7 martie 2009

Unicornul

Secvența din The last unicorn

De când am văzut prima oara desenele animate The last unicorn, am rămas profund impresionata de frumusețea, gratia și gingășia acestul animal legendar, mai bine zis a fost dragoste la prima vedere. De atunci, tot ce e legat unicorn ma fascinează, iar desenele animate sunt printre preferatele mele și le urmăresc de câte ori mi se face dor de aceasta creatura superba și de frumoasa ei poveste.

Când eram mica și nu aveam internet ca sa pot printa poze (ce norocoși sunt într-un fel copiii din ziua de azi), încercam sa îmi desenez singurica unicornul pe carton și sa îl decupez. Nu vreau sa va spun cum arata! Totuși eu eram foarte incantata de rezultat si era jucăria mea preferata. :)

Iar prima oara când am văzut desenele animate, acestea s-au difuzat în doua parți, pe Tele7abc, la ora 7 dimineața. Deși mi-a fost extrem de greu sa ma trezesc, nu am putut sub nicio forma sa le ratez.

Secvența din The last unicorn

In mitologie, unicornul, cunoscut și ca licorn sau inorog, are înfățișarea unui cal alb ca neaua purtând în mijlocul fruntii un corn lung, subțire si spiralat alb împletit cu negru. Pădurea în care trăiește el se bucura de vara veșnica. Doar o fecioara il poate prinde și îmblânzi. Alegoria învăluie un ceremonial care se desfășoară în pădure, fără îndoiala în preajma monumentelor megalitice : capturarea unei forte cosmice aflata sub semnul săgetătorului care se incorpora într-o fecioara-mediu. Aceasta devenea sufletul unui ordin cavaleresc.

Mitul unicornului a fost susținut mai ales de credința evului mediu, atingând apogeul în romanele cavalerești.

In mitologia chineza, unicornul era un animal benefic ce venea printre oameni doar cu misiuni importante. Apariția sa era văzuta ca un semn bun, iar faptul ca nu a mai fost văzut de multe secole arata ca trăim într-o epoca în decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul și când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului Ki Lin este similar cu Yin Yang.

In Geneza se spune ca Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina sa dea nume la tot ce îl înconjoară. In unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam și Eva au părăsit paradisul, inorogul a mers cu ei devenind astfel un simbol al castității și purității.

Unicornul fericit
Salvator Dali

Inorogul simbolizează prin cornul sau unic din mijlocul fruntii săgeata spirituala, raza solara, sabia divina a discernământului, revelația pătrunderii spiritului in natura, dar și o punte intre lumi. El reunește in sine cele doua polarități sexuale și le transcede, de unde ideea de puritate și de virginitate. Inorogul evoca întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieții carnale și a forței supranaturale care emana din ceea ce este pur. Cornul sau are virtuți magice : decantează apele poluate, vindeca boli, detectează si anihilează otrăvirile și nu poate fi atins decât de către o fecioara. La British Museum din Londra, exista un corn, despre care se spune ca ar fi de unicorn si pe care oamenii de știința nu au primit permisiunea sa il studieze (cel puțin nu oficial).

Doamna cu unicorn
Raphael Sanzio

In arta, unicornul a fost si este sursa de inspirație pentru pictori, sculptori, dar mai ales pentru tapiseri.

Din Evul Mediu au rămas numeroase tapiserii care prezintă acest faimos animal mitic.

Vânătoarea licornului

Despre seria Doamna cu licornul, compusa din sase tapiserii medievale, aflate acum în Franța, la Muzeul Cluny din Paris, Kelly Jones a scris o frumoasa poveste pe care o recomand iubitorilor de romane de dragoste, arta și aventura, acțiunea desfășurându-se în minunatul oraș mai sus menționat. Cartea se numește "Al saptelea licorn" și o puteți găsi online sau în librarii. Romanul m-a făcut sa îmi doresc și mai tare sa urmez facultatea de Istoria Artei, dorinta care mi se va indeplini la vara.

Acestea sunt cele sase tapiserii despre care se vorbește în carte, cinci dintre ele ilustrează simțurile omului, iar cea de-a șasea e diferita. Autoarea își imaginează existenta a celei de-a șaptea, care urmează sa fie descoperita pentru a completa colecția.

Dupa dorința mea

Auzul

Mirosul

Atingerea

Gustul

Vederea

Doua exemple de sculpturi, dintre care prima se afla la Cluj:


In vitrina mea se afla de asemenea un mic unicorn cu puiul sau, o sculptura în miniatura pe care am cumpărat-o dintr-un magazin de suveniruri din Strasburg, deși nu pot spune ca a fost ieftina. Am fost atât de îndrăgostita de ea, încât prețul nu a mai contat.

Mi-ar plăcea și o pictura cu unicorn și sunt convinsa ca o voi avea... cândva. :)

Mi-a făcut mare plăcere sa scriu postul acesta...

Pentru semnificația unicornului, m-am inspirat de aici.

3 comentarii:

Laura spunea...

La multi ani! :)
http://www.arta.ca/Portals/0/Narcise_web_0951.jpg

Anca spunea...

Multumesc! Mi-au placut narcisele :)
La multi ani si tie!

Alina Verbinescu spunea...

ÎNTÂLNIRE

De pe-o pajişte cu trifoi
Adunai un pumn de cuvinte,
Printre ele, un fir de noroc,
Îl pusei deoparte pentru tine;

C-un pumn de cuvinte culese
În zori, dintr-o pajişte cu trifoi,
Hrănii inorogul din mine,
În coamă-i prinsei firul de noroc
Şi-l mânai să-ţi treacă prin vis...
Mă privişi cu bucurie, cu uimire...

20.10.2008