Imprejurarile care favorizeaza aparitia barocului apartin la trei categorii diferite. Unele de oridin istoric, altele de ordin psihologic si cele de al treilea de ordin estetic.
In prima jumatate a secolului al XVI-lea are loc Reforma, care are consecinte imense in toate domeniile spirituale. Una din cauzele care au provocat-o a fost paganizarea oamenilor, insotita de o relaxare a moravurilor si o slabire a credintei adevarate. Dusmanii catolicismului promovau desfraul si senzualitatea.
Existenta bisericii romane se gasea in mare primejdie. Papii, cardinalii, marii demnitari se vad siliti sa reactioneze, determinand convocarea consiliului de la Trento (1545-1563), menit sa fixeze normele sanatoase si morale ale catolicismului. Rezultatele sunt vizible in miscarea numita Contrareforma.
Se interzicea artistilor si clientilor lor apartinand lumii religioase introducerea unei idolatrii pagane, inadmisibile, in lacasul lui Dumnezeu, a unui desfrau de imaginative. Consiliul decreteaza deci alungarea din tablourile si compozitiile destinate clerului a tot ce putea destepta ganduri profane si rascoli patimi in privitor.
In operele de arta intalnim adesea nevoia adanca si chinuitoare de a se imagina aievea tot ce constituie viata martirilor, o predilectie pentru formele de autochinuire ascetica, pentru renuntare la placerile lumesti. Regulile ordinului iezuit, iesit ca o alta consecinta a consiliului, influienteaza in acelasi sens arta vremii. “Stilul iezuit” va fi astfel una din formele curente ale artei barocului.
Cauza de ordin esteti se refera la faptul ca dupa formele armonioase ale Renasterii, sa asistam la transformarea lor in elemente exagerate de care se va servi adesea barocul.
Barocul se naste in Italia si se raspandeste in restul Europei. Arhitectura devine din nou arta dominant. Monumentele de forme grandioase apar ca un simbol al fortei dominatoare a papilor sau a suveranilor cu o putere absoluta.
Numele de baroc i s-a dat abia in secolul al XVIII-lea, cand se merge ape stilul clasic si e de origine spaniola, iberica sau portugheza. Cuvantul desemneaza o perla imperfecta, asimetrica, la fel fiind si liniile stilului baroc. La inceput denumirea avea un sens peiorativ, asa cum s-a intamplat si cu cea de gotic.
Sculptura si pictura ajung arte ajutatoare arhitecturii, coboarte la rolul de arte decorative. Tendinta de a crea iluzii, de a mistifica pe privitor, devine o norma generala.
Subiectele tratate de artisti sunt cele in care sentimentul de patos, de credinta suprema domina. Gesticulare exagerata, poze si atitudini violent-excentrice, ori teatral-dramatice, langoare, contrasteaza cu linistea nobila din operele Renasterii.
Irealismul se opune in baroc traditionalismului si naturalismului Renasterii.
In pictura, curentele care domina sfarsitul sec. al XVI-lea si inceputul sec. al XVII-lea sunt manierismul, adica exagerarea pana la absurd a anumitor trasaturi si eclectismul, adica contopirea calitatilor, uneori greu de impreunat, de la operele fruntasilor artei. Temele vor fi varitate, mergandu-se pe mitologie, alegorie, apoteoze de sfinti sau subiecte in care intrau mari multimi de personaje.
Acum apar Academiile, una dintre ele fiind cea fundata de familia Carracci la Bologna.
Bibliografie: Manual de istoria artei (Barocul), George Oprescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu