Expresionismul

Asemenea altor noțiuni, ca baroc, manierism, clasic etc., are doua accepțiuni: una de curent artistic și alta de însușire constanta ce străbate întreaga istorie a artei, caracterizând anumite etape, anumite școli naționale sau creația anumitor artiști.

Ca precursor al curentului expresionism modern este considerat Van Gogh, asa cum Cezanne este considerat precursor al cubismului, iar Gauguin al simbolismului – toate aceste curente fiind reacții la impresionism. Spre deosebire de celelalte mișcări de avangarda a căror patrie a fost Franța și Italia, expresionismul bântuie mai ales tarile nordice, în lumea slava și germanica, patria lui, unde s-a produs ecloziunea și explozia, fiind Germania. Cu o mențiune însa, și anume contribuita norvegianului Munch cu renumitul sau Țipat, expresionismul fiind în general considerat un țipăt, un strigat. Pentru ca, asa cum declara Kandinsky, “prin mijlocirea unui colt din natura”, arta dezvăluie de fapt lumea spirituala a artistului, acesta recreând lumea din imagini zămislite în sufletul sau.

Tipatul
Edvard Munch, 1893
Galeria Nationala, Oslo
sursa: wikipedia

Ca reprezentare a trăirilor sufletești ale artistului și deci nu a obiectului, arta apărea astfel, pentru expresioniști, ca “dare, nu ca redare”, cum spunea Herwarth Walden. Întrucât arta germana încă din vremea supremației goticului și a Renașterii, prin artiști ca Grunewald, își demonstrează înclinația spre potențarea expresiei prin distorsionări ale formei, era firesc ca, urmând tradiția, artiștii germani sa promoveze înaintea altora expresionismul. Pași hotărâtori în acest sens au făcut gruparea “Die Brucke” (Podul) în anii 1905-1913 și gruparea “Der Blaue Reiter” (Călărețul albastru) in anii 1911-1914, in care, în afara de germanii Marc si Macke, au participat ca fondatori și rusii Kandinsky, Jawlensky si Mariana Veriovkin.

In cenusiu
Vasili Kandinsky, 1919
Muzeul National de Arta Moderna, Paris
sursa: wikipedia

Alexander Sakharoff, 1909
Alexej von Jawlensky
sursa: wikipedia

Vedere pe o alee
August Macke, 1914
acuarela
sursa: wilkipedia

Soarta animalelor
Franz Marc, 1913
sursa: wikipedia

Din punctul de vedere al stărilor de spirit subiective exprimate de artiști, în expresionism au fost doua direcții: una mistica, decepționistă și alta presupunând militantism social în numele unui crez. Aceasta din urma, cea mai bogata în personalități, a avut un rol important în luptele sociale, in lupta contra războiului și în afirmarea curentului în Europa și pe alte continente.

Dintr-o lista nici pe departe completa fac parte, ca adepți ai expresionismului, germanii Kirchner, Schmidt-Rottluff, Pechstein, Macke, Marc, Heckel, Grosz, Beckmann, Barlach, Dix, Nolde, francezii Rouault si Gromaire, austriacul Kokoschka, belgianul Ensor, lituanianul Soutine, mexicanii Siqueiros, Orozco, Rivera.

Pasune alpina la lumina lunii
Ernst Ludwing Kirchner, 1919
sursa: wikipedia

Capul lui Hristos
Georges Rouault
sursa: wikipedia

Mireasa Vantului
Oskar Kokoschka, 1913
sursa: wikipedia

Moartea si mastile
James Ensor
sursa

Violoncelistul
Chaim Soutine
sursa

Cat privește arta romanească, aici nu s-a putut constata un impact prea puternic al expresionismului: un Mattis Teutsch, un Hans Eder, un Lascar Vorel, un Tuculescu și unele realizări mai vizibile in grafica.

Privirile umbrei
Ion Tuculescu
sursa: wikipedia

Fereastra
Hans Eder
sursa

O distincție mai trebuie făcuta intre expresionismul din pictura, în care rolul principal îl joaca linia, și expresionismul bazat în special pe culoare, acesta din urma fiind caracteristic pentru germanici.

Exista și un expresionism abstract, cunoscut și sub numele de “pictura gestuala” sau de “Action Painting”, promovat in ultimele decenii în școala din New York, ca o replica la abstracționismul European derivate din cubism, futurism, orfism, reionism etc.

Bibliografie:

“Mica encinclopedie de arta universala”, Vasile Florea si Gheorghe Szekely, Editura “Litera International”, 2005