Din nou acasa

M-am întors de la Budapesta :D.

Cum a fost?

Grozav, grozav, grozav!


Am vizitat o mulțime de locuri frumoase, am făcut o grămada de poze care abia așteaptă sa fie postate și m-am întors acasă regretând ca nu am stat mai mult. Orașul mi s-a părut mult mai frumos și mai plin de farmec decât ma așteptam, iar locuitorii au fost foarte draguți și amabili.

Oricând m-as întoarce acolo, asta e sigur!

Voi reveni in curand cu detalii si multe poze.

Tenerife

M-am gandit sa introduc o rubrica de calatorii, mai exact sa povestesc pe unde am fost.

Voi incepe cu o destinatie de vacanta, adica o insula plina de palmieri, unde e cald si frumos tot timpul anului: Tenerife.

Insulele Canare

Tenerife face parte din Insulele Canare, un arhipelag format din sapte insule de origine vulcanica din Oceanul Atlantic, pe coasta de nord-vest a Africii. Insulele apartin de Spania.

Insulele Canare
sursa

Insulele şi capitalele lor sunt:

• Gran Canaria (capitală Las Palmas de Gran Canaria);
• Tenerife (capitală Santa Cruz de Tenerife);
• Lanzarote (capitală Arrecife);
• La Palma (capitală Santa Cruz de La Palma);
• La Gomera (capitală San Sebastián de La Gomera);
• El Hierro (capitală Valverde);
• Fuerteventura (capitală Puerto del Rosario).

Din punct de vedere administrativ, Insulele Canare sunt împărţite in două părţi. Lanzarote, Fuerteventura, Gran Canaria aparţin de Las Palmas de Gran Canaria, iar La Gomera, El Hierro, La Palma şi Tenerife aparţin de Santa Cruz de Tenerife.

Economia este bazată pe turism şi pe agricultura tropicală (banană, tutun), export pentru Europa. Acest model duce la o emigrare masivă din Europa, Africa şi din Americi. Ecologiştii sunt ingrijoraţi în privinţa resurselor, în special, în insulele mai uscate care sunt supraexploatate.

Tenerife

Tenerife este cea mai mare din Insulele Canare. Insula are o lungime de 80 de km, o lăţime de 50 de km şi o suprafaţă de 2.034,38 de km². Insula are 839.000 de locuitori (recensământ din 2006).

Tenerife
sursa

La fel ca şi celelalte insule din arhipelag, Tenerife este de origine vulcanică. Ultimele trei erupţii, care au creat insula, s-au petrecut cu 3,5 milioane de ani în urmă. Cel mai recent cutremur a avut magnitudinea 4 pe scara Richter, datând din 2002. Cel mai înalt punct de pe insulă - şi chiar din toată Spania - este vârful vulcanului Teide, situat la altitudinea de 3.717 m.

Insula vazuta din satelit
sursa

Sudul insulei este foarte secetos, în timp ce nordul este umed şi cu o vegetaţie foarte bogată.

Insula are 31 de municipalităţi:

Adeje Arafo Arico Arona Buenavista del Norte Candelaria Fasnia Garachico Granadilla de Abona La Guancha Guía de Isora Güímar Icod de los Vinos La Matanza de Acentejo La Orotava

Puerto de la Cruz Los Realejos El Rosario San Cristóbal de La Laguna San Juan de la Rambla San Miguel de Abona Santa Cruz de Tenerife Santa Úrsula Santiago del Teide El Sauzal Los Silos Tacoronte El Tanque Tegueste La Victoria de Acentejo Vilaflor

Cum se poate ajunge in Tenerife:
Numai cu avionul. Biletele sun destul de scumpe. Noi am gasit bilete low cost la Ryan Air, cu plecare din aeroportul Frankfurt Haan, din Germania, in septembrie 2008. Zborul a durat aproximativ 5 ore si s-a desfasurat fara probleme.

Imagine din avion

Formatiuni de nori

Ne apropiem de insula

Insula. Se poate vedea varful Pico del Teide

Tarmul

Insula e plina de hoteluri si cluburi private,
unele mai frumoase ca celelalte (observati piscinele :D)

Pista de aterizare

In parcarea din aeroport sunt o gramada de taxiuri gata sa va duca la destinatie.

Cazare:

Noi ne-am cazat in statiunea Adeje, in sud-vestul insulei, la un club privat, Regency Resorts. Cum am ajuns sa stam aici e o poveste lunga, pe care o voi sari. Daca vreti mai multe informatii despre acest club, intrati aici. In rest, sunt o multime de hoteluri care abia asteapta sa cazeze turisti.

Adeje este locul ideal pentru turisti, deoarece plajele sunt bine amenajate, se gasesc magazine de parfumuri accesibile ca pret si multe supermarketuri. In Tenerife nu se aplica TVA, deci produsele sunt mai ieftine. Totusi, in locurile populate de turisti, preturile sunt mai mari ca in restul oraselor, unde traiesc localnicii.

Am avut o camera cu vedere la ocean :D

Privelistea vazuta din balcon

Locuri de cazare

***VA URMA***

Viata si opera lui Claude Monet (1840-1922)

Nuferi
Claude Monet, c.1899
ulei pe panza
National Gallery, Londra
sursa

Monet este cel care a dat numele mișcării impresioniste și care a practicat-o cel mai sistematic.

Calude Monet
sursa

Este parizian din naștere, însa de mic trimis la Le Havre, unde în aceasta vreme se găsea Boudin. O prietenie sincera se naște intre ei. La Boudin vede Monet pentru prima data, cum se așterne culoarea pe pânza, cum se prind aspectele asa de schimbătoare ale suprafaței mării și nuanțele unui cer senin.

Nuferi
Claude Monet, 19o7
The Museum of Fine Arts, Boston
sursa

La 16 ani se întoarce la Paris. Nu uita niciodată marea, pe care o iubește și a cărei nostalgie o poarta toata viata.

Nuferi
Claude Monet
sursa

Este nevoit sa facă serviciul militar. Pornește în Africa, unde da cu ochii de natura și de lumina orientala. Nu rămâne insensibil la decorul înconjurător, îl observa și se instruiește. Dupa ce termina serviciul militar, se întoarce la Paris ca sa devina pictor. Este însa foarte sărac.

Nuferi
Claude Monet
sursa

In 1863 intra în atelierul unu artist celebru pe atunci, bineînțeles academic, Gleyre. Acolo face cunostința cu Bazille, Sisley și Renoir, legându-se o strânsa prietenie intre ei. Toți își dau seama ca locul unde se aflau nu e prielnic pentru ei. Il părăsesc pe Gleyre și continua fiecare individual.

In 1865, Monet expune. Primele sale lucrări sunt mai ales figuri, de dimensiuni însemnate, asa cum le întâlnim si la Manet, dar concepute în mod diferit. Multe dintre portretele în picioare ale lui Manet se prezentau pe fond simplu, întunecos. Monet le așează într-un interior de camera sau mai adesea în mijlocul naturii. De aici nevoia de a realiza acel ecleraj, acea gradare a distribuției luminii, pe care le iau figura umana, pielea, hainele în aerul liber.

Din aceasta epoca datează portretul doamnei Monet, Camille, într-o rochie verde cu dungi negre.

Camille (Femeia în rochie verde)
Claude Monet, 1866
Kunsthalle, Bremen, Germania
sursa

Curând Monet renunța la figurile de mari proporții și se devotează peisajului. Își alege acele teme în care pământul, apa și lumina se găsesc împreunate, asa încât sa se simtă efectele unuia asupra celuilalt. Mai ales îl interesează mobilitatea elementului lichid, reflexele care se oglindesc în el, variațiile ce suferă in raport cu lumina. Își crează o metoda sugestiva de redare.

In 1874, adică atunci când impresionismul își capătă numele datorita tabloului lui Monet, Impresie, rasarit de soare, vom întâlni foarte des în operele grupului diviziunea tonurilor.

Impresie. Răsărit de soare
Claude Monet, 1872
sursa

Dupa 1890, Monet ajunge la concluzia ca ar fi mai interesant sa observe variațiile acelorași motive la diferite ore ale zilei, sub aspectele schimbătoare ale cerului și ale luminii. Atunci apar în opera sa seriile: seria capitelor de fan, a catedralelor, a vederilor Parlamentului din Londra, ale podului peste Tamisa etc.

Parlamentul din Londra
Claude Monet, 1903
ulei pe panza
Brooklyn Museum
sursa

Parlamentul din Londra
Claude Monet, 1904
ulei pe panza
Muzeul Orsay, Paris
sursa

Spre sfârșitul vieții, Monet se stabilește la Giverny. Catre 1900, devine un pictor celebru, ajungând bogat. Își cumpără o vasta proprietate, pe care o transforma într-o gradina feerica, într-un adevărat paradis. Instalează apa, punți rustice, lacuri în care cresc nuferi. In tot acest timp pictează cu pasiune motivul acestei flori.


Opera lui Monet:

Trasura este un tablou de iarna. Se simte influența lui Courbet și a lui Jongkind.

Trasura (Drum prin zapada la Honfleur)
Claude Monet, 1865
ulei pe panza
Muzeul Orsay, Paris
sursa

Unul din exemplele caracteristice pentru perioada lui Monet, când e atras de figura umana, e pânza Femei în gradina. Într-o gradina de vara, un grup de femei vesele, în rochii deschise, albe, cu reflexe albăstrii, de la cer, sau verzui, de la copaci, se distrează. In jurul lor un frunziș de arbori, iar pe costumele lor, ușoare pete de lumina ce se joaca ori umbra transparenta a frunzelor. Din toata opera lui Monet, se apropie cel mai mult ca aspect și mod de a picta de opera lui Manet.

Femei in gradina
Claude Monet, 1866
sursa

Prânzul, ceva mai târziu, este tot o vedere a unui colt de gradina, vara, în plin soare. Masa e pusa, dar persoanele ce vor lua parte la ea sunt încă departe, cu excepția unui copil, ce se joaca în nisip. Pretutindeni sunt flori, cu corolele lor strălucitoare, sub bătaia razelor soarelui, care inunda totul.

Pranzul
Claude Monet
sursa

Putin mai târziu Monet este preocupat de motivele în care apare apa, cu reflexele caselor și lucrurilor de pe mal, cu miile de unde ușoare, la cea mai mica adiere a vântului. Asa sunt vederile din Olanda, printre care cea de la Zaandam, ori cele de la Londra, cu lumina luptând din greu ca sa pătrundă ceata, sa ajungă pana la apa grea a fluviului. Tehnica de care se servește în aceste cazuri se perfecționează tot mai mult. Trăsăturile menite sa sugereze mobilitatea și varietatea reflexelor în apa, trebuie sa fie asa de variate și de expresive, încât putem sa consideram aceasta problema ca una din cele mai grele de realizat în pictura.

Zandaam
Claude Monet
sursa

Vedere cu Tamisa si Westminster
Claude Monet, 1871
ulei pe panza
National Gallery, Londra
sursa

Pe măsura ce înaintează în vârsta, Monet își îngreunează voluntar problemele de rezolvat. Astfel, de la reflexele în apa, el trece la o alta categorie de teme, aspectul unei gări de drum de fier, atunci când sub acoperișul unei stații fumul și vaporii de apa se amesteca, formând mase confuze, străbătute de razele soarelui, printre care se întrevăd câteva imagini ceva mai consistente (Gara Saint Lazare).

Gara Saint Lazare
Claude Monet, 1877
ulei pe panza
Fogg Art Museum, Cambridge (Massachusetts)
sursa

Ceva mai târziu, il vedem oprindu-se în fata unui peisaj ceva mai larg tratat, mai sintetic, uneori inspirându-se de la un motiv acvatic: dezghețul, primavara, pe suprafața unui rau, sau un sat acoperit de chiciura. La orizont, copacii, pe jumătate pierduți în aburii cetii, pe planul întâi râul, plin de soiuri de gheata, sau câmpul plin de zăpada. Liniște și o atmosfera umeda peste tot (Biserica din Vetheuil).

Biserica din Vetheuil
Claude Monet, 1878-79
sursa

Catedrala Rouen a servit drept subiect pentru una din seriile de care vorbeam, în biografia pictorului. De la o fereastra, din fata maiestoasei clădiri, el observa dantela de piatra, masa grandioasa a construcției, efectele pe care lumina, la diverse ore ala zilei le produce în sculptura in piatra. Le reda, făcând sa sclipească material ca niște nestemate, fără ca prin aceasta sa avem impresia ca a dispărut soliditatea monumentului.

Catedrala Rouen (dimineata)
Claude Monet, 1893
sursa

Catedrala Rouen (apus)
Claude Monet, 1892-94
sursa

Mai multe reprezentari ale Catedralei Rouen in diferite momente ale zilei le gasiti aici.

Am vorbit pe scut despre viata și opera marelui pictor. Voi reveni și cu alte amănunte.

Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul și Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945

Vezi si:
Maci salbatici , Nuferii

Despre pictura in ulei

“Pictura - ca orice arta - este în primul rând meserie” (N. Tonitza)

Pictura în ulei este cea mai răspândita dintre tehnicile pictorilor.

sursa

Practicata în Extremul Orient din epoci foarte îndepărtate, cunoscuta și folosita sporadic în Evul Mediu European, tehnica uleiului a fost perfecționata de frații Hubert și Van Eyck pe la începutul secului al XV-lea. Pana la ei, în timpul lor și câtăva vreme după aceea, pictura în ulei era de obicei o tehnica mixta, dependenta de tempera.

Datorita prestigiului de care se bucurau frații Van Eyck inca din epoca lor, culorile de ulei devin în scurta vreme un bun comun al pictorilor Europei veacului al XV-lea.

Sotii Arnolfini
Jan van Eyek, 1434
National Gallery, Londra
sursa

Daca privim din perspectiva epocii noastre, asistam la ceva care se aseamănă cu o explozie: în mai puțin de un secol Europa adopta o noua tehnica. De ce?

Explicația e simpla. O noua tehnica era așteptata de o buna bucata de timp. Străvechiul procedeu al temperei cu ou, care prin secolele XIII-XIV va atinge momentul de vârf, era folosit de majoritatea artiștilor Evului Mediu și al Renașterii timpurii, era tehnica obișnuita în atelierele unde și-au făcut ucenicia câțiva din marii maeștri renascentiști, printre care Leonardo, Perugino, Rafael. Prin ton, strălucire și durabilitate, culorile temperei cu ou sunt net superioare mult mai vechilor culori ale temperei cu clei, practicate in Egipt, Grecia si Roma veche, ca de altfel și în Evul Mediu pentru anluminuri.

Portretul unui barbat cu turban (posibil autoportret)
Jan van Eyek, 1433
National Gallery, Londra
sursa

Sfârșitul Evului Mediu este o epoca în care pentru prima oara artistul pare a deschide larg ochii în fata lumii reale, a unei lumi cu atribute de neconfundat. Materialitatea, concretețea corpurilor nu mai poate fi ignorata, anatomia omului și a viețuitoarelor impune mutații decisive, profunzimea spațiului și incidenta luminii asupra elementelor naturii, nu mai poate fi redat în tempera. Pictorii simt nevoia unei tehnici noi: aceasta va fi pictura în ulei.

sursa

Era o tehnica, ne spune Vasari, in care culorile străluceau fără sa mai fie necesar obișnuitul verniu aplicat pana atunci peste picturile în tempera și în plus apărea o noua facilitate: “vopselele se îmbinau intre ele mult mai bine decât cele amestecate cu apa”. Suntem aici în fata unui lucru extrem de important, poate esențial, întrucât din pricina uscării prea rapide a temperei pictorul care încercă un modeleu mai avansat, renunțând la decorativismul tradițional, trebuia sa recurgă la un complicat sistem de puncte și linii hașurate după modelul gravurii, fără ca lucrarea sa scape de o anumita rigiditate. Procedeul vechi era mult prea greoi. Daca tempera a cedat locul picturii în ulei este pentru ca ajunsese un instrument prea rudimentar, stângaci, care nu mai putea sluji nevoilor artistului noii epoci.

Limitele picturii în ulei, judecate prin comparatie cu alte tehnici, sunt evidente:

- durabilitatea și aerul solemn al frescei sunt de neegalat în ulei;
- catifelarea și caracterul mat al pastelului sunt greu de atins în tehnica uleiului;
- transparenta, finețea și delicatețea acuarelei ii sunt superioare;
- matitatea, satinarea și luminozitatea temperei cu emulsii nu sunt tocmai proprii picturii în ulei.

Aceste limite ne pot apărea dintr-un punct de vedere slăbiciuni, iar din altul superficialități.

Totuși pictura în ulei este un procedeu în care constrângerile tehnice, destul de multe, îngrădesc deseori libertatea de expresie, frânează exprimare libera a artistului. Este o pictura în care pasta nu acoperă suficient de bine, cu timpul devine semitransparenta, făcând sa apară straturi vechi, anulate de voința ultima a pictorului.

Aceste îngrădiri sunt cu neputința de ignorant, de aceea e instructiv sa le parcurgem:

- uleiul incorporate în culori are tendința sa se întunece; păstrarea îndelungata a culorilor în tuburi poate provoca râncezirea uleiului;

- suprapunerea straturilor nu se face la întâmplare, cu doar "gras peste slab" și "închis peste deschis";

- intervalul optim de uscare e de doua săptămâni;
- suprapunerile de proaspăt și semiproaspat sunt periculoase: apar dizolvări ale desuurilor, matizari, întunecări;
- diluantul prea gras întuneca pasta, iar cel prea slab o face fiabila;
- lipsa de flexibilitate a pastei picturale bine uscata o face casanta;
- materiile străine introduce uneori în pasta (nisip, ipsos etc.), nu adera intim la ea, totul finalizându-se fie prin desprinderi, fie prin alterări chimice, cromatice, tonale;
- pictura în ulei este sensibila la acțiunea multor agenți distructivi externi (lumina excesiva, întunericul, umiditatea, aerul poluat etc); se protejează straturile de culoare cu anumite verniuri finale, adesea prea lucioase, care trebuie înlocuite din timp în timp;
- prin îmbătrânire, pastele se modifica și duc la schimbări ale expresiei.

sursa

Sa vedem și argumente pozitive cu privire la pictura în ulei:

- strălucirea culorilor de ulei - infinit nuanțate - asociata cu transparenta și profunzimea lor, creează efecte superioare, care sunt greu de egalat în alte tehnici;
- materia colorata poate fi dirijata variat, de la pelicule foarte subțiri și glasiuri la demi-paste semitransparente și la paste pline opace;
- secativitatea convenabila, posibil de dirijat într-un sens sau altul, crează răgazul ca lucrarea sa poată fi modelata pe umed sau uscat;
- revenirile pe uscat sunt posibile fără riscuri privind durabilitatea operei;
- sunt abordate dimensiuni foarte variate, de la miniaturi pana la lucrări cu caracter monumental;
- bogăția și căldura expresiei specific picturii în ulei sunt inaccesibile lucrărilor executate în alte tehnici.

Prin secolele XVII-XVIII pictura în ulei pare sa își fi încheiat evoluția, pare sa își fi etalat deja tot ce era capabila sa ofere pictorilor ca procedeu etnic.

Secolul al XIX-lea, răscolit de fervoarea și apetitul pentru lumina al impresioniștilor, nu a adus nimic nou din punctul de vedere al procedeului. Pe de alta parte, nici în secolul XX nu pot fi semnalate noutăți reale în sensul discuției de fata.

In pofida faptului ca pare simpla și la îndemâna oricui, pictura în ulei are o logica elementara și ne îndeamnă sa o cunoaștem pentru a o putea stăpâni. Creatorul investește în opera sa eforturi nebănuite de cei de afara, iar opera, alcătuita dintr-un ansamblu de materii foarte diferite intre ele, continua sa lucreze și singura după ce a părăsit atelierul. Nici un creator nu poate fi indiferent fata de aceasta evoluție ulterioara, pentru ca ar fi indiferent fata de destinul propriilor strădanii – tabloul.

Bibliografie: Tehnica picturii în ulei, Liviu Lăzărescu, Editura Polirom, 2009, București

Sala Oglinzilor de la Versailles

Haideți sa intram din nou în atmosfera secolului al XVIII-lea și sa ne reîntoarcem la Versailles. Aveți în fata ochilor un palat imens. Intrați în el, parcurgeți minunatele sali decorate cu picturi si mobilier stil, apoi ieșiți în gradina ca sa inspirați aerul curat și sa va delectați cu frumusețea peisajul. Mergeți pe alee, trecând pe lângă jocurile dantelate ale apei care țâșnește din fântâni, admirați sculpturile care va apar în cale, cât și culorile vii ale tuturor florilor.

Puteți sa va imaginați ca sunteți Regele Soare sau Ludovic al XVI-lea sau Marie Antoinette (deși nu ar fi indicat având in vedere sfârșitul ei tragic) sau oricine vreți voi.

Sala Oglinzilor, Versailles
sursa

Intrați din nou în palat și va gândiți la marele bal care va avea loc a doua zi. Va îndreptați spre Sala Oglinzilor sa vedeți dacă pregătirile se desfășoară în cele mai bune condiții.

Sala Oglinzilor, Versailles
sursa

Sala construita intre 1678 și 1684 și renumita pentru cele 350 de oglinzi, are o lungime totala de 800 de metri și a găzduit multe evenimente importante de-a lungul istoriei, cum ar fi semnarea Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919, care a pus final Primului Război Mondial.

Decorul este consacrat victoriilor militare și succeselor politice ale lui Ludovic al XIV-lea. Timp de trei ani, aici s-au desfășurat acțiuni de renovare în valoare de 12 milioane de euro. Cea mai mare provocare au constituit-o picturile lui Charles Le Brun, în care sunt imortalizate momente importante din viata Regelui Soare.

Pe plafon, Le Brun a ilustrat istoria domniei regelui, având ca tema principala războiul contra olandezilor (1672-1678) și războiul de devolutie (1667-1668). Ansamblul compoziției este ordonat în jurul motivului central intitulat "Le Roi gouverne par lui-meme", pe care eu l-as adapta ca "Statul sunt eu". Il vedem pe Ludovic al XIV-lea, care se detașează de distracțiile și jocurile din jurul lui pentru a contempla coroana imortalității pe care i-o inmaneaza Gloria și care i-o fixeaza Marte, regele războiului.

Sala Oglinzilor, plafon

Tortele au fost reînnoite în 1770 cu ocazia mariajului viitorului Ludovic al XVI-lea cu arhiducesa de Lorraine-Austria, Marie-Antoinette. Tortele au fost reconstituite după mulajele a sase modele originale conservate și aflate în Salonul lui Apolo.

Torte din Sala Oglinzilor

sursa

Cele 84 de candelabre aflate în sala se aprind în serile destinate petrecerilor.

Candelabru din Sala Oglinzilor

sursa

Acum va rog sa intrati din nou in secolul XXI. Ne vom intoarce mai tarziu la Versailles pentru a contiuna aceasta vizita imaginara. :)

Vezi si: Istoria palatului Versailles, Capela de la Versailles

Palatul Versailles

Dintre toate orașele pe care le-am vizitat, care nu sunt nici multe, nici puține, Parisul va rămâne întotdeauna pe locul întâi. De ce? Nu știu nici eu sigur.

Palatul Versailles
sursa

De când am început sa fac la școala franceza, adică din clasa a doua, acesta a devenit materia mea preferata, iar toate profesoarele de franceza pe care le-am avut de-a lungul timpului au un loc special în inima mea.

In clasa a treia, am făcut o excursie în Franța, la Saint-Jean de Braye, un oraș micuț in apropiere de Orleans. Atunci am petrecut o zi în capitala, unde am rămas pana seara din cauza unei amenzi și am putut sa admiram priveliștea magnifica a Turnului Eiffel luminat. Nimic nu se compara cu aceasta imagine.

Acum, revăzând Parisul, l-am privit cu alți ochi, totul mi s-a părut diferit, dar la fel de atrăgător ca și atunci.

Palatul Versailles
sursa

Nu știu dacă mi-ar plăcea sa locuiesc efectiv acolo, pentru ca orice mare oraș are și părțile lui mai puțin frumoase, cum ar fi cartierele sărace, periferiile, faptul ca oamenii sunt mereu grăbiți, distantele mari (deși poți sa circuli foarte ușor cu metroul). Sunt convinsa ca parizienii nu mai admira frumusețea catedralei Notre Dame când trec pe lângă ea, sau a Turnului Eiffel, sau a clădirilor minunate de pretutindeni. Probabil s-au saturat sa viziteze muzeele și castelele din împrejurimi, atrăgându-i acum frumusețea altor orașe mai îndepărtate.

Palatul Versailles
sursa

Eu cred ca Parisul își păstrează magia doar văzut prin ochii unui turist, ca și oricare alt oraș (știți povestea cu vulpea și strugurii acrii). Poate pur și simplu este un loc fermecat, de care se îndrăgostește iremediabil orice persoana care îl vizitează. Eu cu siguranța m-am îndrăgostit și de aceea o sa mai scriu de multe ori despre el, deci tine-ți-va bine!

Palatul Versailles, detaliu

Vroiam de fapt sa vorbesc despre Palatul Versailles aflat în apropierea Parisului, care mie îmi place enorm de mult, poate pentru ca a fost primul palat pe care l-am vizitat în interior. Oricum, mi-a lăsat o imagine de poveste, iar gradina nici nu am cuvinte sa o descriu. Mi-e dor sa îl mai vizitez, dar as prefera sa fie lume putina, sa am tot palatul pentru mine și sa ma plimb după dorința mea prin toate sălile.

Palatul Versailles, detaliu cu inscripția
"A toutes les gloires de la France"

Împreună cu grădinile și dependințele sale, Versailles e un domeniu imens. Chiar dacă Ludovic al XIII-lea l-a ridicat inițial ca un mic pavilon de vânătoare, adevăratul sau creator a fost Ludovic al XIV-lea, el i-a dăruit amploare și măreție. Din 1682 pana în 1789, Versailles a fost emblema monarhiei absolute si a devenit un simbol, reflectând concepția Regelui Soare.

La trei secole după crearea sa, domeniul se întinde pe 800 de hectare, are 20 de kilometri de alei, 200 000 de arbori, 35 de kilometri de canalizare, 2153 de ferestre și 67 de scări.

S-a conservat pana azi nobila arhitectura a lui J. Hardouin-Mansart, atât la Versailles, cât și la Marele Trianon, păstrându-se și aranjamentul grădinilor, presărate cu minunate sculpturi. Chiar dacă timpul a transformat interiorul palatului, secolul al XVIII-lea i-a imprimat locului nota sa de eleganta și naturalețe.

In cadrul marelui domeniu se afla numeroase păduri, fântâni, grădini și câteva construcții independente. Voi aminti fântâna lui Bacchus, a lui Saturn, a lui Neptun și a lui Apolo, gradina de portocali, Micul și Marele Trianon, Pavilionul francez, Templul Dragostei, marele lac, moara și ferma. Sa nu uit de grajdurile regale care adăposteau cai dresați pentru lupta sau promenada, unde acum se poate vizita Muzeul Trăsurilor.

In interiorul palatului se afla numeroase apartamente: cel al printului moștenitor (le Dauphin), al Mariei Antoinette, al regelui și reginei, al Doamnei Victoria, al Doamnei Adelaide, al căpitanului gărzilor și altele.

Capela

Capela, detaliu

Frumoasa capela a palatului, construita sub domnia Regelui Soare, are doua etaje, tribuna fiind rezervata familiei regale, iar parterul, celorlalți curteni. Cele trei compoziții care compun plafonul fac referire la Sfânta Treime: în centru, Vestea nașterii Mântuitorului (Antoine Coypel), deasupra altarului, Ridicarea la Cer (Charles de Lafosse) și deasupra tribunei regale, Spiritul Sfânt pogorându-se peste Sfânta Fecioara și Apostoli (Jean Jouvenet).

Capela, compozita de pe plafon aflata deasupra altarului

Despre restul salilor, despre grădini și despre celelalte construcții, voi povesti altădată, pentru ca e târziu și mi-e somn.

Centrul plafonului capelei

Pana atunci va doresc tot ce va doriți și voi. :)

A, era sa uit. Daca vreți sa vedeți imagini superbe din Versailles și sa va formați o idee despre locuitorii de demult al acestui palat, urmăriți neapărat filmul Marie Antoinette (2006), în regia Sofiei Coppola, cu Kirsten Dunst în rolul principal. Rochiile si coafurile sunt extraordinare. O sa va placa!

Kirsten Dunst in rolul Mariei Antoinette
sursa

sursa

sursa

Vezi si: Sala Oglinzilor, Istoria palatului Versailles