21 octombrie 2010

Timișoara

Astăzi mi-am luat aparatul foto cu mine și am îndrăznit în sfârșit să fac câteva poze. După cum observați, porumbeii timișoreni sunt peste tot, cu ochii mereu după mâncare. Mai mult merg decât zboară și se apropie fără probleme de oameni.

***Piața Unirii***
Domul romano-catolic sau Catedrala Sfântului Gheorghe
Este un monument în stil baroc din cărămidă aparentă, cu decorații din piatră și stuc, construit în două etape, între anii 1736 și 1774.



 

Muzeul de artă găzduit de Palatul Baroc






Statuia Sfânta Treime
Se mai numește și „Coloana ciumei”, pentru că a fost ridicată în amintirea ciumei care a lovit orașul în anii 1738-1739. Sculptura a fost realizată în stil baroc, la Viena și este compusă dintr-o coloană în vârful căreia troneză Sfânta Treime, alături de Fecioara Maria. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan Nepomuk, alături de cea a regelui David și cea a Sfintei Barbara, ocrotitoarea minierilor. În colțuri de află Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian străpuns de săgeți și Sfântul Carol Boromeus, patronul dragostei.


 


 
Strada Mercy




***Piața Libertății***
 Statuia Sfânta Maria și Sfântul Ioan Nepomuk
Sculptura a fost realizată în stil baroc, la Viena de către F. Blim și E. Wasserburger și a fost montată în 1756. În centul monumentului se află figura Sfântului Nepomuk, patronul catolicismului în Banat, iar deasupra lui tronează Sfânta Maria, ținând în mână flori de crin. Alături de ei apar sfinții Rochus, Carol Boromeu și Sebastian.



Porumbei lacomi, atacând fiecare rămășiță de mâncare aflată pe jos.


În poza de mai jos se observă un porumbel foarte curios și pofticios, pregătindu-se să se ospăteze cu mărgeluțele colorate de pe geanta mea. 

Un comentariu:

Oana spunea...

Foarte frumoase fotografiile!