Colecționarii de cărți

Mulți oameni colecționează în disperare cărțile oferite de Jurnalul Național, Adevărul, Cotidianul și mai știu eu ce publicații, doar ca să le așeze frumos în bibliotecă (cât mai multe, că dă bine), fără să le răsfoiască măcar o dată din curiozitate. Unele rămân în ambalajul de plastic intact, nu cumva să le fie frig peste iarnă. Ce contează asta, când cărțile sunt ieftine, iar rafturile goale ale bibliotecii țipă să fie umplute. Ce să mai spun despre efectul nemaipomenit pe care îl au asupra musafirilor, impresionați până la lacrimi de cât de „citite” și „culte” sunt gazdele lor.

Nu sunt deloc împotriva acestor cărți, chiar mi se par necesare în viața fiecărui om, dar nu neapărat în biblioteca fiecărui om. Poți citi foarte bine și o carte împrumutată. Poți să te înțelegi cu un prieten să cumpărați fiecare altceva, apoi să faceți schimb de cărți. Poți să o citești, apoi să o faci cadou. Vreau să spun că o carte e valorizată numai și numai dacă e citită. Dacă zace în bibliotecă nedeschisă, nu-i  aduce absolut niciun folos proprietarului ei. Și sa fim serioși. Unii oameni nu au nici cea mai mică intenție să citească aceste cărți pe care le colecționează cu religiozitate. Se bucură că le au și atât. 

 

Mă străduiesc să nu cad și eu în această capcană. În unele zile mă cuprinde și pe mine această dorință arzătoare de a poseda colecția întreagă, iar dacă ratez vreun număr, intru în panică. Așa am făcut cu revista Art Gallery, pe care o vânam cu tenacitate în fiecare săptămână. Evit să cumpăr romanele clasice care vin împreună cu ziarele, pentru că pe unele le-am citit, unele le am, iar altele nu-mi plac. Dacă e ceva ce îmi place, cumpăr.

 

Cărțile și albumele de artă le cumpăr, pentru că îmi plac și pentru că am nevoie de ele. Deocamdată mă străduiesc să îmi întregesc colecția Marile muzee ale lumii, de la Adevărul. Noroc că se află în librării, că altfel o ratam sigur. De ce mi se pare necesară? Pentru că prețul e foarte bun, imaginile și hartia de calitate, textul e bine scris și bogat în informații. În fiecare număr e prezentată în câteva pagini istoria muzeului: de unde i se trage numele, cum a fost aleasă clădirea, modul în care s-au format colecțiile sale, când a fost deschis publicului, ce suverani au contribuit la dezvoltarea lui, care este forma lui actuală și alte lucruri interesante. În partea următoare sunt descrise destul de amănunțit cele mai importante opere.

Ieri mă uitam la raftul de cărți de deasupra biroului și am realizat că multe sunt necitite. Am decis să îndrept acest lucru și să beneficiez de pe urma lor, dacă tot le am. Postul de astăzi trebuia să fie despre Muzeul Prado, dar m-am întins cu scrisul și a trecut timpul. Va urma, deci.

***

Știu că am lipsit de ple blog, dar am început școala, m-am mutat din nou la Timișoara și nu prea am avut poftă de scris. Scriu din plăcere și nu vreau ca acest lucru să devină o corvoadă, așa că în momentele în care nu simt că vreau să scriu, nu scriu. Uneori prefer doar să citesc ce au scris alții și atât. Pe data viitoare, Muzeul Prado.