4 martie 2010

Tu iti traiesti viata?

Zilele acestea ma gandeam la faptul ca ne masuram succesul in viata in functie de postul pe care il ocupam, de suma de bani pe care o detinem in cont, de casa pusa la punct pe care o avem, de masina pe care o conducem si de hainele de firma pe care le purtam. Goana dupa lucruri materiale si dupa o anumita pozitie in societate e in plina desfasurare.

Tot mai rar ma intalnesc si vorbesc cu prietenii mei, pe care ii pot numara pe degete. Raspunsul la "vrei sa ne intalnim?" e de cele mai multe ori "nu am timp, lucrez". Recunosc ca sunt tentata sa arunc bani pe haine si pe pantofi, iar cand merg in mall si vad preturile imense, care depasesc de nenumarate ori calitatea produselor, ma cuprinde un sentiment de frustrare ca nu le pot avea. Nici nu imi pun problema ca poate nu imi trebuie. Sunt acolo, stralucitoare, promitandu-mi faptul ca daca le imbrac, o sa ma simt nemaipomenit si o sa fiu in randul lumii. Cand merg in supermarket, imi umplu cosul cu mai multe produse decat am nevoie si ies de fiecare data intrebandu-ma daca nu mai trebuia sa iau ceva.

Vreau sa am lucruri, simt nevoia sa le detin, sa fie ale mele. Faptul ca nu am una si alta imi genereaza un sentiment de nesiguranta. Foarte rar ma simt cu adevarat relaxata si multumita de viata mea. Faptul ca am terminat o facultate de viitor, care ma putea duce pe culmile gloriei, in lumea celor importanti, care isi petrec existenta in birou, in fata unui monitor, storcandu-si creierii pentru rezolvarea unor probleme dificile, iar eu am refuzat sa intru in acest joc, incercand sa ma indrept ceva care imi place cu adevarat, ma face sa ma gandesc daca merita. Simt nevoia si de bani, multi bani, dar si sa detin o functie importanta, pe care sa o pronunt cu mandrie cand cineva ma intreaba cu ce ma ocup: software developer, project manager, operations analyst, support engineer si altele care mangaie placut urechile interlocutorilor.  La majoritatea ofertelor de lucru in programare, se cere si "disponibilitate pentru program prelungit". Aici intra si alte locuri de munca, unde orele suplimentare nici macar nu sunt platite. Unele persoane abia asteapta sfarsitul de saptamana ca sa doarma. Satisfacator mod de a-ti petrece existenta. Dar totusi ne dorim aceste functii, chiar daca orele la birou ne aduc doar bani, fara alte satisfactii.

Mi se pare foarte dificil sa mentin un echilibru intre dorinta de a poseda cat mai multe lucrui si dorinta de a-mi trai frumos viata, facand ceea ce-mi place, fara a fii obsedata de bani si o functie importanta. Recunosc ca uneori ma cuprinde depresia, un sentiment ca nimic nu merita nimic.   

Puteti citi un interviu interesant despre downshifting (ce termen pompos) cu Aurora Liiceanu aici.

Ca incheiere, va doresc sa va bucurati cu adevarat de viata. Cei care o faceti deja, felicitarile mele!

5 comentarii:

Anna spunea...

ma intreb de multe ori daca lumea in general isi pune intrebarea asta. eu ma intreb in fiecare zi. ca si tine o sa ajung peste vreo 3 ani sa fac ceea ce-mi place cu adevarat, fac. de arte si sincer acum simt ca cam pierd vremea urmand fac. de asistenti medicali, deci nu imi traiesc viata. insa cred cu tarie ca fiecare are un drum pe care trebuie sa-l parcurga si ca nimic nu se intampla degeaba. ca si tine simt nevoia de bani pt ca mi-ar simplifica mult existenta, as ajunge la scopul meu mai repede, as reusi sa-mi traiesc mai bine viata daca pot sa spun asa, dar nu depind de existenta lor. cred ca pt mine, la varsta mea si la situatia mea este mai satisfacator sa reusesc pe puterile proprii si intr-un viitor sa dispun de acei bani prin munca mea si care sa ma ajute sa imi traiesc viata mai intens. in nici un caz nu as munci de dimineata pana seara doar pt a face bani si atat. acum depinde si de ce intelege fiecare prin "a-si trai viata", primul lucru la care se gandesc multi e distractia. cred ca viata e mult mai frumos traita daca esti un om integru, cu principii, care stie ce vrea de la viata, constientizeaza de ce este in stare, traieste sanatos, stie sa le imbine pe toate: distractia, munca, familia, iar un om care iubeste cu adevarat (nu numai persoana iubita, ci si jobul, mediul inconjurator, familia, prietenii, pe sine) traieste mai intens. ar fi o discutie la care am putea sa ne intindem mult, insa ma opresc, fiindca comentariul ar fi prea lung, si trebuie sa ma intorc la cursurile de anatomie:P

Laura spunea...

Deci cand am venit in Spania si am vazut ca spaniolul de rand merge dimineata pe 9-10 la lucru, la 2 face pauza de masa (masa care de obicei se ia cu colegii la restaurant ca nu ai timp sa mergi pana acasa), la 4-5 se intoarce iar la lucru pana la 7-8 seara, m-a apucat groaza. Si cand mai traiesc oamenii astia? Intre timp sistemul asta tampit, ca asa cred eu ca e tampit, s-a implementat inteleg si in Romania. Spaniolul dupa ce iasa de la servici seara mai pierde vreme o tura cu colegii in bar si ajunge acasa tarziu, exact in timp pentru cina, ca lor le place sa cineza cand altii iau micul dejun (exagerez, dar cineaza pe la 10-11 seara). De multe ori lasam viata sa ne traiasca si nu ne traim viata, lasam viata sa faca ce vrea cu noi, sa ne tarasca unde ea o vrea, ca noi suntem prea ocupati sa agonisim. Si nu cred ca suntem pe cararea buna. Nu poti trai constient doar in weekend, nu te poti bucura de ce ai doar 1-2 zile pe saptamana. Ma opresc ca iasa scantei din tastatura :)

PS: Sa nu renunti la visele tale.

Anca spunea...

Anna,

In primul rand e trist faptul ca un tanar, ca mine si ca tine, nu are curajul sa urmeze de la inceput calea pe care si-o doreste. Societatea nu ne permite asta. Simtim nevoia sa avem o rezerva, care sa ne garanteze un trai decent in caz ca esuam in ceea ce ne place. Totusi pierdem ani din viata, ani pe care i-am putea folosi pentru a ne atinge mai repede visele.

Sunt de acord cu tine ca e nevoie sa te ghidezi dupa anumite principii si sa iubesti sincer tot ceea ce te inconjoara. Totusi, din cate vad, oamenii de genul acesta sunt pe cale de disparitie. Cei din jurul meu, cu mici exceptii, sunt egoisti, orgoliosi, insetati dupa bani si putere. Si-au dezvoltat tot felul de abilitati de a intra pe sub pielea celorlalti, de a se evidentia cu orice pret. Calca in picioare pe oricine pentru a-si atinge scopurile.

Tinerii in general sunt idealisti si se schimba pe masura ce inainteaza in viata. Putini sunt cei care raman la fel. Sper sa ne numaram si noi printre ei. :)

Laura,

Cand eram mica, tin minte ca mama lucra la o intreprindere pe post de inginer si la ora 14-15 era acasa. Acum e ingrozitor, asa cum spui si tu. Toata ziua ti-o petreci la lucru. E bine daca mai ajungi sa discuti cu persoana iubita sau sa citesti o carte sau sa iti ajuti la teme copilul.

Ca sa imi urmez visele, trebuie sa fiu foarte puternica si sa infrunt multe nedreptati. Sper sa fiu in stare, mi se pare din ce in ce mai greu. Fara ceva in care sa cred viata e seaca si inutila.

Laura spunea...

Valencienii cu siguranta stiu cum sa-si traiasca viata... Las Fallas e un bun exemplu, dar nu e unicul, ar mai si Feria de Julio, si multe altele, dar momentan sarbatorim Las Fallas, si te invit si pe tine :D

ignat spunea...

off topic; am citit blogul tau (in diagonala spre final) si am realizat ca esti detinuta de un snobism nemaipomenit!