Clasicismul

Arhitectura in vremea Imperiului

Toate epocile mari ale istoriei, mai ales cele in care o natiune ia cunostinta de propria sa putere, direct sau prin intermediul uni sef de stat ambitios, se vor semnala prin cladiri marete, monumentale, demne de constructiile antichitatii.

Pericles la greci, imparatii romani, papii, Ludovic al XIV-lea s-au semnalat prin astfel de monumente grandioase.

Un fenomen identic ne intampina in vremea lui Napoleon, unul dintre cei mai mari stapani de popoare pe care i-a cunoscut istoria.

Republica dupa 1789, luptandu-se pentru existenta ei, nu se putea gandi sa construiasca. Urmeaza apoi asa-zisele razboaie ale Republicii.

In aceste imprejurari, tot ce se putea face era sa se construiasca frumoase decoratii din lemn si panza, printre care sa se scurga multiplele cortegii revolutionare, organizate de Louis David. Acesta, impreuna cu alti artisti, fac numeroase proiecte, adesea acuarelate.

Revolutia invinge, cu mare greutate. Napoleon, cel mai tanar dintre generalii republicani, duce armatele din victorie in victorie. Numai dupa aceste succese cineva se putea gandi la constructii.

Constructiile care se ridica in timpul guvernarii lui Napoleon ca prim consul, apoi ca imparat, sunt o necessitate pentru ca poporul sa ajunga sa creada ca acesta e intr-adevar omul providential. Arta poarta din ce in ce mai mult pecetea personaliatii sale, vizibila in caracterele picturii imperial, in arhitectura si artele decorative.

Daca e greu sa faci sa se nasca pictori sau sculptori la comanda, este poate mai usor sa-ti obligi arhitectii sa construiasca ziduri marete si impresionante. Deci, sa vedem care este climatul in care se dezvolta arhitectura in vremea lui Napoleon.

Academia se suprimase, arhitectii devenind astfel dependenti de parerea imparatului. La baza arhitecturii napoleniene vom gasi principiile si elementele pe care le intalniseram in epoca clasica.

Charles Percier (1764-1838) si Pierre Fontaine (1762-1853) sunt doi arhitecti care au imprimat stilului imperial caracterul unitar.

Percier si Fontaine, alipiti pe langa casa imperiala, dau clasicismului francez o baza romana, datorita anilor petrecuti in Italia. Sunt in special atrasi de arta antica, desi nu dispretuiesc nici arta Renasterii.

Rolul lor nu se margineste doar la constructii, la fatade, la impartirea in sali si camere a constructiilor ridicate; el merge mult mai departe. Sunt insarcinati sa deseneze mobile, sa imagineze ornamente, pana si decorul pentru Comedia Franceza sau piesele de teatru. Sunt nevoiti sa imagineze si stofele cu care se vor acoperi peretii camerelor sau obiectele de toaleta, care serveau imparatesei Josefina, imparatesei Maria Luisa si familiei lor.

Cei doi arhitecti transforma multe dintre orasele Frantei. Apar piete, fantani, sosele, arcuri de triumf, coloane.

Printre constructiile impunatoare, intalnim doua arcuri de triumf: unul de proportii mai mici, L’arc du Carrousel, din gradina Tuileries, opera lui Percier si Fontaine, altul mult mai impunator, L’arc de l’Etoile, ale carui proportii, de patru ori mai mari decat proportiie oricarui arc roman, opera a lui Chalgrin. Se zidesc si biserici, teatre, localuri de bursa, hoteluri particulare, biserici.

Din studiul antichitatii si al lucrarilor lui Palladio, francezii imperiali deduc urmatoarea doctrina functionala: nici un element architectonic nu trebuie intrebuintat, afara numai de cele care indeplinesc o functiune, adica cele care au un rol determinat in cladire.

Se profita de descoperirile stiintifice, fiindca in aceasta vreme se introduce metalele ca materiale de constructie, fonta sau fieru.

Vom intalni in arhitectura imperiala multe forme si detalii a caror origine trebuie cautata in arhitectura egipteana sau in elemental exotic pe care francezii il adusesera din expeditiile lor orientale.

Toti acesti arhitecti sunt oarecum urmariti de idea templului antic. In detalii, spiritual lor e mai mult roman decat grec, pentru ca arhitectura greceasca era mai putin cunoscuta.

In interior, oamenii sunt foarte preocupati sa utilizeze detaliile antice, pe care le scot la lumina arheologii, de la Herculanum, alteori detaliile sunt preluate de pe vasele grecesti, care se credeau atunci a fi etrusce. Intalnim o abundenta de decoratii din bronz si similibronz. Stofele de matase si catifea sunt foarte apreciate, cat si imitatiile lor.

Lemnele rare, cum ar fi lemnul de trandafir, sunt inlocuite de mahon, un lemn frumos ca si culoare, dar mai fragil si mai greu de lucrat decat lemnul din insule.

Sa discutam putin despre monumentele care s-au ridicat atunci.

Arcul de triumph “du Carrousel” este de mici proportii, gratios, elegant. Percier si Fontaine l-au ridicat in curtea palatului Tuileries. El aminteste, in linii mari, de arcurile de triumf romane, insa cu o ornamentatie mai bogata si mai delicate decat in antichitate. Ceea ce ne impresioneaza este mai ales forma armonioasa, raportul dintre deschideri si masa arcului propriu-zis, sau dintre deschiderea si principal si cele secundare, de la dreapta si de la stanga.

Arcul Stelei e o constructie mult mai impunatoare, ce trebuia sa comemoreze razboaiele lui Napoleon. Comparat cu cel precedent, este mai simplu, mai sever, si prin urmare, monumental, impresionand prin proportii, prin masa, prin nuditatea si maretia partilor component. Printre reliefurile ce decoreaza aripa din dreapta, se gaseste faimoasa Marsilieza, unul din grupurile cele mai renumite din toata sculptura franceza, opera lui Rude.

Amintirea Egiptului este vizibila in Peristilul Hotelului de Beauharnais, cu capiteluri in forma de floare de lotus. Cornisa de sus, desenul motivelor ornamentale, totul e imprumutat de la arta egipteana, mai ales de la cea din ultima perioada.

Decoratiile de interior realizate sunt cele din castelele de la Malmaison, pentru imparateasa, de la Compiegne si de la Fontainbleau. Autorii lor sunt in general Pierce si Fontaine. In salonul imparatesei de la Malmaison, pe camin, natural, bustul imparatului. Apoi diverse mobile, de forme specific stilului imperial, pline de bronzuri cizelate, terminandu-se, unde se sprijina cotul, cu sfinxi, cu himere, cu alte animale fantastice. Pe pereti, stofe scumpe, avand in mijloc medalioane de matase, tesute sau pictate. Ca material pentru partea de sus a mesei, pentru caminuri: marmura; pentru pereti, lemn de mahon, stofe scumpe; pentru mobile, bronz si lemn vopsit in alb.

Tot Percier si Fontaine deseneaza camera de dormit a imparatesei. De jur imprejur, stofa e drapata ca panza unui cort. Intre cutele draperiei, coloane subtiri, de forma unor lampadare. Patul, frumos impodobit cu sculpturi si bronzuri. Lanaga pat, lavoarul, o elegant mobila de mici dimensiuni, terminandu-se cu trei sfinxi.

Odaia de dormit, de la Compiegne, a lui Napoleon, e mai spatioasa, evident mai sobra ca infatisare, dar de o bogatie demna de imparatul francezilor. Animale simbolice, sfinxi, Victoriile impartind coronae, ca ornamente, nu lipsesc nici aici.
Arhitectura clasica la vecinii Frantei

Arhitectura clasica la vecinii Frantei

Artistii formati la Paris de multe ori se expatriaza, deci conceptiile la moda din Franta se raspandesc pretutindeni, pana in Rusia si in tarile Scandinave, in Anglia si Italia.

In Italia, ultimii partizani ai barocului se vad treptat indepartati de adeptii clasicismului. Rafael Mengs si Winckelmann isi petrecusera cativa ani in Roma, iar o mare importanta o au rezulatatele descoperirilor de la Pompei. Tratatele publicate de arhitecti italieni sau straini sunt ceva destul de curent, la indemana oricui. Piranesi (1720-1778) scoate, unele dupa altele si la scurte interval Antichitatile republicane romane, Arcurile triumfale, Carcerile si celelalte opere, pana la cele cu modele de caminuri, de vase etc.

Roma si Napoli erau insa asa de castigate de impetuozitatea baroca, incat exemplarele caracteristice de arta clasica nu sunt tocmai bine vazute. Nu acolo vom intalni constructii importante in stil clasic, ci mai degraba in nordul peninsulei.

La Napoli, cea mai importanta zidire e biserica San Francesco di Paola dupa planurile lui Pietro Bianchi. Este o combinatie impresionanta, insa ciudata, iesita din impreunarea Panteonului lui Agrippa din Roma cu vilele lui Palladio.

Mai original si mai logic in raportul dintre volume e teatrul San Carlo, opera lui Antonio Nicolini.

In Roma gasim putine monumente importante din aceasta vreme. Giusepe Valadier (1762-1839), arhitectul favorit al lui Napoleon si al papilor, se distinge prin amenajari urbanistice, in Piazza del Popolo si pe Pincio.

Gustul lui Napoleon se impune mai ales la Milano, unde se ridica arcul de triumf al Pacii, in 1806, de catre Luigi Cagnola (1762-1833), se proiecteaza forul colosal, numit foro Bonaparte, se zideste teatrul de la Scala, de catre Giuseppe Piermarini (1734-1808).

In Germania, clasicismul se propaga destul de repede.

Primul nume ce merita retinut este al lui Friedrich Wilhelm von Erdmannsdorff (1736-1800), un diletant pasionat de arta. Se gaseste sub influienta anglopalladiana. Opera lui mai cunoscuta este castelul de la Worlitz.

Dupa dansul, va urma Karl Gotthard Langhans (1732-1808), autorul cunoscutei Brandenburger Tor din Berlin. In aceasta poarta triumfala, amintirea Greciei este evidenta.

Cel mai important architect classic german este Karl Friedrich Schinkel (1781-1841). A lasat in urma trei mari monumente, dintre care Teatrul de drama din Berlin si Muzeul de Antichitati din acel oras sunt printre cele mai marete din Germania.

Leo von Klenze (1784-1864) este marele constructor al Bavariei, cel care a dat Munchenului cateva cladiri celebre.

In Anglia, arhitectii din secolul al XVIII-lea, nu admira mai putin ca altii arta italiana, sub dublui ei aspect: sub cel clasic vechi si sub cel pompos al barocului. Palladio si Bernini sunt foarte apreciati.

Sir William Chambers (1723-1796) este autorul planului dupa care s-a ridicat pe malul Tamisei Somerset House, un palat administrativ urias.

Mari arhitecti ai acestei perioade sunt si fratii Adam, care au construit mai mult case de locuit confortabile, placate, decorate intr-un stil delicios, cu strucaturi, cu scuplturi in lemn, cu geamuri si oglinzi pretutindeni.

Una dintre cele mai populare cladiri din Anglia este palatal Bancii Nationale, ridicat in cartierul City, de catre Sir John Soane (1753-1837).

Ii mai amintim si pe Decimus Burton (1800-1881), constructorul Coliseumului din Regent’s Park , acoperit acum de un dom, si pe Sir Robert Smirke (1781-1867), autorul corpului central al Muzeului Britanic.

Bibliografie: Manual de istoria artei (Clasicismul si Romantismul), George Oprescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1986