in epoca Imperiului Vechi au fixat preponderenta adorarii zeului Ra la Heliopolis. Egiptenii considerau sufletul omenesc nepieritor la moartea corpului, migrand succesiv in alte forme vii, in corpuri de animale ale pamantului, ale marii si ale aerului si intorcandu-se in corpul omului dupa mii de ani, dupa parcurgerea etapelor unui vast ciclu de reincarnari. Pentru a fi pastrat trupul, supus degradarii dupa moarte, era imbalsamat asigurandu-se astfel viata in continuare si unirea cu lumea de dincolo. Ideea unei judecati divine care asteapta defunctul la pragul celeilalte lumi apare inca din Imperiul Vechi, si apartine celui mai vechi fond de gandire religioasa egipteana.
Ceremonia Deschiderii gurii avea semnificatia primirii de catre defunct e “energiei vitale”, iar actul Psihostaziei era actul “cantaririi sufletului defunctului” prin care acesta pronunta “dubla spovedanie” in urma careia era admis sau nu, in paradisul lumii de dincolo. Intrate in ritualul religios sacerdotal, ele au fost illustrate in sculptura si pictura.
Corespunzatoare celor doua momente religioase, reperele morfologice din statuara urmaresc traducerea lor in inventarul gestic al canoanelor. Statica sacerdotala corescunde momentului sacru al Psihostaziei, al judecatii. Sculpturile au atitudinea maximei incordari. Expresia chipului este detasata de mediul apropiat. Urmatorul moment este asteptarea savarsirii actului liturgic al Deschiderii gurii, prin regenerarea energiilor umane si primirea energiilor vitale cosmic de natura sacra ale vietii eterne. Calota craniana, lasata pe spate, pune in valoare barbia usor inaltata, in asteptarea momentului ceremonial al Deschiderii gurii. Impartasania este primita. Piciorul stang este proiectat in fata, semnificand pasul spre viata eterna.
Bibliografie: Istoria artelor plastice vol.I, Adriana Botez-Crainic, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu