20 mai 2010

Cine citeşte, ne depăşeşte

Unii se nasc pentru a-i învăţa pe celilalţi. Alţii nu. Talentul de a preda, talentul de a transmite anumite cunoştinţe este, după părerea mea, ceva foarte rar şi preţios. De câte ori nu v-aţi holbat prosteşte la un profesor când încerca să vă explice ceva, dar în loc să elucideze misterul, acesta încurca şi mai rău lucrurile, rezultatul fiind un fel de talmeş-balmeş fără cap şi coadă. Bâlbâială, incoerenţă în exprimarea ideilor, ton scăzut al vocii sau expunerea unor concepte mult prea avansate, sunt caracteristicile multor aşa-zişi profesori care şi-au greşit cu siguranţă cariera.


Ma declar norocoasă pentru câţiva dintre profesorii pe care îi am şi pe care i-am avut, dar nici unul nu cred că o va depăşi pe cea care ne predă Literatură comparată. Îmi place literatura, dar la fel de mult îmi plac şi alte materii. Aici nu e vorba de materia predată, ci de felul în care este predată. Pe lângă faptul că doamna în cauză, care are 30 şi ceva de ani, este foarte drăguţă şi îi admir mereu ţinuta, aceesoriile şi manichiura, magia se produce în momentul în care începe să vorbească. Toată lumea tace, toată lumea e foarte atentă, toţi ii absorbim fiecare cuvinţel, fiecare gest. E singura care m-a făcut să scot carneţelul şi să îmi notez tot felul de idei, uneori fără legătură cu literatura. E singura care m-a făcut să dau fuga la bibliotecă şi să îmi umplu braţele de cărţi.

Când se termină ora, parcă cineva apasă pe un buton şi mă teleportează din nou în lumea reală. Plec cu părere de rău şi abia aştept să revin. În câteva ore de literatura am învăţat o mulţime de lucruri, am descoperit autori fascinanţi, dar lucrul cel mai important pe care mi l-a transmis este dorinţa de a citi, de a interpreta, curiozitatea de a deschide o carte la care poate nici nu m-aş fi gândit.

Am ajuns în sfârşit la subiectul pe care am vrut să îl ating. Peste tot auzim că e bine să citim. Mulţi dintre noi avem biblioteca plina de fel şi fel de volume. Mulţi citim constant, mulţi nu.

La ce ne ajută până la urmă cititul?

Cultură generală, relaxare, un mod plăcut de a ne petrece timpul, dobândirea unor cunoştiinţe despre anumite domenii... Totuşi, dacă vrem să ne relaxăm, mai bine ne uităm la televizor, nu? Sau stăm pe mess, pe hi5, Facebook, citim bloguri, rasfoim internetul până nu mai putem. Cărţile rămân la urmă.

După cum sigur aţi observat, unele persoane nu sunt în stare să articuleze o frază corectă, să îşi susţină cu succes o idee. Am rămas uimită când am auzit că la bac şi la examele de admitere elevii şi studenţii scriu prescurtat, în limbaj de messenger. Mai rău e faptul că sunt admişi.

În anul 2008, când mi-am deschis blogul, nu eram în stare să scriu un articol singură, nu eram în stare să scriu mai mult de două, trei fraze coerente. Îmi plăcea şi atunci să citesc, dar nu o făceam foarte des şi nu alegeam prea  multe cărţi care să-mi pună rotiţele în mişcare. Nici acum nu citesc suficient. De ce? Pentru că găsesc tot felul de scuze, că nu am timp, că mi-e somn sau mai ştiu eu ce. Totuşi, câteva pagini citite înainte de culcare ar trebui să fie o obişnuinţă. Dacă am citi puţin, dar zilnic, am câştiga atât de mult încât nici nu ne dăm seama. Cei care mergeţi cu trenul, cu metroul, nu mai aşteptaţi şi luaţi cu voi mereu o carte. Eu sper că aşa voi face.


De cele mai multe ori nu primesc comentarii, dar acum aş vrea să ştiu cât de importante sunt cărţile pentru voi şi cât de des citiţi. Dacă nu o faceţi prea des, de ce să nu schimbaţi acest lucru?

2 comentarii:

Anna spunea...

acum urmeaza un comment lung:D. Ca sa incep cu inceputul inainte sa intru la liceu nu citeam deloc, maxim 1-2 carti pe an si alea pt ca-mi trebuiau pt scoala. Am intrat la liceu si lumea mea s-a schimbat total , practic am renascut acolo si am avut mare mare noroc de profesori asa cum spui si tu care sunt foarte buni pedagogi si care te fac sa faci o pasiune din materia sau persoana lor. Asa ca in liceu am inceput sa citesc si nu m-am mai oprit, imi place la nebunie sa citesc, este foarte important pt mine si de cele mai multe ori prefer o carte decat un film. De exemplu am vazut "Atonement" si am vrut sa citesc cartea si desi mi-a parut rau ca am vazut filmul inainte, cartea m-a fascinat si m-a surpins mai mult decat filmul. Rar citesc carti usurele cum rar ma uit la filme prostute, "de seminte" cum spunem eu si prietenul meu dar oricat de profund ar fi filmul tot nu reuseste sa redea sentimentele si trairile personajelor ca intr-o carte, plus ca o carte te obiga sa-ti imaginezi, ceea ce e mult mai bine decat sa ai totul mura in gura printr-un film, nu? Cultura generala, imaginatie, coerenta in scris si vorbire se stie ca le capeti din citit, dar nu si puterea de a scrie.De ex. eu abia pot lega cateva fraze ale unui articol desi as avea multe de spus nu le pot asterne pe hartie (si citesc mult), iar iubitul meu care nu a citit nici 10 carti si alea de max 100 de pagini, ma fascineaza, scrie dumnezeieste si are o cultura muult mai vasta decat a mea (bine acum ma si dau mare cu el:P). Ah si pt ca nu prea am timp acasa si fac o ora pe drum pana la fac citesc in troleu si toata lumea se uita la mine ca la masini straine:)) iar la facultate imi exasperez colegele pt ca prefer sa ma bag intr-un colt si sa citesc in loc sa stau la barfa cu ele:)). E comic si trist in acelasi timp, dar asta e lumea in care traim. Ma opresc aici.

LivSTOmer spunea...

voi incepe prin a fi nesimţit şi a spune că, de regulă, evit să scriu pe bloguri, dar, dat fiind că mi-a plăcut postul dvs despre gargui, m-am găndit că poate vă conving să scrieţi şi dvs ceva pe blogul meu, dat fiind că acesta cam duce lipsă de cititori :))....aşa, acuma, foarte pe scurt, eu în liceu citeam o grămadă, chiar căte 2-3 cărţi odată, pe vremea aia nu realizam că le "suprapuneam". Ăsta e un obicei tare prost (la mine e moştenit, se pare), ca urmare, în momentul ăsta la mine în bibliotecă e un raft special cu cărţi "începute, de citit cândva". În plus, în facultate (Constructii Civile) s-au mai adăugat şi cărţile de specialitate la imensa, deja, listă. A citi e şi un fel de "leisure habit", după părerea mea, ca să folosesc barbarisme, încăt, dacaă nu există prea mult timp de "leisure", tinde să dispară şi obiceiul, şi uneori să începi să ţipi "aoleeeu, când mai citesc eu toate cărţile asteaaaa?"....în fine, practic totuşi o meserie cum s-ar zice intelectuală (cu toate că mulţi proşti nu o consideră aşa), încât nu am prea mult a mă plânge....Am avut şi eu (prea puţini, din păcate) profesori la fel ca dna de care faceţi vorbire dvs., şi, deşi cu puţini dintre ei m-am mai intersectat ulterior, am păstrat o amintire foarte plăcută fiecăruia dintre ei. Meseria de profesor....nu vreau să încep teoria aia arhi-super-ultra-cunoscută, că sunt plătiţi prost în România, etcetcetc (pt. că există şi teoria contrară, egal de adevărată, că uneori e şi vina lor, a profesorilor), dar....la capitolul ăsta, al educaţiei, în România, avem o MAAAARE problemă.